top of page

Comisia Europeană admite că fondurile pentru stomparea imigrației sunt limitate


Situația nefericită din țările Orientului Mijlociu și Africii de Nord au determinat-o pe Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, să pună Uniunea Europeană la dispoziția celor persecutați de conflictele militare, sărăcie sau violențe. Promovând blocul comunitar ca pe o sursă nelimitată de solidaritate, Merkel a devenit rapid un fel de „înger păzitor” pentru milioane de suflete străine. La invitația „cu brațele deschise” ale acesteia, sirieni, irakieni, pakistanezi, libieni și multe alte naționalități au pornit un exod fără margini. Lăsându-și casele, familiile și jocurile în urmă, aceștia s-au înhămat la un risc extrem, tranversând Marea Mediterană în nave sau bărci arhipline, ghidați de cele mai multe ori de persoane neautorizate, care cereau sume mari de bani pentru a-i ajuta. Mulți dintre aceștia și-au pierdut viețile în mare, alții au reușit să ajungă până pe teritoriile țărilor care fac granița Europei cu marea.

Odată ajunși pe pământ, imigranții și refugiații au pornit la un drum solicitant, întins pe multe săptămâni, pentru a atinge destinația finală. Cu pancarde ale căror mesaje apreciau solidaritatea lui Angela Merkel, aceștia au făcut din Germania, locul tuturor dorințelor. Cu toate că numărul acestora a fost încă de la început unul foarte mare, Europa a sesizat că acest lucru este o adevărată problemă, numai atunci când peste 600 de străini au ocupat gara principală din Budapesta. Cerând să fie lăsați să urce în trenurile care i-ar fi dus în Germania, străinii au fost opriți de către ordinele europene și ținuți blocați pe cheltuiala și eforturile ungarilor. Apelul disperat al Germaniei și Ungariei a forțat mâna Uniunii Europene, luând o decizie rapidă, însă contestată chiar și la trei ani de la marele eveniment. Obligându-și statele membre să primească și să integreze cote specifice de refugiați, liderii de la Bruxelles au ales să rezolve cea mai mare criză umanitară care a tranversat Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial folosindu-se de sintagma „unul pentru toți și toți pentru unul”.

Din păcate, această decizie a însemnat însăși cutremurarea fundației UE.

Dacă în primă instanță, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia au refuzat cooperarea cu Uniunea Europeană și decizia acesteia de a soluționa criza refugiaților, nu după mult timp, Marea Britanie a dat o lovitură de grație autorităților de la Bruxelles. Votând liber într-un referendum privind apartenența la UE, britanicii și-a îndemnat guvernul să invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona conform căruia, se solicită retragerea unui stat membru din blocul comunitar. Această despărțire istorică a atras după sine mai multe critici la adresa Uniunii Europene, dar și un exemplu de atitudine urmat de mai mulți șefi europeni. Răzvrătiți la politica impusă de Bruxelles, italienii sunt în momentul de față un alt stat membru care a ales să nu mai servească intereselor Uniunii ci să se preocupe în mod deosebit de națiunea sa, protejându-și identitatea și cultura națională de valurile de străini impuse de UE. Refuzând să mai primească nave pline cu imigranți, italienii și-au atras mai multe critici din partea europenilor, însă totodată, admirația euroscepticilor.

Numai săptămâna aceasta, în cadrul vizitei sale oficiale la Washington, premierul italian, Giuseppe Conte a primit aprecierea președintelui american, Donald Trump în privința politicii sale antimigrație. ”Este un om care face o treabă formidabilă. Ştiu că are o poziţie foarte fermă la frontieră. Multe alte ţări din Europa ar trebui să facă la fel. Italia este un important aliat NATO, un partener eminent în Afganistan şi în Irak şi este crucială în aducerea stabilităţii în regiunea mediteraneeană. El este foarte ferm cu imigraţia, ca mine”, a declarat Trump.

Cu o imagine blurată și o încredere clătinată, Uniunea Europeană trebuie să facă în momentul de față sacrificii supreme de a restabili relațiile cu statele sale membre. Din păcate, discrepanța uriașă de opinii între aceste două tabere rămâne modul în care migrația afectează sau nu blocul comunitar. Cerându-i-se în repetate rânduri să intervină urgent și să scape statele sale membre de problema unei sarcini căruia nu îi mai pot face față, Bruxellesul nu face altceva decât să își susțină singura strategie pe care o vede palpabilă în rezolvarea crizei cu care se confruntă UE. În ciuda faptului că Austria a sugerat deja Comisiei Europene să încerce să finanțeze statele cu probleme din Orientul Mijlociu sau Africa de nord, evitând astfel să se confrunte cu riscul unei invazii din ce în ce mai mari, președintele CE, Jean-Claude Juncker admite că această propunere și oricare altă recomandare sunt imposibil de luat în evidență, deoarece fondurile UE de stompare a imigrației sunt limitate. Subliniind necesitatea de a se lua măsuri „cât mai repede” pentru a face față situației privind migrația, Juncker a declarat ieri că resursele Fondului financiar de urgență pentru Africa de Nord sunt „din păcate” sub așteptările reale.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page