Donald Tusk transmite Mariii Britanii că este binevenită să rămână în UE

January 17, 2018

Coșmarul britanicilor a devenit fulgerător și coșmarul europenilor, din același moment în care rezultatul referendumului din data de 23 iunie 2016 a anunțat despărțirea unuia dintre cei mai puternici stâlpi ai blocului comunitar, de către aceasta. Chiar dacă au trecut câteva luni în tăcere, în care analiștii politici încercau să deslușească care sunt planurile britanicilor și care sunt efectele pe care trebuie să le întâmpine cu multă rezistență, noul prim ministru înlocuitor al lui David Cameron, a apărut vehement în luna octombrie confirmând faptul că decizia poporului britanic va fi respectată, iar separarea Marii Britanii de către Uniunea Europeană nu mai are nicio cale de întoarcere. Astfel, Theresa May s-a înzestrat cu o responsabilitate uriașă, promițând că va susține cu succes întregul proces de separare, chiar dacă urmau să vină „valuri” uriașe de obstacole, atât din partea britanicilor cât și din partea diplomaților europeni; iar toate aceste previziuni nu au întârziat să apară. 19 martie 2017 a reprezentat startul procesului de 2 ani în care ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar trebuie să se concretizeze, însă fiecare lună aduce cu sine noi și noi provocări. Britanicii sunt buni de plată, scoțienii vor independența pentru a rămâne în UE, irlandezii de nord vor să urmeze exemplul scoțienilor și în timp ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump laudă curajul britanicilor, diplomații de la Comisia, Consiliul și Parlamentul  European continuă cu amenințări la adresa britanicilor amintindu-le că le va fi mult mai bine dacă renunță la tot acest proces de separare și rămân în Uniunea Europeană. În plin proces de analiză și cu un an mai aproape de marea separare, Donald Tusk, președintele Consiliului European insistă să transmită Marii Britanii că încă mai sunt șanse de a anula toate eforturile, dând uitării separarea.

           

Nu se poate estima cu siguranță care dintre cele două tabere vor plăti un preț mai mare după ce despărțirea politică a Marii Britanii de către Uniunea Europeană va cutremura aproape întreaga Europă, însă, cu siguranță, imigranții ambelor părți vor avea de suferit, deoarece, miza directă se dă între noile reguli de călătorie, unde, atât britanicii cât și europenii vor stabili condiții serioase pentru cei care vor să pătrundă pe teritoriile sale. Deși în ultima vreme au apărut mai puține articole despre acest subiect, importanța pe care o susține fiecare pas din acest proces cântărește enorm în final, deoarece modul în care decurg negocierile poate schimba definitiv istoria deciziei de separare. Astfel, în timp ce scoțienii caută cu orice preț să îi convingă pe britanici că vor să rămână în Uniunea Europeană, politicienii de la cârma celor mai importante instituții europene pun presiune asupra Parlamentului de la Londra, amintindu-le că niciodată nu este prea târziu pentru a bloca toate încercările de separare. În acest sens, eurodeputatul britanic Nigel Farage, cunoscut pentru atitudinea sa fermă de susținere a Brexitului, s-a arătat extrem de îngrijorat cu privire la posibilitatea ca țara sa să rămână în Uniunea Europeană. Deși inițial, acesta nu s-a arătat împotriva reorganizării unui al doilea referendum pentru independență, fiind ferm convins că tabăra favorabilă a Brexitului ar ieși din nou câștigătoare, acum două zile acesta s-a răzgândit. „Într-un interviu publicat de The Observer, Farage, fost lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, eurosceptic), a afirmat că un grup de susţinători ai rămânerii în UE, bine organizaţi şi beneficiind de finanţare, fac eforturi pentru ca procesul Brexit-ului să nu fie dus la bun sfârşit” postează siteul știrilor Pro Tv, adăugând declarația lui Nigel Farage care susține faptul că „ei (nr. grupul de susținători) au o majoritate în parlament şi dacă nu ne organizăm am putea pierde victoria istorică ce a fost (referendumul privind) Brexit-ul”.

           

Analizele serioase care s-au efectuat abia după ce britanicii au votat în cadrul referendumului au scos la iveală efecte îngrijorătoare care îi așteaptă pe toți, de îndată ce separarea va avea loc; fapt pentru care, s-au ridicat din nou discuții privind organizarea unui nou referendum; Surprinzător este faptul că un sondaj de opinie realizat de ComRes (publicat săptămâna trecută de The Daily Mirror) a scos la suprafață faptul că 51% din populația Marii Britanii cu drept de vot, susține repetarea referendumului, iar noul precentaj al taberei care își dorește să rămână în Uniunea Europeană s-ar ridica la 55%.

           

Profitând de astfel de speculații, președintele Consiliului European, Donald Tusk a ținut să transmită britanicilor că încă nu este prea târziu, iar țara lor poate rămâne în cadrul blocului comunitar. „Dacă Guvernul Marii Britanii îşi va păstra poziţia de a părăsi UE, Brexit va deveni o realitate, cu toate consecinţele sale negative, în luna martie a anului următor. Asta doar dacă nu va exista vreo schimbare în inima prietenilor britanici (...) Noi cei de pe continent nu ne-am schimbat părerea. Inimile noastre sunt încă deschise pentru voi”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload