Cei mai mari lideri ai Uniunii Europene se vor întâlni față în față cu președintele Turciei
Dacă până de curând cel mai de „temut” președinte european era Vladimir Putin, prin prisma propagandei făcute intens de către americanii care îl acuzau de interese obscurse, astăzi, Europa pare să se confrunte cu un alt tip de președinte „radical”, exagerat, lipsit de toleranță și din cale afară de „periculos”. De la experiența loviturii de stat eșuate, resimțite de către turci în noaptea dintre 15 și 16 iulie 2016, acțiunile întreprinse de către Recep Erdogan au stârnit reacții controversate la adresa modului în care președintele turc își conduce țara. Făcând arestări în masă și suspendând din funcții sute de presupuși complici ai teroriștilor (văzuți ca având legătură cu rivalul său care încearcă de foarte multă vreme să îi ia puterea, Fethullah Gullen), Erdogan nu s-a oprit aici. În lunga sa epurare, acesta a găsit prilej de a se folosi de temerea pe care lovitura de stat eșuată a creat-o în rândul turcilor, pentru a propune o soluție pe cât de genială, pe atât de controversată: schimbarea Constituției și împuternicirea acestuia până cel puțin în 2029. De cealaltă parte, Uniunea Europeană nu a fost deloc încântată cu maniera în care Erdogan acționa în propria țară, iar faptul că mai mulți oameni politici și militari cereau azil în Germania a determinat instituțiile blocului comunitar să ia poziție, avertizându-l pe acesta că, dacă nu încetează cu acest comportament dictorial, își va pierde posibilitatea de aderare în cadrul UE. Desigur, președintelui Erdogan nu i s-a părut că aceste „sfaturi” sunt mai degrabă somații, fapt pentru care a și început campania de promovare a referendumului care i-ar fi sporit puterile și mai mult decât pretinde că deține în acest moment. În lansarea campaniei electorale, evenimente internaționale neplăcute au șters „prietenia” dintre UE și Turcia, fapt pentru care, la câștigarea victorioasă a referendumului, niciun politician european nu s-a bucurat.
Deși aparent, sunt într-un conflict verbal destul de aprig, în data de 25 mai, liderii Uniunii Europene vor sta față în față cu „tiranul” Turciei.
Dacă inițial relațiile dintre blocul comunitar și președintele turc, Recep Erdogan, păreau bazate pe o îndelungă așteptare a aderării Turciei la parteneriatul celor 28 de state membre la acea vreme, astăzi, Turcia nici nu mai vrea să audă de posibilitatea de a face parte din alianța statelor europene. La răspândirea veștii despre lovitura de stat resimțită, aproape niciun lider politic nu a ținut să transmită Ankarei păreri de rău sau încurajări. În afara premierului Ungariei (coincidență sau nu, împotriva atitudinii și deciziilor Uniunii Europene) care s-a arătat empatic cu problema Turciei, nimeni nu a părut să țină partea „victimei” unui complot care ar fi putut schimba istoria acestei țări., ci dimpotrivă, după primele arestări ale presupușilor suspecți și începerea curățării țării de posibili trădători, Uniunea Europeană a ieșit public, declarând că Erdogan încalcă drepturile umane și că dacă nu se va opri, Turcia nu va mai fi luată în calcul pentru aderare.
Evident, din poziția în care se afla, pentru Recep Erdogan a fost mult mai important să își asigure protecția funcției și evitarea unei alte tentative catastrofale, decât interesul pentru ce mai putea face Uniunea Europeană într-o situație în care politica internă era mai importantă decât cea externă. La lansarea campaniei de susținere a referendumului care avea să îi ofere lui Erdogan posibilitatea de a controla în termeni legali Turcia, Olanda s-a arătat împotriva susținerii propagandei pentru un astfel de referendum pe teritoriul său. Scandalul diplomatic dintre cele două state s-a transformat într-un „circ” cu potențial de a declara război. Germania a intervenit pentru a lua partea olandezilor, fapt care l-a determinat pe Erdogan să fie și mai direct la adresa celor două, acuzând-o astfel pe Angela Merkel de nazism și control asupra întregului bloc comunitar, în timp ce Olanda fusese numită „republică bananieră”.
Rămas fără sprijinul Europei, Erdogan a refăcut rapid relația Turciei cu Rusia, găsind în adevăratul „dușman” al Uniunii Europene, un aliat pe măsură. În timp ce turcii se pregătesc să voteze pentru reintroducerea pedepsei capitale în Constituție, liderii europeni trebuie să stea la aceeași masă cu cel pe care l-a acuzat a fi un dictator. Cu toate acestea, Turcia are nevoie de UE ca să-i ofere prilejul de a-și promova referendumul „capital” în fața compatrioților aflați pe teritoriile statelor membre, în timp ce UE speră ca Turcia să-și continue atitudinea de colaborare în ceea ce privește limitarea fluxului de persoane care fug de război, spre Europa. În ziua Summitul NATO, programat pentru data de 25 mai, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se vor afla față-n față cu Erdogan. Cum vor decurge discuțiile dintre aceștia în condițiile în care liderii UE și-au exprimat de nenumărate ori îngrijorarea cu încălcarea drepturilor omului și a situației pe care turcii sunt nevoiți să o îndure din cauza unui președinte care nici nu vrea să audă de respectarea standardelor juridice europene? Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a declarat că „nu ar fi in interesul Turciei dacă instanţele nu respectă standardele europene, iar Turcia riscă mii şi mii de condamnări din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului”.
