top of page

Reprezentanţii Ambasadei României la Londra, l-au felicitat pe cetăţeanul român pentru conduita sa c


La data de 6 iunie 2017, adjunctul ambasadorului României în Marea Britanie, Cosmin Onisii, alături de şeful Secţiei Consulare a Ambasadei, Valentin Muntean, şi de ataşatul de Interne, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a avut o discuţie, la sediul misiunii diplomatice, cu domnul Florin Morariu. Acesta a răspuns unei invitații deschise în acest sens lansate de ambasadorul României, Dan Mihalache, după ce faptele sale din timpul atentatului terorist din Londra din 3 iunie 2017 au devenit cunoscute.

Reprezentanţii Ambasadei l-au felicitat pe cetăţeanul român pentru conduita sa curajoasă din timpul atentatului, subliniind aprecierea autorităţilor statului român în legătură cu gesturile domniei sale.

Discuţia cu domnul Morariu a avut ca principal obiectiv explorarea modalităţilor concrete de a răspunde preocupărilor exprimate de acesta, cu precădere celor legate de asigurarea protecţiei sale fizice. Domnul Morariu a subliniat, în acest context, că, până în prezent, nu a primit niciun fel de amenințare directă sau voalată, şi a formulat, de asemenea, un set de solicitări punctuale privind punerea la dispoziţie a unei locuințe sociale și a unui nou loc de muncă în Londra.

În aceste condiţii, reprezentanţii Ambasadei i-au menţionat domnului Morariu sprijinul, pe dimensiunea socială, pe care i-l poate oferi misiunea diplomatică şi i-au explicat, de asemenea, limitările de natură legală ale competenţei acesteia pe teritoriul britanic.

I-a fost precizat, astfel, faptul că, în privința siguranței personale, singura în măsură să îi asigure protecție pe teritoriul Marii Britanii este Poliția Metropolitană londoneză. Ambasada României, prin atașatul de Interne, i-a facilitat, pe loc, în timpul întrevederii de la misiune, contactul direct cu aceasta. O echipă a Poliţiei Metropolitane s-a deplasat imediat la sediul misiunii, pentru o discuţie cu domnul Florin Morariu, care și-a dat acordul pentru depunerea unei declaraţii, în calitate de martor ocular al evenimentelor tragice din 3 iunie 2017, la unul din sediile Poliției Metropolitane, în condițiile prevăzute de lege (înregistrare audio-video, interpret autorizat de limba română). Poliția Metropolitană i-a asigurat transportul în siguranță de la misiune și apoi la locuința sa.

Ulterior discuţiei cu domnul Morariu, Ambasada s-a adresat, în scris, Ministerului britanic al Afacerilor Externe (Foreign and Commonwealth Office), solicitând sprijin pentru soluţionarea doleanţelor acestuia.

Precizăm că Ambasada a avut permanent în atenţie situația domnului Florin Morariu, încă din data de 4 iunie 2017, şi va întreprinde, în continuare, toate demersurile necesare pentru a-i acorda acestuia sprijin, în limitele competențelor și atribuțiilor sale definite de legislația națională și tratatele internaționale la care țara noastră este parte.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page