Trump are deja 90 de milioane de dolari pentru viitoarea campanie electorală

July 18, 2018

 

 

 

 

Dacă de la zi la zi, caracterul, atitudinea și discursurile controversate ale președintelui Statelor Unite ale Americii reușesc să surprindă din ce în ce mai mult atât cetățenii americani cât și restul lumii, vestea conform căreia Donald Trump se simte atât de bine în postura celui mai puternic om al planetei încât s-a hotărât să mai candideze și la alegerile prezidențiale viitoare a picat ca un trăsnet asupra celor care îi critică comportamentul și speră ca acesta să fie demis înainte de a-și încheia mandatul.

            Popularitatea lui Trump a crescut covârșitor odată cu insultele și acuzațiile fără perdea la adresa acordurilor politice, economice sau armate ale lumii, la adresa Uniunii Europene, a colegilor săi de breaslă sau la adresa unor decizii luate de alți lideri de stat pe care îi vede mai degrabă ca pe niște bufoni și nu ca pe potențiali rivali sau parteneri. Dacă în prima sa campanie electorală, prezența continuă pe Twitter și pe Facebook l-a ajutat pe Donald Trump să o devanseze pe contracandidata sa, Hillary Clinton, de data aceasta, Trump se pregătește și cu un buget consistent care să îi susțină puternic strategiile. Considerându-se unic și cel mai potrivit pentru „a face America măreață din nou”, președintele american este de părere că nu există niciun candidat al democraților care să îl poate învinge.

Cu un spirit revoluționar și contrar principiilor fostului președinte Barack Obama, care obișnuia să instige la uniune, amintind cetățenilor săi că sunt și întotdeauna au fost o națiune de imigranți („și noi am fost străini la un moment dat”), candidatul Donald Trump a mizat pe faptul că americanii s-au săturat de străini, de servirea intereselor sau binelui altor state, de deschiderea față de alianțe inutile (specificând Acordul climatic de la Paris și Acordul nuclear cu Iranul), pierderea valorilor americane în favoarea efortului de a a satisface mass media, acuzând fără nicio reținere Uniunea Europeană, insultând sisteme politice sau jignind personalități publice. Sătul de „circul” din societatea americană, Donald Trump și-a centrat discursul electoral din 2016 pe apelul la emoții, inspirând electoratul să voteze o „America, minunată din nou”.

În timp ce Clinton beneficia de imaginea unei foste prime doamne (fiind căsătorită cu cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, deseori implicându-se în mod direct în luarea deciziilor politice din timpul mandatului acestuia), cu o experiență de avocat, Senator de New York (2001-2009) dar și Secretar de Stat în administrația Barack Obama (2009-2013), contracandidatul său propunea un magnat miliardar și vedetă de televiziune în calitate de viitor președinte al Americii. Fără experiență în politică, Donald Trump s-a înscris în lupta pentru cea mai importantă poziție din SUA susținut de o atitudine revoluționară, punând problemele patriei pe seama străinilor. Dacă de regulă, campaniile electorale din cadrul alegerilor prezidențiale SUA beneficiază de o mediatizare intensă, evenimentul din 2016 a depășit recordurile de audiență tocmai pentru că ambii candidați reprezentau o noutate: dacă Hillary Clinton ar fi câștigat, devenea prima femeia președinte al super puterii de peste Occident, în timp ce, reușita lui Donald Trump ar fi adus la putere primul președinte fără experiență politică, dar și cel mai tranșant lider din istoria modernă a Americii.

            Susținători a două ideologii opuse, în timp ce Hillary Clinton (democrată) milita pentru nevoia de unitate și toleranță, continuarea direcției începute de Barack Obama, oportunități egale între sexe, protejarea mediului și a justiției, susținând echitația socială, politica externă, educația, micii întreprinzători, combaterea evaziunii fiscale, combaterea terorismului, controlul armelor și protecția drepturilor civile, Donald Trump (republican) și-a centrat discursul electoral pe teme precum ura la adresa femeilor, musulmanilor, leneșilor, imigranților sau homosexualilor, încheierea parteneriatelor care trag în jos Statele Unite ale Americii, serviciul „prost” pe care l-a făcut Barack Obama, crearea unui zid de 10 metri la granița cu Mexicul etc.

            Deși temperamentul acestuia îi crea o serie de dezavantaje în fața rivalei democrate, mass media s-a alimentat constant cu imaginea publică a lui Donald Trump oferind zilnic, știri pe cât de amuzante pe atât de îngrijorătoare, având în vedere că exista posibilitatea ca strategia lui Trump să câștige alegerile. Reprezentând una dintre cele mai „spectaculoase” dar și cele mai scumpe campanii electorale din istoria SUA, lupta dintre cei doi candidați (desfășurată pe durata a peste 500 de zile dar ajunsă la final în data de 8 noiembrie 2016) părea că se dă la nivelul uneia dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.

Favorită a voturilor cetățenilor, în data de 8 noiembrie, Hillary Clinton pierde în fața contra-candidatului său, care câștigă prin voturile electorilor. La o săptămână după succesul răsunător al celui care devenise cel mai în vârstă președinte al Americii, Trump a  atribuit reușita sa, rețelelor de socializare. Bucurându-se de o poziție absolută, Trump își dorește prelungirea „responsabilității” în slujba americanilor, fapt pentru care, săptămâna trecută și-a anunțat deja candidatura pentru alegerile din 2020. Potrivit Mediafax, Trump a strâns deja 90 de milioane de dolari pentru viitoarea campanie electorală. „Banii au fost strânşi de comitetul de campanie al lui Donald Trump şi alte două grupuri aliate cu Partidul Republican, Trump Victorie şi Trump Redă Măreţia Americii” informează aceiași sursă.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive