top of page

Atelier de CHILLuailă - Un concept unic în România


Dacă la nivel mondial, oamenii sunt ocupați cu trăirea unui stil de viață cosmopolit, în plan național, românii își concentrează eforturile pentru a gândi, simți și a se comporta precum occidentalii. Prezentând din ce în ce mai mult interes pentru simbolurile culturale ale super-puterilor lumii, compatrioții noștri își pierd identitatea națională în fața unor trenduri care nu fac altceva decât să îi țină captivi într-o competiție pentru care, de multe ori, fac credite la bancă ca să-și asigure participarea. În timp ce România anilor de dinaintea apetitului pentru gustul xenoman își baza credința pe faptul că ființa umană este îndeajuns de binecuvântată, astăzi, fericirea este condiționată de consum.

Pierdut în lupta pentru a supraviețui unei lumi ahtiate după „modernitate”, românul se simte din ce în ce mai obosit, vulnerabil, singur, neînțeles și neîmplinit. Așa s-au simțit de multe ori și cei doi tineri, Diana și Andrei Barbu, până când ideea de a resuscita societatea românească a luat forma unui Atelier de CHILLuailă. Talentul artistic, pasiunea pentru viață și iubirea pentru tot ce are nevoie de dragoste i-a împins pe cei doi să deschidă un colț în paralel cu lumea reală, unde românii vor învăța cum să se bucure de ceea ce globalizarea respinge și anume, emoțiile.

Curajul de a propune compatrioților începând cu data de 1 iunie, un concept unic pe teritoriul României, este susținut de grija pentru sufletele care au înțeles că fericirea e în noi și nu vine din afară.

Progresul înregistrat de către societățile super-dezvoltate ale planetei își revarsă zilnic impactul asupra stilului de viață al tuturor oamenilor de pe pământ. Focusându-se pe trendurile care le susțin „nevoia” de a fi mai frumoși, mai slabi, mai deștepți, bogați, inspiraționali, liberi sau pur și simplu diferiți, românii sunt victimele unui regres pe plan sentimental. Din păcate, atractivitatea spectacolului vieții trăite în viteza unei competiții în cadrul căreia, consumul înseamnă imagine, nu reușește să estompeze din rata divorțurilor, a sinuciderilor sau a copiilor lăsați în urmă de către părinții care pleacă la muncă în străinătate, ci dimpotrivă, creșterii acestora se mai adaugă și nașterea celei mai răspândite boli care condamnă românul să sufere în tăcere: depresia.

În 2018, societatea românească luptă vertiginos pentru a-și păstra identitatea și cultura națională, încercând să le salveze de la suprimarea la care sunt supuse din cauza trendurilor instalate pe teritoriul său. Cunoscută ca o țară unde familia reprezintă celula de bază și 96% din locuitori cred în Dumnezeu, astăzi, România a devenit una dintre națiunile care se confruntă drastic cu efectele secundare ale deschiderii porților pentru ca noile curente occidentale să pătrundă pe teritoriul său influențând mentalitatea, comportamentul și atitudinea românilor.

Sacrificiile de a se ridica la așteptările cetățenilor societăților dezvoltate i-au epuizat pe români, în condițiile în care lupta nu este dreaptă încă de la început. Interesul obsesiv pentru construirea unei imagini optimiste, a declanșat ceea ce psihologii numesc „regres emoțional”. În timp ce sociologii trag un semnal de alarmă și recomandă românilor să își concentreze atenția asupra nevoilor sufletești, teama de a nu fi izolați, îi determină pe aceștia să devină din ce în ce mai legați de trenduri și tehnologii. „Mă uit în jur și abia dacă mai văd oameni conectați cu natura. Nici măcar cu realitatea imediată. Lângă noi în metrou, stă o femeie care plânge în timp ce își țintește privirea obosită pe geamul întunecat, sperând ca aceea călătorie să nu se mai sfârșească pentru că nu își dorește să ajungă acasă. Sunt atâtea detalii pe care le pierdem din vedere pentru că am devenit imuni la emoțiile noastre și ale celor din jurul nostru. M-am întrebat mereu cum pot schimba lumea și credeam că o poziție înaltă de unde pot striga oamenilor, mă va face auzită. Dar lumea nu mai funcționează așa. Astăzi, sunt sute de mii de voci care strigă cetățenilor lumii, iar diferențele de perspectivă au creat un adevărat haos. Mi-am amintit însă, că oamenii nu trebuie schimbați, ci iubiți. Asta lipsește României și de aceea am luat inițiativa de a propune un concept unic în cadrul căruia oamenii să fie ajutați să se reconecteze la nevoile primare, să își asculte emoțiile, să le exprime prin artă, să conștientizeze valoarea timpului iar bucuria din sufletele lor să devină primul impact pe care îl vor lăsa atunci când pășesc în afara atelierului” împărtășește Diana Barbu, manager general.

„Am creat aici un paradis. Orice pornește din dragoste devine unul. Atelierul de CHILLuială este un loc în care oamenii vor găsi mereu o oază de relaxare și timp pentru ei înșiși” adaugă Barbu Andrei Iulian, manager general.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page