top of page

„În lipsa liderilor politici, există riscul unei crize financiare mondiale”

Când Dumnezeu a creat lumea a înzestrat cea mai frumoasă minune a Sa, ființa umană, cu emoții. Diferența dintre ceea ce inventează omul și a creat Dumnezeu este tocmai acest element unic, de a da viață prin sentimente (trăiri). De-a lungul timpului perceput de la începutul lumii și până astăzi, omenirea s-a poziționat între cele două emisfere ale existenței sale: binele sau răul, rațiunea sau emoția. Dacă în spatele celor mai multe greșeli umane se află atât pornirile minții cât și ale inimii, în ceea ce privește percepția oamenilor, binele vine mereu din inimă. Cu toate acestea, sutele de ani care au trecut peste omenire, nu au înregistrat un progres sentimental. Luptele sau războaiele care au umbrit istoria lumii demonstrează faptul că omul a găsit chiar și o latură negativă în emoții, transformându-le de astfel în prilej de conflict.

Invențiile pe care oamenii și le-au asumat cu toată pasiunea și curiozitatea de noutate au dus la evoluția planetei însă, cu fiecare pas pe care omul îl înregistra mai aproape de perioada contemporană, cu atât acesta a fost afectat de un regres în plan interior. Dacă invenția tiparului a revoluționat într-un mod spectaculos procesul comunicării, dezvoltarea căilor de transport au servit precum o mănușă primelor forme ale globalizării. În drumul său spre a descoperi lumea, naufragiații purtau cu sine valori, parte dintr-o cultură pe care avea să o injecteze la destinație, națiunilor de la care mai apoi lua produse importându-le acasă.

Invenția internetului și suprema relevație de a construi dispozitive inteligente ușor de purtat au transformat planeta într-o altă lume, comparativ cu epocile trecute. Procesul comunicării a resimțit imediat îmbunătățiri, atunci când, cu ajutorul calculatoarelor, faxurilor și telefoanelor, fiecare domeniu avea să își desfășoare întreaga activitate cu ajutorul acestora. Influența stilului de viață, a culturii, inovației, puterii armate, economice și politice a transformat Statele Unite ale Americii în superputere mondială, oferindu-i astfel cale liberă către toate celelalte societăți ale lumii. Dacă procesul globalizării a eliminat frontierele, investitorii străini, internetul, Hollywood-ul, inventatorii și brandurile au răspândit un impact covârșitor asupra tuturor națiunilor planetei.

Beneficiind de posibilitatea de a trăi visul american la orice colț de stradă, oamenii se bucură din plin de faptul că America a venit la ei. În timp ce toate elementele sale de propagandă îi servesc pentru a crește și mai mult în influență, omul modern s-a transformat într-un slujnic care abia așteaptă ultima direcție pe care trebuie să o urmeze. Condiționându-și existența de consum, ființa umană se identifică cu ideile din spatele brandurilor garantându-și ieșirea din anonimat.

Astfel, lumea de astăzi, cu toate bucuriile ei, este mult mai vulnerabilă decât a fost vreodată. Atenția care cade pe imagine, îi ține descoperiți atât pe liderii planetei cât și pe cetățeni. Potrivit acestui context, Gordon Brown, fost premier și ministru de Finanțe al Marii Britanii consideră că ne confruntăm cu riscul unei crize financiare mondiale.

După ce și-a lăsat amprenta în criza financiară din 2008-2009, creând Grupul G20 format din țări dezvoltate și emergente, britanicul Gordon Brown avertizează în momentul de față că acțiunile de cooperare internațională care au contribuit la evitarea reeditării crizei au fost înlocuite acum de accente naționaliste. „Ne confruntăm cu riscul de a intra fără a ne da seama într-o nouă criză financiară. Va trebui să existe o conştientizare severă privind escaladarea riscurilor, dar suntem într-o lume fără lideri. Cooperarea care a existat în 2008 nu ar mai fi posibilă într-o criză post-2018, nici la nivelul băncilor centrale, nici al guvernelor. Vom asista la un exerciţiu de asumare în comun a vinei, mai degrabă decât la soluţionarea problemelor", a încercat fostul premier și ministru de Finanțe al Marii Britanii.

Conform acestuia, „în contextul conflictului comercial lansat de SUA contra Chinei, există dubii că Beijingul va da dovadă de cooperare încă o dată. Protecţionismul preşedintelui american Donald Trump este cea mai mare barieră în calea construirii cooperării internaţionale", a subliniat Brown.

Astfel spus, comparativ cu stadiul în care planeta avea mai puține instrumente tehnologice de care să se bucure și care să îi țină ocupați, departe de realitatea curentă, măcar atunci, încă se mai puteau soluționa problemele care amenințau starea lumii. Astăzi, discursul și comportamentul celui mai puternic om al planetei instigă la o atititudine naționalistă, promovându-se astfel, indirect ura față de străini. În contextul unei crize financiare mondiale, există slabe șanse ca statele lumii să vrea să se așeze la aceiași masă și să coopereze. După cum prezintă Brown situația, liderii politici vor încerca să se protejeze pe sine, plasând vina și responsabilitatea globală de la unul la altul.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page