„Diviziunile dintre europeni sunt un semn de slăbiciune și alimentează mișcările populiste”
În momentul în care Uniunea Europeană a devenit o alianță oficială, scopul acesteia a fost de a ajuta statele sale membre să își mențină un statut democratic și egal din punct de vedere economic și administrativ. Parcursul extraordinar pe care l-a înregistrat a determinat un număr din ce în ce mai mare de țări europene să adere și să devină astfel, parte a uneia dintre cele mai puternice și bine organizate uniuni ale lumii. Cu un număr de 28 de participanți, Uniunea Europeană a distribuit de-a lungul timpului său, sume impresionante în cadrul programelor de dezvoltare a statele sale membre, reprezentate atât de fonduri rambursabile cât și de fonduri nerambursabile.
Plamaresul blocului comunitar a devenit atât de vizibil și admirabil la nivel internațional încât statele lumii au resimțit imediat un interes de colaborare cu această prosperă alianță. Din păcate însă, deși părea că nimic nu o va afecta, criza refugiaților și invazia a sute de mii de suflete fugite din calea conflictelor militare, a violențelor și persecuțiilor a transformat blocul comunitar într-o țintă a unui test de rezistență inopinant.
Din păcate însă, valul migranților a scos la suprafață o serie de vulnerabilități, determinând liderii de la Bruxelles să se confrunte ulterior cu o criză de imagine și cu scăderea încrederii din partea statelor membre. Decizia de a obliga partenerii săi la cote de repartiție a migranților s-a dovedit a fi cea mai neinspirată soluție, fapt pentru care, Marea Britanie a hotărât să invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona în cadrul căreia se cere despărțirea de Uniunea Europeană iar Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia să refuze din start orice cotă, motivând prin faptul că autoritățile de la Bruxelles decid pentru statele sale membre fără a le cunoște realitatea cu care deja se confruntă. Condamnată că folosește 27 de state membre pentru a ajuta Germania, UE s-a îndreptat în cei trei ani de la inițierea crizei umanitare către cea mai precară situație a sa. Astăzi, un număr tot mai mare de europeni sunt convinși că blocul comunitar afectează identitatea și cultura națională a statelor membre, fapt pentru care, s-a pornit deja o atitudine de opoziție față de UE.
În timp ce locuitorii din Republica Moldova și-au ales un președinte pro-rus, iar Franța era cât p'aci să aibă la putere prima femeie președinte a cărei promisiune era să scoată țara din Uniunea Europeană, Turcia, Spania, Grecia și Italia fac apeluri disperate către Bruxelles cerând soluții urgente pentru a rezolva situația de la granițele UE. Confruntându-se cu o situație fără precedent, șefii statelor membre și autoritățile Parlamentului, Consiliului și Comisiei Europene convoacă întruniri de urgență sperând să găsească soluții imediate pentru a stopa migrația, însă atitudinea Austriei, Ungariei, Italiei și Poloniei îngreunează rațiunea procesului, pe motiv că acestea au ales deja să își rezolve singure problemele cu care se confruntă din cauza refugiaților, adoptând legi a căror strictețe îi alungă pe migranți.
Dezbătând faptul că solidaritatea este vinovată de creșterea numărului de refugiați veniți din Africa de Nord și țările Orientului Mijlociu, mai multe state europene sunt convinse că Uniunea Europeană nu va renunța la ideea de a lăsa frontierele sale deschise și a obliga țările partenere să accepte și să integreze refugiații în cadrul societăților lor. Din păcate, criza migranților a transformat chiar și cel mai important principiu al Uniunii Europene într-un punct sensibil, determinându-l pe Donald Tusk, președintele Consiliului European, să declare faptul că diviziunile între europeni alimentează mișcările populiste și xenofobe. În cadrul scrisorii de invitație a celor 28 de șefi de stat sau de guvern a membrilor UE, Donald Tusk a punctat faptul că summit-ul la care urmează să participe trebuie dezbătută tocmai această atitudine naționalistă, care, separă europenii. „Dezbaterea cu privire la migranţi se inflamează tot mai mult, iar acesta va fi punctul principal al ordinii de zi. O condiţie prealabilă unei politici reale a UE în domeniul migraţiei este ca europenii să decidă efectiv cine intră pe teritoriul european. Neatingerea acestui obiectiv ar fi, în fapt, o manifestare a slăbiciunii noastre şi, mai ales, ar putea da impresia că Europa nu are frontiere externe. Cetăţenii europeni aşteaptă de la noi să facem dovadă de determinare în acţiunile noastre pentru restabilirea sentimentului lor de securitate. Oamenii vor asta nu pentru că au devenit brusc xenofobi şi vor să ridice ziduri împotriva restului lumii, ci pentru că revine fiecărei autorităţi politice să aplice legea, să-şi protejeze teritoriul şi frontiera. Am asistat la crearea de noi mişcări politice care oferă răspunsuri simple la chestiuni tot mai complexe. Simple, radicale şi atrăgătoare. Criza migratorie le furnizează un număr din ce în ce mai mare de argumente. Tot mai mulţi oameni încep să creadă că doar o autoritate puternică, antieuropeană şi antiliberală în spirit, cu o tendinţă manifestă spre autoritarism, este capabilă să oprească valul de migraţie ilegală, mizele sunt foarte ridicate. Şi timpul este scurt” a declarat Tusk.
