„Theresa May plănuiește perturbarea negocierilor Brexit din rațiuni politicianiste”

July 3, 2017

După o serie de provocări, probleme și scăderi primejdioase în sondaje, inevitabilul s-a întâmplat: Partidul Conservator, condus de Theresa May a pierdut majoritatea parlamentară, iar actualul premier își simte amenințată poziția, după ce a cerut aprobarea reginei Elisabeta a II-a să formeze un nou Guvern, iar măsurile de austeritate impuse de acesta a scos mii de oameni în stradă. Cu titluri capitale, presa internațională scria în ziua de 8 iunie că rezultatul dezastruos în urma alegrilor parlamentare reprezintă începul sfârșitului pentru Theresa May. Sperând că poate îndrepta oarecum situația, alianța rapidă făcută cu Partidul Democratic Unionist din Irlanda, pentru a putea deveni majoritari în Parlament, și delegarea unui nou set de miniștri au devenit decizii pe care, se pare, britanicii nu le văd cu aceiași ochi ca și Theresa May.

 

Simțindu-se exasperați că viitorul este din ce în ce mai nesigur, investitorii părăsesc Londra, Uniunea Europeană are o poziție mult mai puternică în negocierile pentru Brexit, statele membre nu au voie să încheie acorduri bilaterale, situația economică merge în jos, iar societatea este amenințată la orice oră de atentate teroriste, britanicii au hotărât că mai multă credibilitate are rivalul actualului premier, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn. Din nefericire pentru Theresa May, opoziția pare să preia atenția și valul emoțiilor cetățenilor britanici, întorcându-le de partea sa. Acuzat că a stabilit măsuri de austeritate care îi lasă pe oameni fără niciun ajutor, noul Guvern pare să aibă puține zile la Londra. Presiunea uriașă de pe umerii premierului May pare să apese și mai mult acum, după ce britanicii care au votat anul trecut în data de 23 iunie pentru Brexit, s-au trezit la realitatea îngrijorătoare și nesigură a prezenței și viitorului Marii Britanii, cerând cu disperare o schimbare urgentă de planuri. Pledând pentru demisia actualului premier și înlocuirea acestuia cu liderul partidului de stânga, Jeremy Corbyn, cetățenii se așteaptă la o schimbare înainte ca negocierile cu Uniunea Europeană să se încheie, și astfel, poziția inferioară în care se vor regăsi, să nu mai poată fi soluționată. Încercând să facă lumină asupra perspectivei pe care Guvernul o va lua, Sunday Telegraph punctează în cadrul unui articol faptul că premierul Theresa May va plănui să întrerupă negocierile cu blocul comunitar pe tema separării, din rațiuni de politică internă, pentru a demonstra cetățenilor britanici că are o abordare dură și că nu va accepta să achite restanțele pe care Uniunea Europeană le-a estimat la aproape 100 de milioane de euro.

 

În cursul zilei de astăzi, oficialii guvernamentali britanici au comunicat liderilor asociațiilor de afaceri că premierul ar putea să perturbe negocierile pe tema Brexit, pe motiv că restanțele pe care țara trebuie să le plătească în clipa în care separarea de Uniunea Europeană va ajunge la punctul său final, sunt ireal de mari. Mai mult, un oficial din cadrul Biroului Theresei May le-a transmis liderilor grupurilor de afaceri și reprezentanților companiilor din Districtul financiar al capitalei britanice să se pregătească pentru întreruperea negocierilor. Din cauză că acum, premierul suferă o scădere drastică a încrederii și imaginii, această acțiune ar avea ca obiectiv demonstrarea faptului că Theresa May nu este mai prejos decât liderii europeni, iar tema restanțelor nu o vor face să își piardă poziția în fața cetățenilor săi.

 

De altă parte, liderii europeni au declarat că dacă se va întâmpla ca Marea Britanie să refuze să achite aceste datorii (estimate la 100 de milioane de euro), aceștia vor sesiza Curtea Europeană de Justiție. Cu toate acestea însă, biroul Theresei May a refuzat să comenteze pe marginea acestei informații. James Chapman (un oficial ministerial care a demisionat în mai) a acuzat-o în weekend pe Therera May că are o abordare „absolutistă” în negocierile pentru Brexit. „Aceasta (nr. Theresa May) a adoptat poziţii absolutiste pe anumite subiecte. Mă gândesc la problema Curţii Europene de Justiţie. Negociatorului britanic i-au fost fixate linii roşii care îi îngreunează mult activitatea”, a menționat în cadrul unui interviu acordat BBC, James Chapman. În același context, acesta a susținut că ministrul britanic pentru Brexit, David Davis este „blocat de pozițiile dure ale actualului premier”. „Dacă Theresa May nu va da dovadă de mai multă flexibilitate, de mai mult pragmatism decât atunci când era ministru de Interne, nu va reuşi să obţină aprobarea Parlamentului privind condiţiile ieşirii din UE". În urma acestei presupuneri, David Davis a refuzat să comenteze.

 

De altă parte, potrivit Agenției Naționale de Presă, Mediafax, „Theresa May insistă ca, după Brexit, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) să nu mai aibă deloc jurisdicţie în legătură cu probleme din Marea Britanie. Însă negociatorii UE atrag atenţia că instanţa europeană va avea autoritate asupra tuturor litigiilor post-Brexit referitoare la obligaţii ale Londrei ce decurg din actuala apartenenţă la comunitatea europeană sau la drepturile cetăţenilor statelor europene rămaşi în Marea Britanie”.

Cu probleme pe care trebuie să le rezolve în negocierile cu Uniunea Europeană, acum, Theresa May trebuie să se concentreze și asupra luptei pe care o are cu opoziția. Atacată din toate părțile, specialiștii preconizează că în cl mai scurt timp posibil, aceasta va claca și va demisiona înainte chiar de încheierea negocierilor de Brexit. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive