Trump nu este sigur că noua abordare a Londrei privind Brexitul este ceea ce au votat britanicii

July 13, 2018

 

Una dintre cele mai controversate figuri politice a istoriei moderne, Donald Trump și-a atras numeroase simpatii și critici în același timp, bazându-se pe temperamentul, comportamentul, discursurile și atacurile pe care le-a exprimat încă de pe vremea campaniei sale electorale. Ieșind în evidență ca fiind vocea al cărui curaj taie totul în jurul său, Trump a mizat pe faptul că americanii sunt mai îndrăgostiți de revoltă și schimbare decât de aparențe și o imagine electorală perfectă.

            Acuzându-l pe fostul președinte, Barack Obama de faptul că în loc să aducă un beneficiu asupra americanilor, acesta a profitat de o perioadă pe care a manevrat-o ca un showbizz, Trump a ținut să se lege și de Uniunea Europeană, pe care curând a insultat-o și condamnat-o la eșec. Când cea mai mare criză umanitară de după cel de-al Doilea Război Mondial a lovit teritoriile blocului comunitar, decizia liderilor de la Bruxelles în cadrul căreia toate statele membre erau obligate să primească și să integreze cote cu refugiați, a reușit să determine o dispută aprinsă la nivelul șefilor de state, stabilindu-se două tabere; una pro Uniunea Europeană și a politicii sale solidare, iar cea de-a doua, tabăra antimigrație care face apeluri repetate pentru ca autoritățile în măsură să găsească soluții de rezolvare a crizei migranților, fără a pune tot greul pe statele membre.

            Marea Britanie a fost prima dintre țările care a încercat să negocieze obligativitatea cotelor, fapt pentru care, eșecul său a dus la decizia de separare de către Uniunea Europeană. Un fan înfocat al Brexitului, Donald Trump a profitat de această situație pentru a lăuda curajul și inițiativa britanicilor, în timp ce a găsit de cuviință să vorbească de rău blocul comunitar.

Accentuând tirania Germaniei, președintele american aplaudă furtunos divorțul dintre Marea Britanie și UE, considerând că Angela Merkel va scufunda încetul cu încetul, alianța economico-politică.

            Deși determinarea britanicilor este una fără margini, ritmul procesului de negociere a condițiilor de separare, scurgerea timpului până la data când Brexitul ar trebui să devină oficial, nemulțumirea străinilor, protestele britanicilor și avertizările Uniunii Europene, a determinat guvernul Theresa May să propună o nouă abordare privind Brexitul. Acest compromis șoc a atras cu sine două dintre cele mai răsunătoare demisii; cea a Ministrului de Externe, Boris Johnson și a Ministrului britanic pentru Brexit, David Davis. De altă parte, noua poziție a Theresei May nu este nici pe placul lui Donald Trump care avertizează Londra că nu ar trebui să își schimbe atitudinea față de un Brexit hard.

            Îngrijorați de faptul că timpul trece cu rapiditate și că este posibil ca până în data de 19 martie 2019, să nu se fi ajuns la niciun Acord cu Uniunea Europeană, guvernul de la Londra s-a văzut forțat de circumstanțe să accepte un compromis uriaș, care a atras cu sine o serie de nemulțumiri. Noua abordare a Theresei May care propune menținerea unei strânse relații comerciale post Brexit cu Uniunea Europeană, a născut mai multe dezacorduri între opinia premierului și miniștrii guvernului. La prezentarea demisiei sale, David Davis a ținut să precizeze că „tendința actuală de politici și tactici sugerează că pare tot mai puțin probabil ca Marea Britanie să părăsească uniunea vamală și piața unică a Uniunii Europene”.

            În același consens este și Boris Johnson care înainte de a pleca de la Guvern, a avertizat că „Marea Britanie riscă să devină colonie a UE după Brexit”, completând cu faptul că „mulți se vor strădui să vadă avantajele economice și politice ale acestui aranjament”.

            Însă noua abordare a Londrei nu îi îngrijorează doar pe britanici, ci și pe străini. La auzul acestei vești, președintele american, Donald Trump a ținut să declare că nu crede faptul că slăbirea determinării de a încheia o separare definitivă și irevocabilă cu UE, este ceea ce au votat britanicii la referendumul din 23 iunie 2016. Aflat la summitul NATO de la Bruxelles, Trump s-a arătat solidar cu Regatul Unit care, după opinia sa, „se află într-un punct destul de fierbinte după două demisii majore din guvern”.

            Cu câteva ore înainte de a lua parte la un dineu special organizat de Theresa May la Buckingham Palace, Trump a fost întrebat despre viziunea sa privind Brexitul și noua abordare a Londrei inițiată la sfârșitul săptămânii trecute. Deși a recunoscut că nu el este cel care trebuie să se pronunțe, Trump a transmis: „aș vrea să văd că vor găsi o rezolvare pentru a avansa rapid, indiferent ce vor decide. Oamenii au votat pentru despărțire, așa că probabil asta vor face. Dar poate că iau un traseu puțin diferit, așa că nu știu dacă este ceea ce au votat ei”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive