top of page

Președintele Venezuelei îl compară pe vicepreședintele american cu „un șarpe veninos”


Cea mai puternică țară a Americii Latine, cu un potențial extraordinar de petrol, a resimțit în doar câțiva ani cea mai drastică schimbare pe care ar fi putut-o traversa vreodată un stat al lumii. De la cea mai înfloritoare perioadă în cadrul căreia a reușit să își construiască un renume de maximă importanță astăzi, Venezuela trăiește clipe de coșmar din cauza crizei economice, sociale și politice. Din cauza foamei, sărăciei și problemelor din cadrul sistemelor de educație și sănătate, oamenii au ieșit în stradă înregistrând cele mai proeminente proteste din ultimii 50 de ani. În timp ce prețul petrolului a scăzut, poporul a resimțit cu stupoare o degradare a situației lor financiare, determinând astfel o criză fără precedent.

Cu un total de 240 de decese, manifestațiile de stradă au fost cu greu ținute în frâu. Decizia inopinantă de a organiza alegeri anticipate, i-a adus lui Nicolas Maduro un nou mandat ca președinte, în timp ce la nivel internațional, voturile sunt privite cu suspiciune, iar victoria lui Maduro este cu greu recunoscută. Considerat vinovat de criza pe care o traversează Venezuela acum, poziția lui Nicolas Maduro a împărțit lumea în două tabere: un număr mare de cetățeni consideră că acesta nu a făcut niciun rău, ci dimpotrivă, Venezuela ar fi ajuns în prag de colaps deoarece americanii au făcut totul pentru a lua petrolul și resursele acestei țări, iar Maduro a fost un președinte care s-a opus oricărei tentative de a coopera cu americanii de nord. De altă parte, convinși de către politicientii Statelor Unite ale Americii, liderii internaționali cred că Maduro este doar un dictator care înfometează poporul și îl supune la un regim draconic doar pentru a-și întări puterea.

În timp ce astăzi, relațiile internaționale ale Venezuelei sunt afectate de victoria lui Maduro și decizia acestuia de a nu servi intereselor SUA, actualul președinte iese public și explică faptul că Donald Trump nu face altceva decât să creeze o adevărată propagandă de denigrare a acestuia, pentru ca, așa cum s-a întâmplat în Libia și Irak, și așa cum se încearca acum în Siria, americanii să poată da jos președinții statelor cu resurse de petrol pentru ca mai apoi, să aibă cale liberă la resursa care alimentează drumul oricărui stat către superputere.

Victoria lui Nicolas Maduro, reales în funcția de președinte al Venezuelei după ce a obținut 67,7% din voturile alegătorilor care s-au prezentat la urne, nu a fost primită cu la fel de multă speranță și bucurie peste hotare. În timp ce locuitorii consideră că Maduro nu este cel vinovat de situația dramatică în care se află țara lor, ci singurul protector care i-a slavat de la a fi sclavii superputerii Statelor Unite ale Americii, puterea de control asupra mass mediei internaționale i-a ajutat pe americani să convingă cu ușurință liderii din Europa și din Asia, de faptul că Maduro este un dictator care asuprește poporul, privându-l de multe drepturi umane. Decizia comună de a nu accepta rezultatul alegerilor, a declanșat o atitudine războinică între Maduro și șefii de stat care nu îl mai vor la putere.

Dacă Nicolas Maduro este vehement atunci când îl califică pe actualul președinte al Statelor Unite ale Americii ca fiind „noul Hitler al politicii”, încercând să atragă atenția opiniei publice, trezind-o la o realitate în cadrul căreia americanii manipulează întreaga planetă pentru ca oamenii să poată scuza interesele și acțiunile mârșave ale acestora, atunci când își construiesc puterea pe resurele altora, la jumătatea acestei săptămâni, Maduro l-a calificat pe vicepreședintele american Mike Pence, ca fiind „un șarpe veninos”.

Aflat într-un turneu în America Latină, în cursul unei vizite efectuate în centrul de primire a migranților venezueleni la Manos (Brazilia), Pence a ținut să denunțe „impactul devastator al dictaturii” lui Maduro. Această declarație l-a determinat pe Maduro să iasă public, replicând: „de fiecare dată când acest șarpe veninos de Mike Pence își deschide gura, mă simt încurajat pe calea pe care am ales-o. Te-am învins și te voi învinge oriunde ai fi, oriunde te-ai duce, Mike Pence”. De asemenea, Maduro a ținut precizeze și faptul că Uniunea Europeană nu face altceva decât „să îngenuncheze” în fața SUA, acuzând-o ca fiind o marionetă a americanilor. „UE îngenunchează în faţa lui Donald Trump cu scopul de a pune mâna pe bogăţiile naturale ale acestei ţări înzestrate cu cele mai mari rezerve de petrol din lume”, a conchis Maduro. Potrivit Agerpres, „Maduro insistă că SUA încearcă să răstoarne guvernul său de la putere pentru a profita de rezervele de petrol ale Venezuelei, membră OPEC, acuzând Washingtonul că duce un război economic împotriva ţării sale”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page