top of page

Donald Tusk îi recomandă lui Trump să își prețuiască mai mult aliații, că nu are prea mulți


Schimbarea președintelui Statelor Unite ale Americii nu a însemnat doar plecarea primului conducător de culoare care a reușit să câștige simpatia întregii planete, nu doar a cetățenilor săi, dar și înlocuirea acestuia cu una dintre cele mai controversate personalități din istoria politicii americane, ce a trecut pe la Casa Albă. Cu un comportament aparte și o atitudine războinică, Donald Trump este pregătit să „facă curățenie” după așa numitele „greșeli” și „orori” pe care foștii președinți le-au lăsat în urma lor. Considerând că mentalitatea sa este cea mai potrivită pentru a „face America măreață din nou”, Trump s-a dozat cu o sursă mare de curaj și caută să surprindă lumea prin deciziile lui, denotând o tărie de caracter nemaiîntâlnită.

Acuzat și criticat de un număr imens de persoane, Trump este decis să scrie istorie în mandatul său prezidențial, chiar dacă această istorie înseamnă decizii care afectează, în opinia specialiștilor, atât starea internă, cât și starea externă a SUA. Radical, determinat, furios, intolerant, nerăbdător și direct, președintele american a presărat cele 18 luni de mandat cu o serie de alegeri care au înstrăinat proprii cetățeni de valorile și mândria americană, răsturnând în același timp relațiile Statelor Unite construite pe baza unor parteneriate și acorduri importante.

Considerând că încălzirea globală este doar o invenție a chinezilor, Donald Trump a scos SUA din Acordul climatic de la Paris. Acuzând Iranul că investește pe ascuns în fabricarea armelor atomice, Trump a semnat în primăvara aceasta ieșirea americanilor din Acordul nuclear cu Iranul. Ulterior, la finalul lunii iunie, președintele american a retras SUA din Consiliul Drepturilor Omului al ONU, acuzându-l că promovează o prejudecată împotriva Israelului, servind în același timp intereselor Chinei, Venezuelei și Cubei. Pregătindu-se să mai revoluționeze și alte domenii (precum cel al imigrației), astăzi, Trump este focusat pe summitul NATO și „băgarea în cap a statelor sale membre” că trebuie să cotizeze mai mult pentru apărare. Summitul, aflat încă în desfășurare, a atras cu sine cele mai ascuțite acuzații dar și adevăruri spuse printre ironii și avertizări.

Un scandal fără precedent a izbucnit între liderii lumii la summitul NATO, desfășurat în această săptămână la Bruxelles. Obișnuiți cu o poziție radicală și extrem de controversată a președintelui american, șefii statelor europene au venit pregătiți la acest summit, așteptându-se la multe contraziceri și propuneri pe care Trump le-ar fi propulsat la rang de decizii ultimatul; însă, realitatea este cu mult mai piperată decât orice închipuire. În prima zi a summitului, Donald Trump a atacat Germania punând-o inopinant la zid. În opinia acestuia, țara Angelei Merkel este „în totalitate controlată de Moscova din cauza dependenței de hidrocarburile rusești”. „Vor procura între 60 şi 70% din energia lor de la Rusia şi un nou gazoduct, să-mi spui dacă aşa ceva este adecvat pentru că eu cred că nu este. Este foarte trist că Germania încheie acorduri masive pentru petrol şi gaze cu Rusia (...) Se presupune că noi (SUA) ar trebui să vă apărăm de Rusia, însă ei plătesc miliarde de dolari Rusiei şi cred că acest lucru este foarte nepotrivit. Cred că este un lucru foarte rău pentru NATO şi nu cred că ar fi trebuit să se întâmple şi cred că trebuie să discutăm cu Germania despre asta. În plus, Germania alocă doar puţin peste 1 procent (din PIB pentru apărare. Şi de asemenea cred că acest lucru este nepotrivit”, a acuzat Trump.

A doua zi a summitului, Trump a zguduit Uniunea Europeană din temelii, după ce acesta a insistat ca bugetul pentru apărare trebuie să crească. Potrivit evz.ro, președintele american „solicită ca țările membre NATO să aloce, în cele din urmă, 4% din PIB pentru apărare. Asta ar presupune o dublare a obiectivului de 2% stabilit anterior la summitul NATO din Țara Galilor din 2014”.

Tensiunile tot mai mari din cadrul Alianței par să ajungă la limită, mai ales că atacurile repetate ale lui Trump par să nu mai înceteze. Conform realitatea.tv, „agenția germană DPA spune că Trump ar fi amenințat cu retragerea SUA din NATO. Potrivit surselor citate, Trump a spus că dacă aliații nu vor majora cheltuielile, SUA vor merge mai departe singure. Trump a avertizat că vor exista consecințe grave dacă aliații nu majorează rapid cheltuielile pentru Apărare. Unii oficiali au însemnat la prudență în interpretarea cuvintelor președintelui american, dar surse diplomatice citate de Politico spun că aliații au spus că în mod clar au auzit o amenințare”.

Deranjat de toată atitudinea lui Trump, președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a cerut președintelui american „să înceteze cu mustrările la adresa aliaţilor din NATO în legătură cu nivelul cheltuielilor militare, insistând că Europa cheltuieşte mult mai mult pentru apărare decât Rusia”, adăugând „dragă America, preţuieşte-ţi aliaţii, la urma urmei nu ai atât de mulţi''.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page