„Nu există un al doilea referendum privind Brexitul”

July 17, 2018

 

Propunerea unei noi abordări a procesului de negociere a condițiilor de separare dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a declanșat o criză politică neașteptată în rândul britanicilor. Inițiativa premierului Theresa May potrivit căreia cele două tabere să beneficieze de o zonă liberă de schimb comercial, după Brexit, a atras cu sine mai multe critici dure urmate chiar și de două demisii răsunătoare.

            În timp ce Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis a părăsit sarcina de a sprijini Marea Britanie într-un proces istoric de separare, motivând o neconcordanță de opinie cu Theresa May, Boris Johnson, Ministrul britanic de Interne a ținut să puncteze la plecare sa, faptul că ideea premierului nu face altceva decât să slăbească poziția Regatului Unit în fața unui Brexit exprimat de cetățeni prin votul din data de 23 iunie 2016 și riscă să transforme Marea Britanie într-o colonie a Uniunii Europene. Aceeași atitudine surprinzătoare a avut-o chiar și președintele american, Donald Trump. Cunoscut ca fiind un suporter înfocat al inițiativei de separare a Marii Britanii de către blocul comunitar, Trump s-a arătat dezamăgit de modul în care guvernul de la Londra a decis pe ultima sută de metri să soluționeze presiunea încheierii unui Acord.

            Constrânse de timpul rămas până la data de 19 martie 2019, protestele britanicilor care se tem că Brexitul va fi un dezastru pentru economia țării lor în condițiile în care guvernul nu prezintă nicio perspectivă certă și presiunea nemulțumirilor liderilor de la Bruxelles în ceea ce privește ritmul de negociere, autoritățile de la Londra rămân pe aceeași poziție lansată acum două săptămâni, apărând propunerea creării unei zone de liber schimb comercial între cele două tabere, odată ce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona va fi implementat.

            Teama că guvernanții nu știu încotro se îndreaptă, îi pune pe britanici în alertă. Mai mult, după ce la începutul acestei săptămâni Theresa May a cerut stabilitate și solidaritate politică, transmițând că în caz contrar, nu va mai exista niciun Brexit, cetățenii au crezut că există șanse ca Marea Britanie să se răzgândească în privința separării și astfel, să evite efectele unei separări care va costa foarte mult Regatul. Însă, euforia creată de mesajul Theresei May nu a durat prea mult și la numai câteva ore distanță, purtătorul de cuvânt al premierului britanic, a ieșit public și a precizat că un lucru este cert: „nu va exista un al doilea referendum privind Brexitul”.

            Pașii timizi și acum, îndoielnici pe care guvernul de la Londra îi desfășoară în procesul de negociere a condițiilor de separare au devenit și mai proeminenți în clipa în care, demisiile celor doi foști ministri demonstrează că în interiorul guvernului există multe discrepanțe în ceea ce privește viziunea Marii Britanii de după Brexit. Nesiguranța analizelor publicate de către specialiștii politici și economici arată că Marea Britanie nu se află pe o poziție avantajoasă având în vedere că termenul de finalizare a procesului de negociere este aproape de sfârșit (încă nouă luni) iar cele două tabere nu sunt nici măcar aproape de un Acord. Acest fapt i-a determinat pe britanici să iasă în stradă și să ceară repetarea referendumului privind separarea celor două, înainte ca Regatul Unit să se angajeze într-o despărțire oficială dar cu o serie de compromisuri care o țin încă conectată de Uniunea Europeană prin anumite obligațiuni.

            Deranjate de forfota creată în afara ușilor guvernului, autoritățile de la Londra au considerat necesară calmarea apelor și asigurarea poporului că Brexitul este real și că acesta va continua până la capăt indiferent de amenințările care vin din partea Uniunii Europene. Reafirmând convingerea premierului Theresa May conform căreia Brexitul și ieșirea din UE este cea mai sigură modalitate de a obține o înțelegere care îndeplinește obiectivele guvernului britanic, purtătorul de cuvânt al premierului a transmis: „publicul britanic a votat să părăsească Uniunea Europeană. Nu va mai fi un alt doilea referendum ... indiferent de consecințe”.

            Această declarație vine în urma atenționării Theresei May asupra membrilor Partidului Conservator pe care îl conduce, că s-ar putea să nu mai existe niciun Brexit dacă aceștia continuă să îi respingă planul privind ieșirea din Uniunea Europeană; indiferent care este abordarea propusă de către aceasta. Deloc învinsă de cele două demisii răsunătoare de săptămâna trecută, Thersa May este convinsă că Brexitul trebuie să continue iar în clipa de față, cel mai bun avantaj al Marii Britanii, este un Acord care prevede chiar și acest compromis al comerțului liber cu Uniunea Europeană de după separare.

 



 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive