Obama critică Administrația Trump

September 10, 2018

 

 

 

          În ciuda faptului că americanii au beneficiat de-a lungul istoriei de ocuparea poziției de cetățeni ai super-puterii mondiale, nu întotdeauna liderul Statelor Unite ale Americii a reușit să fie pe placul celor pe care i-a condus. Dacă prioritatea numărul unu a fost concentrată pe competiția internațională, urmărind locul principal în clasamentul celor mai dezvoltate state ale lumii, autoritățile care s-au perindat pe la Casa Albă au lăsat pe locul doi proprii cetățeni sau relațiile cu aceștia. Însă, potrivit istoriei, la cârma Americii de Nord s-au evidențiat câțiva lideri pe care americanii i-au iubit atât de mult, încât au fost considerați „președinții poporului”, mai degrabă decât președinții unei puteri economice, politice, armate, tehnologice și culturale.

            Dintre aceștia, Barack Obama este considerat a fi cel mai modern, carismatic și populist conducător. Nu doar faptul că odată cu Obama, a fost scrisă o altfel de istorie la Casa Albă (aducând primul om de culoare la șefia Washington-ului), dar modul de abordare a propriilor cetățeni și a relațiilor internaționale l-a consacrat ca fiind cel mai iertător președinte din istoria americanilor.

            La polul opus, actualul președinte a reușit să stârnească valuri de controverse încă dinainte de a se instala pe fotoliul Casei Albe. Radical, dur, dictatorial, intolerant și cu un discurs și o imagine publică departe de a fi impecabile, Donald Trump este fără dar și poate unul dintre primii președinți pe care cetățenii Statelor Unite îl văd cel mai nepotrivit pentru a-i conduce. În fapt, alegerea sa nici măcar nu a fost survenită în urma voturilor cetățenilor (votul poporului mergând la democrata, Hillary Clinton) ci, acesta a fost propulsat la cârma super-puterii mondiale de către votul senatorilor.

            Disputat în mass media, urât de cetățeni și problematic pentru partenerii și aliații externi, Trump este convins că doar politica sa este cea mai potrivită pentru „repararea” greșelilor colosale făcute de foștii președinți, urmărind prin propria-i abordare, să facă „America măreață din nou”. Din păcate, nu toți îi împărtățesc această opinie, iar Obama tocmai și-a făcut curaj să condamne modul de conducere al celui mai litigios lider politic al momentului.

            Fără niciun dubiu, diferența dintre maniera de conducere a lui Barack Omana și cea a lui Donald Trump este una uriașă. Dacă în decursul mandatului președintelui de culoare, Obama a reușit să împace SUA cu dușmanii săi, să instaleze cu succes „Obamacare” și să trateze cu eleganță chestiunile pe care americanii le au în comun cu partenerii săi, la mai mult de un an și jumătate din „furtunosul” său mandat, Trump a reușit să provoace o serie interminabilă de frustrări. Văzut mai degrabă ca o vedetă de televiziune și om de afaceri, actualul lider de la Casa Albă se confruntă cu neîncrederea propriilor cetățeni, după ce comportamentul și discursul acestuia au creionat câteva decizii cu greutate. Retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris pe motiv că încălzirea globală este doar o invenție a chinezilor, mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim crescând astfel tensiunile dintre musulmanii și evreii din Israel, semnarea ieșirii din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului motivând neconcordanța abordării Israelului de către toate celelalte state membre și retragerea SUA din Acordul nuclear încheiat cu Iranul, pe motiv că Obama a greșit când a fost de acord cu acest „terorist mondial” sunt doar câteva dintre exemplele cu care Trump a ieșit în evidență numai anul acesta.

            Dacă aliații Statelor Unite se încumetă să facă pe ici pe colo câte o recomandare președintelui american, în ideea de a-i mai calma pornirile exuberante, Barack Obama a luat atitudine și din dragoste și respect pentru cetățenii pe care de curând i-a avut în grijă, acesta i-a criticat dur pe Trump și pe republicani, făcând apel democraților să voteze în alegerile din noiembrie și explicând că numai astfel se poate verifica „abuzul de putere”. „În două luni veţi avea ocazia de a restaura o urmă de raţiune politicii noastre. Există o singură verificare a abuzului de putere şi aceea eşti tu şi votul tău. La urma urmelor, ameninţarea la adresa democraţiei noastre nu este reprezentată doar de Donald Trump sau de actualii republicani. Cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei noastre este indiferenţa. Cea mai mare ameninţare este cinismul", a declarat Obama în cadrul unui discurs susţinut la Universitate din Illionois.

            Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, fostul lider de la Casa Albă l-a criticat pe actualul președinte pentru „atacurile la adresa presei şi la independenţa sistemului judiciar, pentru nativism, renaşterea naţionalismului, relaţia cu Rusia şi retragerea din acordul de la Paris privind schimbările climatice. Barack Obama a acuzat şi Partidul Republican pentru susţinerea lui Donald Trump”.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload