top of page

Germania consideră că „sancțiunile impuse de Donald Trump distrug locuri de muncă și împiedică evolu


Relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii s-a schimbat drastic de când Donald Trump și-a preluat mandatul de președinte, respectiv, cel mai puternic om al planetei. Conducând superputerea politică, ecomonică, armată, culturală și inovatoare a lumii. Trump consideră că poate manifesta o atitudine radicală față de orice subiect, Acord, parteneriat sau personalitate politică, neținând cont de faptul că declarațiile sale pot fi injurioase.

În fapt, încă din timpul campaniei sale electorale, Trump s-a dovedit a fi un susținător al Brexitului, acuzând Uniunea Europeană de lipsa independenței și a autonomiei statelor sale membre, în timp ce a îndrăznit să o califice pe Cancelarul Germaniei, Angela Merkel ca fiind tiranul fără scrupule care manipulează blocul comunitar în ideea de a ridica Germania ca super putere europeană.

Conform cu personalitatea sa, comportamentul lui Trump s-a dovedit a respecta cu strictețe promisiunile făcute începând cu retragerea Statelor Unite ale Americii din Acordul climatic de la Paris, Acordul nuclear cu Iranul, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului sau mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Acestor acțiuni a urmat o serie de jigniri și acuzații lansate la summitul NATO de la Bruxelles după care s-a arătat extrem de satisfăcut față de rezultatul obținut prin presiunea pusă asupra statelor membre cerându-le să mărească bugetul pentru apărare. Nu în ultimul rând prelungirea sancțiunilor Rusiei și suplimentarea taxelor vamale către Uniunea Europeană și China au ținut să continue lista gesturilor fără precedent a celui mai controversat președinte american.

În acest context, ministrul german al Economiei, Peter Altmaier a ieșit public și a ținut să critice vehement comportamentul lui Donald Trump, oprindu-se asupra sancțiunilor impuse de președintele american, menționând că aceste măsuri „distrug locuri de muncă și împiedică evoluția economică”. Mai mult, potrivit acestuia, Uniunea Europeană nu se va lăsa intimidată de asemenea presiuni.

Atitudinea radicală a lui Donald Trump atât în ceea ce privește politica internă cât și politica externă a Statelor Unite, l-au propulsat pe acesta în fruntea celor mai controversați și litigioși lideri mondiali. Mândru de conduita sa profesională, Trump consideră că este singurul președinte american care poate schimba America așa cum nu s-a mai făcut în istorie. Desfăcând parteneriate încheiate de foștii lideri și dezbinând alianțe preluate odată cu mandatul, Donald Trump se luptă să lase în urma mandatului său o etichetă care nu va putea fi ștearsă prea curând de vreun alt președinte.

Cu o atitudine controversată, gata mereu să „răbufnească” și dispus să irite de fiecare dată când își face apariția, imaginea publică a lui Donald Trump răstoarnă toate teoriile cunoscute în ceea ce privește comunicarea politică. Oscilând între extaz și agonie discursul și comportamentul actualului președinte american descrie un revoluționar care „taie și spânzură” scoțând la iveală versiuni ale unui adevăr pe care se angajează să îl facă cunoscut și să îl protejeze cu orice preț.

Aspru, determinat și lipsit de toleranță față de principii care nu sunt ale lui, Trump este de părere că acțiunile sale sunt menite să facă „America măreață din nou”. În acest plan, sancțiunile joacă un rol extrem de important. Dacă ceilalți lideri europeni încearcă să nu se amestece prea mult într-o interacțiune directă cu președintele american, ministrul german al Economiei își face curaj să comenteze acțiunile acestuia, trăgând astfel un semnal de alarmă. „Acest război comercial încetineşte şi distruge creşterea economică. De asemenea, crează noi incertitudini iar cetăţenii au cel mai mult de suferit, din cauza creşterii preţurilor. Acordul dintre UE şi SUA ar trebui să fie doar primul pas. Scopul nostru este un comerţ global cu taxe mici, protecţionism puţin şi pieţe deschise. Nu vom lăsa autorităţile de la Washington să dicteze cu cine putem face afaceri şi susţinem menţinerea acordului nuclear, care împiedică Iranul să dezvolte armament nuclear”, a transmis ministrul.

În opinia lui Altmaier, „Statele Unite au declanșat un conflict comercial privind taxele vamale asupra importurilor, menite să protejeze locurile de muncă ale americanilor de practicile incorecte ale ţărilor din Europa, Chinei şi alor puteri mondiale”. Conflictul a fost însă amplificat de sancțiunile impuse de către președintele american Administrației de la Teheran, vizând astfel și companiile europene care fac afaceri cu Iranul.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Uniunea Europeană a impus taxe vamale mai multor bunuri provenite din Statele Unite, după ce acestea au impus taxe pe importurile de oţel şi aluminiu. Donald Trump a ameninţat că va impune taxe şi importurilor auto, dar a ajuns ulterior la un acord cu UE pentru amânarea acestora.”

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page