Marea Britanie se asteapta ca Turcia sa nu incalce drepturile omului si principiile statului de drep

Turcia ori nu își mai revine după spaima pe care a tras-o în noaptea de 15 iulie a anului trecut când s-a încercat o lovitură de stat, ori președintele Recep Erdogan nu își dorește să își mai revină, profitând din plin de această scuză pentru a acționa conform planurilor sale de curățare a țării de suspecți și trădători. Încă de la confirmarea că lovitura de stat a fost una eșuată, autoritățile turce au intrat în alertă, urmând să treacă după aceea testul suprem al încrederii. Cine rămâne pe lista celor admiși de președinte și cine a fost arestat sau suspectat din funcție s-a dovedit doar o chestiune de timp. Însă văzute din afară, zarva și „nedreptățile” create în Turcia au atras atenție liderilor internaționali, care sar în apărarea celor care se simt acum persecutați de atitudinea autoritară a președintelui. Cerându-i să țină cont de drepturile omului și principiile statului de drept, după cei mai importanți lideri europeni, a venit și rândul Marii Britanii, cunoscută a fi mai degrabă preocupată de problemele sale decât de ceea ce se petrece la nivel extern. Amintindu-i-se că depinde de imaginea pe care și-a creat-o pentru a avea un răspuns afirmativ la intenția de aderare în Uniunea Europeană, președintele turc, continuă „să facă legea” în țara lui, și pare să trateze Europa ca pe o femeie căreia „nu-i mai tace gura”.

Cu toate că aproape întreaga Europă este împotriva acțiunilor și a comportamentului manifestat de președintele Recep Erdogan, pe care mulți îl consideră a fi un tiran, Marea Britanie pare puțin mai blândă. Poate și pentru că, obosită din cauza situației Brexitului, caută acum în disperare să nu își strice relațiile cu statele europene pentru că are nevoie de acestea în asigurarea unei continuități prospere a Regatului după invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Dându-și cu părerea despre situația politică internă a Turciei, liderii europeni au crezut că pot face ordine în această țară musulmană, a cărei cultură nu se aseamănă cu nicio altă țară din Europa.

În august anul trecut, guvernul german acuza Turcia că încearcă să-și islamizeze politica internă și externă, declanșând astfel un profil al creărilor de grupuri islamiste care opereză în regiune. „Ca o consecinţă a islamizării crescânde a politicii interne şi externe pe care o duce Ankara din 2011, Turcia a devenit o platformă centrală de acţiune pentru grupările islamiste din regiunea Orientului Mijlociu. Numeroasele manifestări de solidaritate şi acţiuni de sprijin faţă de mişcarea Fraţii Musulmani din Egipt, faţă de Hamas şi grupările armate ale opoziţiei islamiste din Siria venite din partea Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare în Turcia, şi a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, subliniază afinitatea lor ideologică”, declara la acea dată surse de la guvernul german.

Trecând cu vederea că din ce în ce mai mulți oficiali turci cer azil în Germania, iar aceasta îi adăpostește în fuga de propria țară, tensiunile dintre liderii Europei și președintele Turciei continuă pe baza acțiunilor politicii interne desfășurate sub un stil radical. De cealaltă parte, nici Turcia nu se lasă mai prejos și îi acuză pe aceștia că, din cauza lor, criza imigranților a luat amploare iar state frontieră suferă în locul tuturor. De parcă, „schimbând subiectul”, l-ar fi scuzat cu ceva de modul în care își gestionează acțiunile tirane cu cetățenii țării sale, Recep Erdogan consideră Europa ca nefiind onestă după ce îi promisese un sprijin de 3 miliarde de euro în vederea gestionării crizei imigranților, și i-au furnizat numai 1-2 miliarde de euro. Câteva luni mai târziu, Erdogan își alimentează dreptul de a nu da socoteală liderilor europeni, revenind cu alte acuzații; de data aceasta pentru faptul că alimentează terorismul: „Întreaga Europă încurajează terorismul. Chiar dacă au catalogat PKK drept organizaţie teroristă, observăm cum PKK acţionează liber şi confortabil în Europa. Nu-mi pasă dacă mă numesc dictator sau altfel, îmi intră printr-o ureche şi îmi iese pe alta. Pe mine mă interesează doar cum îmi spune poporul meu”.

Numai Marea Britanie pare să fie puțin aparte de acest joc al replicilor dure și al tensiunii relațiilor Europa-Turcia. După o vizită oficială ce a avut loc în Ankara, premierul britanic Theresa May a ținut să precizeze public încurajările la adresa președintelui Recep Erdogan în vederea continuării luptei pentru păstrarea poziției sale, făcând astfel referire la încercarea loviturii de stat. „Este important ca acum Turcia să îşi apere democraţia prin menţinerea statului de drept şi respectarea obligaţiilor internaţionale privind drepturile omului pe care Guvernul şi le-a asumat”, a ținut să declare Theresa May. Mai mult, se pare că întâlnirea dintre aceasta și cei doi lideri turci, președintele Recep Erdogan și premierul Binali Yildirim, a fost „piperată” de o atitudine „cumsecade” din partea britanicilor, reușind la final să obțină promisiunea unui acord comercial cu Turcia de după Brexit. Până atunci, cele două puteri vor face totul pentru a-și intensifica relațiile economice, semnând deja un acord de peste 100 milioane de lire, prin care Turcia va primi sprijinul de a-și dezvolta avioane de vânătoare. Astfel, în timp ce liderii europeni par să nu se mai înțeleagă cu Turcia, Marea Britanie găsește în aceasta un potențial aliat pentru „de după” Brexit.