Maroc reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru bărbați și femei

August 22, 2018

 

În contextul în care revoluția tehnologică a reușit să ofere planetei posibilitatea de a păși cu rapiditate către modernism, efectele secundare ale dorinței de cunoaștere și de control a ființei umane a transformat stilul de viață într-o țintă vulnerabilă a unor serii de amenințări cărora nici super-puterile lumii nu le pot face față. De la încălzirea globală, la răspândirea fenomenului de migrație, amenințările nucleare, atacurile teroriste, conflictele militare, atacurile cibernetice, boli, depresie, sinucideri, crize financiare și dezastre naturale, astăzi, o problemă majoră cu care se confruntă țările lumii este nesiguranța. Practic, setea de a-și depăși limitele i-a adus pe oameni în pragul unei prăpastii care limitează viața de pericolul morții.

            Cunoscută ca o țară majoritar musulmană (70% din populație aparținând religiei islamice), Marocul a început să ia în serios amenințările externe care sunt o țintă atât pentru planetă cât și pentru statele arabe, și fără să stea prea mult pe gânduri s-a decis că este momentul să reintroducă serviciul militar obligatoriu atât pentru bărbați cât și pentru femei. Cu o populație de peste 35 de milioane de locuitori, Marocul, ca și alte state ale Africii de nord, se confruntă cu multe probleme, însă evenimentele de pe plan internațional reprezintă un motiv serios pentru ca această țară arabă să fie pregătită în caz de pericol.

            Dacă în alte state arabe, femeile nu sunt trimise să facă armata, în Maroc, promovarea patriotismului nu face diferențe între sexe. Din păcate însă, această decizie nu este primită cu brațele deschise de toată lumea, găsindu-se astfel și protestatari care critică intenția miniștrilor dar și a regelui Mohammad, acuzându-i că în fapt, această măsură reprezintă doar un mijloc de a încuraja loialitatea față de stat, în ciuda faptului că Marocul se zbate la limita problemelor economice și sociale.

            Pentru ca istoria să nu își piardă din importanță iar generațiile viitoare să aibă siguranța că vor trăi vremuri de conștientizare, responsabilitate și solidaritate este necesară alipirea locuitorilor de regimul serviciului militar în cadrul căruia, oamenii pot învăța valoarea prezentului și datoria de a-și iubi patria. Astfel, într-o lume caracterizată excesiv de extremiști, libertatea de circulație a devenit un risc atât pentru gazde cât și pentru imigranții sau turiștii care poposesc pe teritoriile străine. În timp ce populația țărilor mai puțin dezvoltate alege să își părăsească casele, familiile, joburile sau prietenii pentru șansa unui viitor mai bun, există anumite regimuri politice care își încurajează cetățenii să învețe să accepte problemele realității și să își iubească patria. Un astfel de exemplu este Marocul, care, la începutul acestei săptămâni, a luat decizia de a-i ajuta pe tineri să se apropie de valorile patriei. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Cabinetul Regal din capitala Rabat, consiliul ministerial al Marocului a aprobat un proiect de lege prin care se reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru tineri, în ciuda faptului că acesta a fost eliminat începând cu anul 2006.

            „Cetăţenii de sex feminin şi masculin cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 de ani sunt obligaţi să efectueze serviciul militar timp de 12 luni”, a ținut să transmită purtătorul de cuvânt al Palatului Regal, Abdelhak Lamrini. Urmând să fie publicat în monitorul oficial pentru a putea intra în vigoare, proiectul de lege stabilește și care sunt scutirile, drepturile și responsabilitățile participanților la serviciul militar. Conform lui Lamrini, proiectul de lege are ca scop promovarea patriotismului și întărirea relației dintre valorile țării și tânăra generație. „Serviciul militar îşi propune să promoveze patriotismul în rândul tinerilor, în cadrul corelării dintre drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor”, a declarat acesta.

            În ciuda faptului că Marocul este gazda unor proteste de amploare conduse de tinerii din zonele marginalizate din punct de vedere economic (precum regiunea Rif de Nord și orașul estic Jerrada), criticii mărturisesc că proiectul de lege este menit să diminueze atmosfera dintre tabăra tinerilor și liderii de la putere, aducându-i pe primii mai aproape de stat. Practic, această lege este o măsură de încurajare în rândul tinerilor, față de Maroc, dorindu-se ca problemele sociale și economice să pălească în fața naționalismului. În acest context, atât consiliul ministerial cât și regele Mohammed (comandantul suprem și șef al personalului general al Forțelor Armate Regale din Maroc) sunt criticați pentru tentativa pe care o încearcă.

            Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „după reuniunea consiliului, regele a ţinut un discurs televizat, îndemnând guvernul să facă mai mult pentru a reduce şomajul şi pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional şi formarea profesională”.

„Nu trebuie să mai acceptăm ca sistemul nostru educativ să funcţioneze ca o maşină de fabricat şomeri”, a trnsmis regele marocan exprimându-și consternarea în faţa ratei ridicate a şomajului în rândul tinerilor în ciuda nivelului creşterii economice - 4% în 2017 faţă de 1,2% în 2016.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload