top of page

UE este iritată de faptul că Donald Trump o vede drept „inamică”


În ciuda zvonurilor conform cărora Uniunea Europeană a fost creată la sugestia unui agent CIA pentru ca mai apoi, sub eforturile liderilor europeni de a exercita autoritate și control asupra statelor sale membre, americanii să poată manevra cu mai multă ușurință blocul european, relațiile dintre Statele Unite ale Americii și UE s-au deteriorat din momentul în care Donald Trump a fost ales ca președinte. Opiniile sale acuzatoare la adresa blocului comunitar au scos la iveală suspiciunea supra intereselor pe care le manifestă liderii de la Bruxelles în ceea ce privesc statele membre. Avertizând asupra faptului că UE exploatează statele mai mici, în timp ce pulsează în cele deja dezvoltate pentru a le deosebi de restul și a le aduce în competiția internațională a puterilor, Trump consideră că despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană este un succes.

Deși perspectivele sunt unele sumbre, americanii se arată solidari cu vehemența britanicilor de a-și recâștiga independența și autonomia. Criticând poziția Germaniei pe care o vede ca locomotiva Uniunii Europene dar și suspectă de a se ridica pe umerii celorlalte state membre, Trump s-a dovedit încă din timpul campaniei sale electorale, ca fiind un parteneriat optim pentru deciziile Marii Britanii și un critic permanent al Uniunii Europene.

În plus, dorința de „a face America măreață din nou” vine și în urma faptului că Trump consideră blocul comunitar ca fiind un rival al superputerii sale. Fapt pentru care, atitudinea sa față de Uniunea Europeană este una mereu războinică și de pedepsire. De la scoaterea Statelor Unite ale Americii din Acordul climatic de la Paris, Acordul nuclear cu Iranul și până la introducerea taxelor vamale pentru importurile din oțel și aluminiu, Administrația Donald Trump continuă să se lege de UE, de parcă ar fi inamica sa.

Relația dintre SUA și Uniunea Europeană nu mai este la fel de bună pe cum a fost spre exemplu, în timpul mandatului prezidențial al lui Barack Obama. Caracterul extrem de controversat și temperamentul dur al noului președinte SUA, a determinat crearea a două tabere separate de fiecare dată când liderii europeni și țara condusă de Donald Trump trebuie să dezbată o anumită problemă.

Considerând blocul comunitar ca fiind un rival cu care concurează pentru preluarea poziției de lider mondial, Trump se arată politicos pe ici pe colo cu anumiți șefi de stat, însă per total, acesta este convins că Europa nu poate juca rolul de prieten atâta timp cât Germania sau Franța manifestă dorința de a crește în putere, iar Rusia vine cu viteză din urmă. De curând, summitul NATO de la Bruxelles în cadrul cărora cei mai importanți lideri europeni s-au așezat la aceeași masă cu Trump a depășit toate așteptările. Atitudinea președintelui american a fost aspru criticată având în vedere că lipsa acestuia de toleranță a pus la zid pe membre NATO din cauza bugetului.

Fără a se teme că și-ar putea pierde unul dintre cei mai importanți aliați, Trump a atacat UE comparând-o cu China. „UE face, probabil, la fel de mult rău ca şi China, doar că ea este mai mică. Europenii au avut în ultimul an un excedent comercial de 151 miliarde de dolari. Şi, în plus, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja. Este teribil ceea ce ne-au făcut. Tuturor ne place Uniunea Europeană într-un anumit fel, dar aceste ţări ne tratează foarte rău. Ele ne tratează foarte nedrept” a precizat acesta. Mai mult, Trump a ținut să dezbată și problema taxelor pe importuri, amintindu-i blocului comunitar că nu este corect ca americanii să protejeze produsele europene în timp ce ale lor își pierd din valoare. „Europenii nu vor produsele noastre agricole. Cu toată sinceritatea, ei au agricultorii lor şi vor să-şi protejeze agricultorii. Dar noi nu îi protejăm pe ai noştri. Protejăm spre exemplu brandurile germane de mașini auto, însă noi nu putem să facem să intre acolo maşinile noastre”.

În urma întrunirii dintre Donald Trump și Theresa May, premierul britanic a ținut să transmită faptul că președintele american i-a recomandat mai degrabă să dea UE în judecată decât să negocieze cu aceasta un proces de ieșire. Această remarcă, plus declarația lui Trump conform căreia, în prezent, pe plan global, cel mai mare și cel mai dificil dușman al Americii este Uniunea Europeană a atins limita de răbdare a liderilor de la Bruxelles. Surprins că UE a fost numită în detrimetrul Rusiei sau Chinei, cum era de așteptat, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reacționat prompt; „America şi Uniunea Europeană sunt cei mai buni prieteni. Cine spune că sunt inamici răspândeşte ştiri false. Europa şi China, Rusia şi SUA au o responsabilitate, aceea de a îmbunătăţi ordinea mondială, nu de a o distruge.”

La fe de iritat s-a arătat și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, precizând că „a-ţi numi inamici cei mai buni prieteni nu face decât să îi bucure pe adevăraţii tăi inamici. Europenii şi americanii sunt legaţi prin istorie şi prin valorile lor comune. Europenii nu vor abandona niciodată America, deoarece America nu ne-a abandonat niciodată. Pentru asta sunt prietenii.”

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page