top of page

Teroriștii înspăimântă planeta cu o nouă tehnică de atac: taie oamenii pe stradă


Dacă terorismul a luat naștere cu foarte mulți ani înainte de marele atac asupra turnurilor gemene din Statele Unite ale Americii (9 septembrie 2001), lovirea celui mai puternic stat al lumii a reprezentat numai declanșarea terorismului modern. Deși este asociat cu secolul XXI, terorismul a existat încă din antichitate, fiind reprezentat de metode de violență prin care unele popoare împrăștiau teroarea asupra unor ființe umane, făcându-le să cedeze sub presiunea fricii. Acest act barbar de violență presupunea uciderea într-un mod îngrozitor a unei persoane, astfel ca impactul să înspăimânte sute de alte suflete. Astfel, în antichitate terorismul era folosit ca violență cu intenția de a atinge scopuri politice, religioase sau economice. Dacă mergem înapoi în perioada de dinainte de 2017, Biblia menționează de faptul că în Vechiul Testament existau numeroase „vărsări de sânge”. Acestea sunt considerate ca fiind acte de terorism pentru că beneficiau de orori împotriva oamenilor, aveau un caracter politico-geografic (de exemplu, lupta israeliților cu filistenii, amoniții, moabiții, babilonienii) și ținteau răspândirea temerii de poporul lui Dumnezeu „mânat de o putere supranaturală”. Timpul a trecut, iar crimele nu au încetat să își piardă din potențialul înfricoșător. Mai mult, acestea au fost făcute din diverse motive, culminând cu asasinatul politic, considerat act terorist până în Primul Război Mondial când, în data de 28 iunie 1914, atentatul de la Sarajevo a preluat acest caracter. Holocaustul a reprezentat apogeul unui fenomen care sfâșia numai și cu gândul la ororile sale (Adolf Hitler având o atitudine extraordinar de favorabilă față de terorism, militând pentru importanța acestuia chiar și în „Mein Kampf”, unde a scris că „singurul mijloc de a câștiga cu ușurință împotriva rațiunii îl reprezintă teroarea și forța”). Ba chiar și ridicarea zidului Berlinului s-a înscris în lista manifestărilor teroriste ale evoluției terorismului. Din păcate, avantajele globalizării au un preț, iar nașterea unui nou tip de terorism este unul dintre acestea. Fie că vorbim de deturnări de avion, prăbușirea celor mai înalte turnuri din SUA, răpiri, crime, violuri, execuții, bombe, sabotaje, incendieri, înecări, sufocări, împușcături, decapitări sau lovirea din plin cu autovehicule în viteză, astăzi, teroriștii par să fie conduși de un radicalism care le furnizează continuu imaginație. Din păcate, nimeni nu a putut să prevadă vreodată că teroriștii se vor apropia atât de mult de oameni, cum au făcut-o aseară în atacul de pe London Bridge, când trei atacatori înarmați cu cuțite au coborât din camioneta cu care inițial au intrat în mai multe grupuri de persoane, și au început să taie oamenii pe stradă.

„O femeie de circa 20 de ani era înjunghiată în interiorul barului și sîngera puternic din gât și din gură. Ni s-a părut, mie și prietenilor mei, că i-a fost tăiat gâtul. Apoi barul a fost închis. Am văzut polițiștii pe stradă, aproape. Ni s-a spus să părăsim zona, iar în timp ce fugeam de acolo, am văzut în stânga mea alți oameni cărora li se făceau manevre de resuscitare de către medici ai serviciilor de urgență”, declară Alex care se afla în barul Mudlark, aproape de Catedrala Southwark, pentru BBC. Tot pentru aceași sursă, Ben și-a amintit că „am văzut un bărbat în roșu cu un cuțit mare în mână. Cred că avea 25 cm. A înjunghiat un bărbat, cred că de vreo trei ori. Părea că bărbatul a vrut să intervină, dar nu avea ce face. A fost înjughiat cu sânge rece și a căzut brusc la pământ”. Un alt martor a povestit jurnaliștilor britanici că „înjunghiau pe toată lumea. Alergau pe stradă şi strigau Asta e pentru Allah. Au luat-o pe stradă şi au înjunghiat fata asta - nu ştiu de câte ori - de 10 ori, sau de 15 ori. Aceasta striga Ajutaţi-mă, ajutaţi-mă! , iar eu n-am putut să fac nimic. Am aruncat cu ceva - era o bicicletă pe jos, cred că am aruncat cu un scaun sau o bicicletă în ei”.

Toate aceste mărturii descriu numai o parte din evenimentele care au avut loc sâmbătă noaptea pe London Bridge, însă este evident că cea mai mare teroare a reprezentat-o noua tehnică monstruoasă cu care au atacat teroriștii. Folosirea armei albe împotriva unor oameni care nu se așteptau la un astfel de eveniment, face ca impactul să fie de zece ori mai mare.

Dacă înainte terorismul era ținut sub control, manifestând pe ici-colo câte un efect neplăcut, astăzi, opinia publică se simte terifiată de actele barbare ale organizațiilor teroriste care folosesc oamenii pentru a pune presiune pe guvernele lor să cedeze în fața cerințelor acestora. Epoca contemporană este afectată de acest fenomen tocmai pentru că deschiderea porților pentru ca schimburile să se desfășoare fără bariere, rapid și eficient a permis și intrarea teroriștilor pe teritoriile vizate, transportul armelor și o colaborare mai bună între coordonatorii atacurilor și radicaliști. Privind la cronologia terorismului nu am putea declara că la baza acestuia stă religia sau că este manifestat numai de către extremiștii musulmani. În fond, până în 2001 când a avut loc atentatul de la New York, asupra celor două turnuri gemene, nimeni nu vorbea despre terorism ca fiind un mijloc de exprimare violentă a musulmanilor din Orientul Mijlociu.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page