top of page

Guvernul Germaniei avertizează asupra timpului scurt în procesul de negociere a condițiilor de separ


Presiunea stabilită de protestele britanicilor care vor repetarea referendumului din 23 iunie 2016, avertizările investitorilor străini precum că vor părăsi în curând Marea Britanie pentru alte state parte ale blocului comunitar și nemulțumirile statelor membre asupra ritmului cu care se desfășoară procesul de negociere a condițiilor de separare dintre UE și Regatul Unit, a determinat guvernul de la Londra să ia o măsură rapidă, oarecum compromițătoare.

În ciuda faptului că votul celor peste 50% din britanici care au cerut ieșirea Regatului din Uniunea Europeană a reprezentat o direcție clară pentru noul guvern condus de Theresa May, trecerea timpului și obstacolele cu care trebuie să se confrunte de-a lungul ultimelor luni ale procesului de negociere, au influențat-o pe prim ministrul britanic să adopte urgent o altă abordare a separării, propunând o inițiativă cu care însăși o parte din guvernul său nu a fost de acord. Dacă inițial, Brexitul avea să readucă independența și autonomia celor patru state ale Regatului Unit, propunerea lui May prevede o despărțire de blocul comunitar dar cu posibilitatea de a rămâne în contact cu aceasta printr-un acord care pune la dispoziție existența unei zone libere de schimb comercial între cele două tabere. Practic, deși își doresc separarea totală de către administrația Uniunii, britanicii admit că sunt dependenți de restul europenilor în vederea asigurării unui viitor cel puțin din punct de vedere economic, unul neafectat.

Demisiile din guvern motivate de neconcordanța opiniilor în ceea ce privește Brexitul, au determinat-o pe Theresa May să-și amenințe colegii că are nevoie de solidaritate politică, altfel nu va exista nicio separare. De altă parte, unul dintre stâlpii de rezistență ai Uniunii Europene avertizează că 19 martie 2019 (n.r. data la care Brexitul ar trebui să devină oficial) este un termen irealist pentru ca cele două tabere să poată cădea asupra unui Acord.

Înainte de decizia organizării unui referendum în cadrul cărora britanicii erau invitați să își exprime dorința cu privire la rămânerea sau ieșirea din blocul comunitar, problemele Regatului Unit erau migrația și legislația Uniunii Europene care, obliga statele sale membre să se supună deciziilor de la Bruxelles, indiferent de cauză, context sau consecințe. Astăzi, migrația a devenit problema principală a Uniunii Europene, cu care, pe lângă criza de imagine și cea a lipsei de încredere, liderii de la Bruxelles trebuie să se confrunte. De altă parte, problema majoră a Marii Britanii a rămas respectarea deciziei cetățenilor care au votat cu 51,9% ieșirea din Uniunea Europeană. Invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona a confirmat poziția pe care guvernul de la Londra s-a responsabilizat să o adopte în următorii doi ani, timp în care s-a propus desfășurarea unui proces de negociere a condițiilor de separare.

Din păcate, oficializarea acestei decizii a atras cu sine o atitudine răzbunătoare și de pedepsire din partea instituțiilor europene, amenințând continuu Marea Britanie cu efecte drastice ale Brexitului. Neînfricați, britanicii se lasă greu convinși că decizia ieșirii din Uniunea Europeană ar putea reprezenta o catastrofă social-economică și sunt dispuși să lupte până la capăt pentru a se elibera de sub limitele și impunerile pe care le formulează blocul comunitar în orice situație a parteneriatului dintre cele două.

Timpul însă a devenit cel mai mare dușman al britanicilor care, se văd nevoiți să adopte o inițiativă, oarecare, care să le favorizeze un alt ritm în procesul de negociere. Conștientă că Marea Britanie are nevoie de Uniunea Europeană în ceea ce privește schimbul comercial, premierul Theresa May a propus la începutul lunii, o abordare controversată a Brexitului. La cerința acesteia, guvernul londonez vrea crearea unei zone de liber-schimb. Potrivit reporterntv.ro noua viziune a premierului Theresa May propune „un Brexit flexibil”, fapt care i-a indignat pe foștii miniștrii David Davis (ministrul pentru Brexit) și Boris Johnson (ministrul de Externe) până la demisia acestora.

Astăzi, aflați la limita unei crize politice, britanicii se confruntă nu doar cu nemulțumirile din cadrul propriului guvern, dar și avertizările Germaniei, care, vede timpul rămas disponibil pentru încheierea unui acord UE-Marea Britanie, ca fiind scurt și irealist. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, Michael Roth, secretar de stat pentru Afaceri Europene în Ministerul german de Externe, „timpul este foarte scurt în negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pe tema Brexit”. „Eu voi rămâne optimist, dar este greu să fii optimist în aceste vremuri pline de provocări. Nu putem exclude nicio posibilitate în acest moment. Timpul se scurge. De aceea, sunt puţin preocupat", a transmis oficialul german.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page