top of page

Polonia consideră că „în problema refugiaților, Europa are nevoie de un Plan Marshall pentru Africa”


Cea mai mare criză umanitară de după cel de-al Doilea Război Mondial a reușit în trei ani să schimbe cu totul fața Europei, afectând drastic blocul comunitar și relațiile acestuia cu statele sale membre. Mai mult, problema refugiaților și migrația în masă a ultimelor 36 de luni, a determinat chiar și o imagine suspectă a Uniunii Europene văzută din afara bătrânului continent. În timp ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a precizat încă din timpul campaniei sale electorale, faptul că UE nu este altceva decât o organizație care ascunde interese proprii, îmbogățind țările dezvoltate prin sărăcirea statelor de est, mai mulți lideri mondiali au declarat public că Germania ar fi locomotiva blocului comunitar și liderul mârșav care își trage toate foloasele.

Cu toate acestea, liderii de la Bruxelles încă mai cred în puterea Uniunii Europene și șansa pe care aceasta o reprezintă pentru statele membre. În ciuda faptului că unul dintre stâlpii de rezistență a decis să părăsească parteneriatul, acuzând o politică nedreaptă, pierderea independenței și autonomiei, blocul autorităților de la Parlamentul, Consiliul și Comisia Europeană încă mai consideră că Uniunea Europeană își poate redresa imaginea și chiar, îi poate face pe britanici să se răzgândească cu privire la decizia Brexitului.

Astăzi însă, acest obiectiv este unul și mai provocant având în vedere că celelalte 27 de state partenere au început fie să comenteze politica și deciziile UE, fie să acuze lipsa de soluții sau să adopte o atitudine răzvrătită împotriva oricărei direcții cu care nu sunt de acord. De la obligativitatea cotelor de repartiție a refugiaților până la impunerea redresării conduitei față Uniunea Europeană și imigranți, Ungaria, Polonia, Italia, Turcia, Slovenia, Cehia și Austria au decis să-și facă curaj și să înfrunte orice manifestare a blocului comunitar cu care nu sunt în tandem. Săptămâna aceasta, premierul polonez Mateusz Morawiecki a sugerat liderilor de la Bruxelles o soluție care îi scutește de relații defectuase cu statele membre și mai mult, protejarea Europei de criza iminentă a migrației.

Cunoscut ca un stat european puternic prin puterea deciziilor sale, Polonia ține morțiș să își apere opinia despre criza imigranților și invazia refugiaților peste Europa amintind șefilor blocului comunitar că singura soluție care să apere bătrânul continent este de a repara problema acolo unde aceasta s-a declanșat prima dată, direct la sursă. Considerând că în loc să primească valuri de străini pe care să îi mute de colo-colo, sperând că o țară se va angaja să îi ia pe toți, premierul polonez a declarat la începutul acestei săptămâni că Europa are nevoie de un Plan Marshall pentru Africa.

Practic, la fel ca și programul postbelic de ajutor pentru redresarea economică lansată de SUA pentru Europa, în cazul crizei imigranților, autoritățile Uniunii Europene ar face bine dacă și-ar concentra atenția și eforturile rezolvând problemele cu care se confruntă țările din Africa, exact pe teritoriul lor. Astfel, având tot ceea ce au nevoie în țările lor, oamenii nu ar mai fi tentați să îți părăsească casele, să lase familiile, prietenii, joburile și viețile în urmă pentru o șansă la viață. Apărând poziția dură a guvernului său, Mateusz Morawiecki a ținut să îi transmită președintelui camerei inferioare a parlamentului federal german (Bundestag), Wolfgang Schaeuble, faptul că „întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene este necesară pentru a rezolva problema migrației” iar „statele suverane nu ar trebui să fie forțate să accepte o anumită cotă de refugiați fără să fie luată în considerare situația lor specifică”.

În acest sens, Morawiecki propune un „Plan Marshall” în cadrul căruia Europa să se angajeze să ajute țările din Africa să se redreseze, în loc să încerce să soluționeze propria problemă din cauza valurilor nesfârșite de imigranți.

De cealalată parte, Schaeuble a reconfirmat faptul că Europa nu își poate închide granițele și că trebuie să rămână în continuare un continent deschis pentru ca Uniunea Europeană să poată merge mai departe, mai ales în condițiile în care deschiderea granițelor este începutul real al integrării euroepene. Mai mult, acesta a precizat că migrația nu este doar problema blocului comunitar ci dilema cu care întreaga planetă se confruntă (fapt confirmat chiar de însuși cel mai puternic om de pe pământ, președintele Statelor Unite ale Americii, în cadrul campaniei sale electorale și după).

Potrivit agenției naționale de presă, Agerpres, „preşedintele Bundestag-ului a precizat că Europa doreşte să salveze viaţa oamenilor aflaţi în pericol şi să evite înecarea lor în Marea Mediterană, dar a admis că este de asemenea importantă lupta împotriva crimei organizate şi a traficului cu persoane”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page