top of page

Consiliul Uniunii Europene a liberalizat vizele pentru cetățenii ucrainieni


Tot ce face poate Uniunea Europeană acum este să se se asigure că investește în imaginea sa pe plan internațional și câștigarea încrederii atât statelor sale membre (deranjate de modul cum a fost gestionată criza umanitară care a declanșat cele mai mari probleme resimțite de Europa modernă), cât și a celor care înainte de marea invazie își exprimaseră intenția de a adera la blocul comunitar. Abundența de știri negative despre politica, deciziile și problemele care înconjoară Uniunea Europeană sunt momente când aceștia fac apel la activitățile de relații publice pentru a primi ajutorul necesar să rezolve această criză. Deși nu este parte din Uniunea Europeană, Ucraina a participat foarte mult la soluționarea problemei migrației, fapt care a declanșat admirația liderilor de la Bruxelles, decizând că se poate liberaliza vizele pentru cetățenii acestei țări. Drept recompensă, blocul comunitar speră să îi facă fericiți pe ucrainieni, simțindu-se bine onorați de către această alianță europenaă, chiar dacă hotărârea se întinde numai pe o perioadă de 90 de zile.

Exprimându-și interesul de nenumărate ori că dorește să adere la Uniunea Europeană, chiar și tabăra Ucrainei a avut mereu o strategie de imagine. Potențialul eforturilor pe care le-a depus în sprijinirea autorităților instituțiilor europene ca să facă față valului de străini care au dat năvală peste Europa, nu a rămas fără repercursiuni. Dorindu-și de foarte mult timp să poată avea posibilitatea de a circula liber în teritoriul întins al continentului, tentat de libertatea de circulație de care ceilalți cetățeni europeni se bucură, statul ucrainain a primit într-un târziu răsplata mult visată. Cu toate aceste însă, adevăratul proces de aderare al Uniunea Europeană nu poate fi luat în calcul prin prisma acestei convenții. El reprezintă un proces mai amplu și îndelungat, fiind separat de orice încercare de „periere” a liderilor blocului comunitar. Deși primul pas a fost făcut, relația și colaborarea strânsă din viitor a cele două tabere rămâne sub semnul întrebării. Deocamdată, ucrainienii pot să își facă rapid bagajele și să înceapă să călătorească în Uniunea Europeană, profitând de libertatea primită.

În urmă cu numai două luni de zile, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat opiniei publice europene că „Ucraina nu va adera la UE și NATO în următorii 20-25 de ani”, procesele necesitând mai mult potențial decât ceea ce prezintă astăzi această țară. De cealaltă parte, Ucraina se arată extrem de dornică de a adera la Uniunea Europeană în contextul crizei declanșate de conflictul cu rușii și fosta Peninsulă Crimeea, anexată acum Rusiei. Deși fosta țară sovietică a avut posibilitatea de a finaliza Acordul de Asociete cu Uniunea Europeană, autoritățile de la Kiev ale regimului din 2013 au refuzat acest pact. Între timp, acest acord a fost semnat și implementat, iar Uniunea Europeană a început să ia în considerație desfășurarea eforturilor necesare ca ucrainienii să poată începe să călătorească în spațiul acesteia fără a avea nevoie de vize. Cu toate că Ucraina și-a exprimat în nenumărate rânduri dorința de a fi parte din blocul comunitar, Jean-Claude Juncker le-a reamintit că trebuie să treacă 20-25 de ani ca acest lucru să poată deveni realitate. Această afirmație a fost făcută în contextul unor discuții despre referendumul din Olanda (organizat în luna aprilie) și în cadrul cărora s-a punctat acordul comercial UE-Ucraina, parte a Acordului de Asociere. Astfel spus, Președintele Comisiei Europene a ținut să precizeze că unii olandezi au înțeles greșit faptul că acest acord reprezintă un prim- plan spre aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Jucând un rol primordial în negocierile de aderare dintre blocul comunitar și statele care își manifestă această dorință, Comisia Europeană părea că nu da șanse ucrainenilor să beneficieze prea curând de mici indulgențe venite de la Bruxelles.

Contrar afirmațiilor, la numai două luni diferență, Consiliul Uniunii Europene recurge la un act de recunoștință față de Ucraina și eforturile sale privind combaterea crizei din Europa. „Adoptarea legislaţiei privind liberalizarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni este un pas important care va contribui la consolidarea legăturilor dintre poporul Ucrainei şi UE. Această măsură vine ca urmare a încheierii reformelor necesare de către Ucraina într-o serie de domenii cum ar fi migraţia, ordinea şi securitatea publică, relaţiile externe şi drepturile fundamentale. În plus, mecanismul revizuit de suspendare adoptat recent de UE, permite Uniunii să suspende această liberalizare în cazul în care există probleme serioase privind migraţia sau securitatea în Ucraina”, a ținut să precizeze Carmelo Abela, ministrul maltez pentru Afaceri Interne şi Securitate Naţională. Astfel, cetățenii ucrainieni care dețin un pașaport biometric au șansa să pătrundă în spațiul Uniunii Europene fără a avea nevoie de viză, pentru o perioadă de 90 de zile (sau 180 de zile pentru turism, vizite ale rudelor/prietenilor, în scopuri de afaceri sau oricare alt motiv în afara celui de a lucra). Această libertate li se aplică ucrainienilor pe toată suprafața Uniunii Europene, cu excepția Irlandei și Marii Britanii, care își rezervă dreptul de a aplica în continuare legislația națională. „Documentele în acest sens vor fi semnate în Parlamentul European, iar prevederile vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, informează Agenția Națională de Presă Mediafax.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page