Turcia vrea să își construiască propriul sistem antirachetă, cu ajutorul Franței și Italiei

July 5, 2017

În timp ce Uniunea Europeană se confruntă cu probleme de ordin politic și social, Statele Unite se revoltă la adresa noului președinte ales acuzând politica exagerată din punct de vedere al respectării dreptului omului, Orientul Mijlociu pare controlat de grupările teroriste iar Asia caută să stăpânească pe cât de mult poate, conflictele internaționale (evident, cu excepția Coreei de Nord care mai degrabă le provoacă prin testele balistice nesfârșite), există și anumite țări care preluând noul model al protecționismului promovat de către Donald Trump, caută din răsputeri să se asigure că factorii perturbatori ai mecanismului intern nu pot interveni asupra modului de guvernare. După ce a impus reguli ieșite din comun, „curățând” țara de suspecți ai loviturii de stat eșuate, președintele turc, Recep Erdogan se gândește că o dată cu preluarea puterii absolute în țara sa, poate să se concentreze și pe latura externă a politicii sale. Astfel, în contextul în care relațiile Turciei cu Uniunea Europeană, anumite state arabe și SUA sunt din ce în ce mai tensionate, turcii cred că este oportun să construiască un sistem antirachetă. Amenințările care au loc astăzi între cele mai puternice state reprezintă un punct declanșator extrem de important care stă la baza deciziei președintelui Turciei de a se asigura că „dușmanii” pe care și i-a „câștigat” din cauza politicii sale autoritare cu privire la arestările în masă și eliminarea oricărui complice sau suspect care are legătură cu înlăturarea sa de la putere, nu vor avea nicio șansă în caz de atac. Întărind poziția Turciei în perspectiva internațională, ministrul Apărării turce se bazează pe o colaborare cu Franța și Italia pentru aș construi propriul sistem antirachetă.

 

Fără nicio îndoială, faptul că planeta se împarte în state putenice, mai puțin puternice și cele slabe, a reușit să construiască o idee difuză despre ceea ce înseamnă politica și care sunt elementele acesteia de susținere. Dacă în cazul primului exemplu de state, se poate observa o conduită bazată pe determinare și viziune, în situația țărilor slabe, politica a devenit un alt dușman pentru neajunsurile oamenilor, iar politicienii sunt direct acuzați de mersul prost al tuturor sistemelor.

În contextul politicii mondiale, putem spune că niciodată nu a fost un moment mai prielnic pentru a se disputa competiția puterii, ca acum. Cu un total de 195 de state, planeta susține una dintre cele mai mari concurențe, din istoria omenirii și până astăzi. Chiar dacă, aparent, parteneriatele și alianțele internaționale fondate în ideea ca două sau mai multe state să se susțină reciproc, râvna după putere este ușor vizibilă dacă luăm în calcul resursele pe care unele le pierd în timp ce altele cresc pe spatele lor. Pentru a putea face față factorilor exteriori dar și a ține pasul cu procesul globalizării, de cele mai multe ori, aceste state acceptă „ajutorul” marilor alianțe mondiale. Aderarea acestora la organizații internaționale nu reprezintă doar un schimb de nevoi impuse una alteia, ci și adoptarea aceleiași politici. Astfel că, statele mai slabe ajung să trăiască precum o gazdă căreia musafirul îi va dicta și unde ar trebui să mute mobila din casă. Pe baza sentimentului că „musafirul” este geniul de care casa are nevoie pentru evoluție, politica devine atât de ambiguă, confuză și pe alocuri, nesigură, tocmai pentru că nu țara cu gazdă este cea care să decidă. Foarte multe exemple de state fac astăzi parte din alianțe gigant, sperând ca măcar astfel, ajutorul străin să le poată servi precum un imbold în drumul către modernitate. Din păcate, chiar și aceste parteneriate „șansă” denotă la un anumit moment, efecte negative care, dacă se reușește să fie conștientizate la timp, de cele mai multe ori, nu există curajul de a fi dezbătute.

 

Însă această realitate nu se aplică și Turciei, care, fiind condusă de un președinte acuzat de un temperament dictatorial, a reușit să stârnească foarte multe reacții. Lovitura de stat eșuată, a determinat o politică extrem de strictă și protecționistă. Președintele Recep Erdogan a început încă din iulie 2016 să facă arestări masive, „curățând” astfel țara de tot ceea ce ar fi putut fi un adevărat pericol la adresa sa. Aceste noi manifeste au atras atenția liderilor mondiali care, după ce au insistat ca Erdogan să încheie urgent acest proces de încălcare a drepturilor omului s-au trezit cu un dușman. Mai mult, deteriorarea relațiilor dintre Turcia și Uniunea Europeană, l-au atras pe Erdogan mai aproape de o prietenie neașteptat de strânsă cu marele inamic, Rusia. Dacă pe plan mondial există numeroase tensiuni și amenințări la adresa securității popoarelor, pe plan intern, atât Turcia cât și alte state cad pradă intereselor opoziției sau atacurilor teroriste. Văzându-se o potențială țintă pentru cei care sunt mânați să își dorească ca Erdogan să plece de la cârma Turciei, Ministrul Apărării a declarat că o soluție potrivită pentru a această eventuală amenințare este construirea unui sistem antirachetă. „Pentru contracararea ameninţărilor pe termen scurt, vom cumpăra sisteme S-400. Toate activităţile tehnice au fost finalizate şi am ajuns la decizia de a cumpăra sisteme S-400 din Rusia. Pe de altă parte, vom dezvolta propriile sisteme antirachetă, în colaborare cu Franţa şi Italia” a precizat Fikri Isik pentru postul de televiziune TRT Haber. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive