top of page

Insultă fără margini venită din partea europarlamentarului Maria Grapini: „Fără taxe de prost nu se


Furioși că fenomenul corupției a luat amploare cu fiecare personalitate politică care s-a perindat pe la conducerea țării, românii au fost nevoiți să vadă, odată cu intrarea țării în NATO (2004) și Uniunea Europeană (2007), cum România își vinde simbolurile naționale tocmai pentru că lipsa unui management bun și a unei perspective de viitor au adus-o în pragul dependenței de străini. În timp ce noi oaspeți din afară s-au instalat în România, beneficiind de bunurile pe care i le-am servit, românii au fost nevoiți să lucreze mai mult pe salarii mai mici, de unde taxele îi forța să se înnece într-un trai de viață care nu promitea nicio oportunitate.

Acuzând corupția, lipsa educației civice, financiare și politice, pierderea încrederii în biserici, lipsa spitalelor, creșterea taxelor și a cheltuielilor, lipsa unor salarii decente, supunerea unei legislații care servește interesului politicienilor, prăbușirea sistemului educațional și medical etc., românii își varsă astăzi toată frustrarea pe cel mai controversat partid politic al momentului. Din cauza comportamentului său egoist și lipsit de interes pentru cetățeni, PSD a devenit ținta unor proteste și critici fără margini. După mai multe ocazii de a ieși în stradă și a scanda demisia unui Guvern contaminat cu virusul unui regim dictatorial, 10 august este data istorică la care și Diaspora s-a întors acasă ca să încheie socotelile României cu ispita comunismului.

Încă de miercuri parcările de pe autostrăzile din străinătate găzduiau pentru scurte pauze de odihnă, mașini cu români ce purtau steaguri și scandau „Diaspora vine acasă”, asigurându-se că parcursul lor până în România este făcut public pe rețelele de socializare, având ca impact sensibilizarea celorlalți de acasă pentru a li se lătura la mitingul anti-PSD din data de 10 august. Hotărâți să devină solidari cu cei dragi pe care i-au lăsat acasă, românii din Diaspora sunt așteptați ca niște eroi salvatori. Însă, această emoție puternică nu este pe placul tuturor. În timp ce membrii PSD urmăresc cu o oarecare îngrijorare ultimele actualizări ale mega protestului, iar ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu s-a făcut că nu înțelege obiectivul venirii românilor din străinătate pentru a protesta în țara pe care au lăsat-o în urmă, europarlamentarul Maria Grapini a declanșat o adevărată ură după ce și-a permis să-i insulte pe românii din Diaspora.

Potrivit digi24.ro, „Maria Grapini a distribuit pe pagina sa de Facebook un mesaj în care românii din Diasporă care vor să participe la mitingul de vineri sunt numiți proști și îndemnați să meargă la sediul USR pentru a-și ridica certificatul de prost”. „Informăm diasporenii că taxa de prost se plătește la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteți participa la miting!” a fost mesajul postat de către europarlamentar.

„Cunoscută mai ales pentru parada de greșeli gramaticale și de exprimare, dar și pentru că a plagiat pasaje de pe Wikipedia în romanul de dragoste pe care l-a publicat în urmă cu un an, Maria Grapini a șters la scurt timp postarea, din cauza comentariilor în care europarlamentarul era dur criticat de internauți” informează digi24.

Drept reacție, Maria Grapini a ținut să transmită un alt mesaj pe care l-a postat imediat pe Facebook: „Pentru cei care cred că mă jignesc, nu vă mai obosiți, sunt imună. Înainte de a vă ura noapte bună, având în vedere contextul, doresc să mulțumesc românilor din Diasporă care muncesc cinstit și fac onoare României și care nu se lasă atrași în tot felul de diversiuni. M-aș bucura să înțeleagă și cei care doresc schimbarea guvernului prin violență că există o cale democratică - votul”.

Ponegrită de o țară întreagă, ieri, doamna Grapini a fost nevoită să iasă public și să își completeze explicația. "Am distribuit pentru a se vedea că nu toată Diaspora are acelaşi punct de vedere. O doamnă din Diaspora a postat acest lucru. Eu am distribuit o singură dată, fără să fac niciun comentariu. Mesajul meu este că nu se poate nimeni erija că reprezintă toată Diaspora. Eu m-am întâlnit cred că mult mai mult decât ăia care înjură pe internet cu români din toate statele, sunt români care-şi văd de treaba lor, care muncesc, sunt corecţi, înţeleg ce înseamnă democraţia, înţeleg că nu atacând jandarmii şi nu violând soţiile demnitarilor cum îndeamnă unii, se rezolvă problema în democraţie, ci prin vot şi alegeri. Dar acum e vară şi probabil au minţile înfierbântate unii. (...) Din păcate, agresivitatea şi radicalizarea aceasta a societăţii nu duce la nimic bun. Nu schimbările din lună în lună a miniştrilor sau a Guvernului rezolvă problema. Spun foarte clar, poţi să nu fii de acord cu cineva, dar nu înjurând, ameninţând, nu spunând că trebuie să fie sânge pe stradă, că trebuie să omorâm jandarmii, să împuşcăm jandarmii, sau ce mai spunea acel individ. Deci, practic, dacă nu îl auzeam pe acel individ, eu poate nu distribuiam, dar am distribuit să se vadă clar că este de la o doamnă care trăieşte în altă ţară, nu în România”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page