Zeci de guverne ale lumii investighează cazul atacului cibernetic ca să se asigure că nu a fost orchestrat de un guvern străin

May 15, 2017

Nimeni nu s-ar fi putut gândi vreodată că într-o lume ce excelează către evoluție, asimilând modernitatea cu pași repezi, încă ar mai putea exista vulnerabilități care să surprindă sau să afecteze ființa umană. Descoperind și inventând posibilități care să îi faciliteze traiului de zi cu zi, omul părea să fie în controlul planetei, pe care o îndrepta sigur către un viitor ieșit din comun. Globalizarea însă, cu toate detaliile sale, a început să își reverse efectele secundare, căci un proces atât de complex, amplu și de importanța acesteia nu putea să nu amenințe cu consecințe adverse. Dacă în primii ani euforia s-a instalat în casele fiecărei familii a lumii, astăzi, cuvântul „atac” pare să trezească la realitate planeta. Fie că vorbim de atacuri teroriste sau atac chimic produs în Siria, atac declarativ sau teste balistice eșuate care atacă intenția de a potoli mândria Statelor Unite ale Americii, este evident că în 2017, amenințările din jurul oamenilor au un aspect agresiv, țintindu-i în mod direct viața. Dacă până mai ieri, terorismul reprezenta cea mai mare amenințare a planetei, punând liderii lumii în dificultatea de a lupta împotriva unei boli invizibile dar cu efecte majore, NATO a punctat acum câteva luni de zile că până și lista amenințărilor va suferi schimbări. În fond, crearea internetului pentru a servi omului drept dependență și instrument principal de susținere a rutinei urma să conducă către un eveniment neplăcut. Cei care au inventat internetul și continuă să investească în îmbunătățirea aspectului și potențialului web 2.0, știau că lumea va fi supusă acestei noi religii mondiale.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, mult temutul eveniment s-a petrecut: atacul cel mai amenințător la viața umană în contextul unei epoci cotrolate de tehnologie a vizat 99 de țări, punând capăt activității a zeci de instituții și organiații.

 

Vineri, 12 mai 2017, istoria omenirii a fost schimbată. Primul cel mai mare atac cibernetic suferit de planetă avertizează asupra controlului absolut al lumii de către specialiștii IT, care, într-o secundă, pot distruge tot ce s-a clădit în zeci de ani. Informațiile și „amprentele” fiecărui cetățean/instituție/companie a lumii, stău descoperite în mâinile celor care manevrează softurile computerelor, fapt care dovedește vulnerabilitatea cu care Terra se prezintă în fața factorilor de risc. Deși terorismul părea amenințarea numarul unu a lumii, vineri, până și teroriștii au fost luați prin surprindere. Cel mai mare atac cibernetic din istorie, a luat pe neașteptate până și statele lumii despre care se credea că sunt invincibile. Peste 99 de țări de pe tot cuprinsul planetei au fost afecate de ceea ce specialiștii numesc „Ucenicul vrăjitor”, după ce peste 60.000 de computere au fost afectate. Cine a comandat atacul cibernetic? Este în spatele acestuia un om obișnuit, pus pe șotii și care, alegând să rămână anonim a dorit să dea un semnal de alarmă tuturor liderilor lumii asupra vulnerabilității pe care o resimt în fața puternicii arme tehnologice, este un hacker plătit, sau ordonul unui guvern care încearcă să doboare sistemele informatice de pe pământ, preluând puterea absolută? În acest caz, având în vedere că la baza evoluției și susținerii supraviețuirii planetei moderne stă platforma online, dacă un guvern ar fi dirijat acest atac cibernetic, efectele ar fi colosale, deoarece ființa umană dependentă de sursa virtuală, i se va supune ca într-un sevraj, celui care deține monopolul asupra acestei tehnologii. Pe de altă parte, o altfel de suspiciune planează asupra atacului cibernetic, presupunându-se că fi fost efectuat de organizațiile teroriste ale momentului, dând naștere la fenomenul de „terorism cibernetic”. Această ipoteză a fost formulată după ce analiza țărilor afectate arată că majoritatea celor afectate sunt parte din lista coaliției anti-ISIS.

           

Atacul cibernetic a vizat țări alese la întâmplare, urmărind răscumpărarea plătibilă în Bitcoin. Cele mai afectate sisteme informatice au fost cele ale instituțiilor extrem de importante pentru sprijinul oamenilor (precum spitalele). Andrea Zapparoloni Manzoni, senior manager în cadrul diviziei Information Risk Management din cadrul companiei Kpmg Advisory, explică că: „Aceste atacuri de tip obţinerea unei răscumpărări (ransomware) conţin o vulnerabilitate specifică, denumită ETERNAL BLUE, care a fost dezvoltată în cadrul serviciilor de informaţii americane şi care a fost mai apoi furată. Asta vă dă o explicaţie de ce anume nivelul de risc este deosebit de ridicat. Scopul atacurilor nu este de a lovi o ţară anume, ci de a lovi la o scară cât mai largă, oriunde, în scopul de a obţine bani”. De ce spitalele sunt prima ţintă? Pentru că sunt sistemele printre cele mai vulnerabile la atacuri cibernetice şi deoarece sunt gata să plătească imediat fiindcă nu-şi pot permite o închidere completă a sistemelor lor informatice”. Potrivit, ziarului online, Adevărul.ro, virusul este derivat din varianta inițială denumită WannaCry și are puterea de a infecta sistemele Windows, criptând toate fișierele existente în computere, în timp ce furnizează un mesaj de risc proprietarului.

           

Astfel, cele mai importante sisteme medicale din lume au paralizat în fața atacului cibernetic. Înfricășate că se poate efectua așa ceva și că există posibilitatea ca el să se repete, guvernele lumii caută acum să vadă cine este în spatele atacului. Cea mai terifiantă descoperire ar fi să se confirme implicarea unui guvern străin. Profitând de întâlnirea G7 din sud-estul Italiei, miniștrii de finanțe din Canada, SUA, Japonia, Franța, Germania, Italia și Marea Britanie au discutat despre terorism și securitatea cibernetică, declanșând o stare de alertă la nivel moncial.  

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload