Dăncilă este acuzată că a decis reducerea cu 20% a bugetului destinat Diasporei pe motiv că românii din afară reprezintă o amenințare pentru PSD

August 9, 2018

 

Mai sunt doar două zile până la marele protest anti-PSD la care vor participa atât românii din țară cât și cei din afară. Mobilizați pe rețelele de socializare, îndemnul „Pe 10 august, toți românii vin la București” s-a transformat în cea mai așteptată întâlnire a verii, având în vedere că acest gest de solidaritate la care se alătură și românii din Diaspora umple de fericire pe cei de acasă, care văd dragostea cu care cei dragi forțați de circumstanțe să părăsească România, se întorc pentru a lupta cot la cot împotriva unei ciume care trage țara de la democrație, înapoi la un regim dictatorial, comunist.

            Această luptă împotriva Partidului Social Democrat s-a transformat în lupta românilor pentru salvarea viitorului cetățenilor, a identității și culturii naționale. Acuzându-i membri de faptul că tratează România ca pe un trofeu, românii sunt pregătiți să protesteze oricât este nevoie până când PSD va cădea. Departe de acest moment, președintele partidului, Liviu Dragnea și colegii săi se declară puși la zid de o consprație la care participă Uniunea Europeană, Președintele Klaus Iohannis, PNL, tânăra generație și mass media. De altă parte, nevoia de a scoate la suprafață „minciunile și trădările” șefului de stat îl motivează pe Dragnea să nu renunțe la protejarea românilor până când aceștia nu vor vedea realitatea pe care o vede și el.

            După o serie lungă de proteste anti PSD, președintele Camerei Deputaților a ținut să contracareze aceste acțiuni repetate de a denigra partidul pe care îl conduce, cu un protest de opoziție, aducând la București oameni din întreaga țară, demonstrând că PSD are susținere. Cu toate că investigațiile au scos la lumină faptul că protestul a fost unul „forțat” iar participanții au fost aduși la București „cu japca”, românii furioși pe comportamentul și atitudinea lui Dragnea au continuat să lupte împotrive acestui lider care, conform părerii acestora, copiază un model dictatorial în care își protejează oamenii chiar dacă aceștia sunt răufăcători.

            Acuzată că i se supune precum un servant docil lui Dragnea, premierul României, Viorica Dăncilă a decis săptămâna aceasta să își sprijine partidul social democrat, prin reducerea cu 20% a bugetului destinat Diasporei. Acest gest este văzut precum o decizie de a-i pedepsi pe românii din străinătate pentru simplul fapt că sunt împotriva PSD și vin la protestul din 10 august.

            Potrivit adevarul.ro, întoarcerea românilor din Diaspora pentru mult așteptatul eveniment  politic de susținere a democrației a pornit deja în ziua de miercuri, urmând ca vineri, după orele amiezii, piața din fața Guvernului României să fie ocupată de o mare de oameni care nu mai vor PSD la conducere. „Mai mulţi cetăţeni din diaspora au postat fotografii pe reţelele de socializare cu tricourile pe care le vor purta la protest, fiind inscripţionate cu mesaje anti-PSD. În timp ce alţi români (din Belgia, Marea Britanie sau Italia) au publicat fotografii cu maşinile şi steagurile tricolore înainte de plecare sau din timpul cozilor formate la vamă. În schimb, alţi protestari care vor veni cu avionul au postat fotografii cu biletele lor” a informat sursa menționată.

            Tot ieri a avut loc și publicarea unei declarații șoc enunțate de diplomatul Teodor Meleșcanu, care a ținut să precizeze că nu înțelege foarte bine care este obiectivul protestului. Ministrul de Externe al României s-a arătat „confuz” în ceea ce privește scopul pentru care se întorc românii acasă și motivul protestului acestora anunțat pentru data de 10 august în București.

„Nu înţeleg foarte bine care este obiectivul protestului, având în vedere că sunt cei din diaspora. Dacă sunt cei din diaspora, ar fi normal să protesteze pentru serviciile consulare sau lipsa de servicii consulare, dar, în rest, e mai greu să înţeleg care va fi obiectivul principal al acestei manifestaţii”, a transmis Meleșcanu.

            Neavând nicio scăpare din calea acestui eveniment de solidaritate cu românii din țară și lupta acestora pentru o viață decentă, departe de corupție și personalități politice corupte, coincidență sau nu, premierul Viorica Dăncilă a decis reducerea cu 20% a bugetului destinat Diasporei. Rectificarea bugetară este explicată de stiripesurse.ro ca o consecinta a faptului că, „pe lângă entitațile pe care PSD le consideră parte a unui stat paralel, diaspora a fost văzută constant drept o altă amenințare la adresa stabilității și prosperității partidului”.

            Potrivit aceleiași surse, „premierul Dăncila a decis, în spirit de sărbătoare, cu ocazia Centenarului, să reducă cu 20% bugetul destinat românilor din Diaspora și vecinătatea imediată. Banii reduși sunt cei de la Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni - 2,355 mil lei (20%) din bugetul destinat proiectelor pentru diaspora, dar și de la Ministerul Afacerilor Externe - 31,082 mil lei (6,8 mil euro), bani necesari pentru activitatea optima a consulatelor din Uniunea Europeană.”

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload