Comisia Europeana ii interzice Marii Britanii sa incheie acorduri bilaterale pana nu iese mai intai
Fără dar și poate, dacă Europa este afectată de criza umanitară declanșată în primăvara anului 2015 când sute de mii de refugiați au invadat țările din sud- estul continentului pentru a forța intrarea spre singura destinație, Germania, Marea Britanie este traversată de o criză a identității culturale pe care o trăiește intens, atât din cauza numărului uriaș, dar și a mixului de culturi cu care imigranții au reușit să o deranjeze. Englezii se simt în inferioritate, în timp ce străinii par să fi luat controlul Regatului, sub premiza liberei circulații, drepturi internaționale, șansa unui viitor mai bun și posibilitatea de a se simți ca acasă. Precum o gazdă bucuroasă, Marea Britanie nu a spus niciodată „nu” străinilor, însă tocmai Uniunea Europeană a reușit să îi irite în toamna anului 2015 când a decis pentru toate statele membre să primească sub forma unor cote obligatorii, mii de refugiați ce urmau a fi primiți, ajutați și integrați. Teama de o adevărată prăbușire a identității și culturii naționale i-a determinat pe britanici să supună la vot dacă mai vor să fie parte a Uniunii sau, cu toate sacrificiile și consecințele de rigoare, aduc statul la ceea ce obișnuia să fie: suveran și independent. Referendumul a decis un Brexit pe care astăzi, premierul Theresa May trebuie să îl oficializeze din respect pentru poporul său, însă liderii europeni parcă încearcă să-i facă „zile amare” răzbunându-se pe această decizie șoc. Și când prevede puțin ajutor din afară, înainte de prima sa întânire cu cel mai puternic om din lume, Theresa May este avertizată că îi este interzis să încheie orice fel de acord, atâta timp cât încă nu este oficial afară din UE.
2016 a fost și continuă să fie un an politic ale cărui schimbări parcă zguduie de la zi la zi planurile făcute și traiul obișnuit al omului; Cea mai mare criză umanitară resimțită de Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial a periclitat nu doar relațiile dintre statele interne, dar și contactul, încrederea și interesele pe care alte țări de departe le mențineau cu continentul nostru. Zdruncinată de refuzuri a acceptării cotelor obligatorii de repartiție a refugiaților (Polonia, România, Ungaria și Slovenia), referendumuri cu privire la părerea populației despre cum ar trebui guvernul să ia în considerare primirea refugiaților impuși (cazul Ungariei), referendumuri de părăsire a Uniunii Europene, amenințări și întoarcerea spatelui (cazul Marii Britanii), alegeri prezidențiale soldate cu victoria unor candidați proruși (Moldova și Bulgaria), Europa simte că este momentul să arunce pe masă toate soluțiile de criză, altfel va pierde ceea ce obișnuia să reprezinte conceptul european de dezvoltare, cooperare și susținere. Pe plan internațional, evenimentele au avut o și mai mare amploare. Criza din Siria s-a transformat într-un conflict armat, ISIS a luat amploare, iar alegerile prezidențiale din SUA au pus capăt oricărei speranțe că problemele vor lua sfârșit prea curând. Cu toate acestea, 2017 se anunță un an cu foarte multă greutate; învestirea lui Donald Trump în funcție și primele sale ordini, China vrea să preia puterea economică absolută a lumii, Rusia nu renunță la implicarea și sprijinul dat lui Bashar al Assad, iar Europa va avea parte de alegeri cu impact.
La toate aceste subpuncte, mai adăugăm și faptul că ospitalitatea Germaniei (cunoscută și ca locomotiva Europei) a ridicat barierele în fața unui val de imigranți veniți pentru o viață mai bună și a unui număr de peste 1 milion de refugiați, disperați să fugă din calea războiului dintre președintele Bashar al Asaad (sprijinit de Rusia) și forțele rebele, la care se adaugă și gruparea teroristă ISIS. Inițial, criza de moment a fost reprezentată de numărul prea mare al acestor străini, care nu mai conteneau să susțină că singura lor destinație este Germania. Speriată de valul fără sfârșit al bărbaților, bătrânilor, femeilor și copiilor nemâncați și neîngrijiți după atâtea zile de drum (de cele mai multe ori, prin căi riscante și la limita de a-și pierde viața) și presată de cererea insistentă a Ungariei de a interveni, după ce imigranții și refugiații ocupaseră gara din Budapesta, Germania s-a folosit de pretextul Uniunii Europene pentru a propune statelor membre distribuirea acestora sub cote obligatorii. De aici, foarte multe alte probleme au deschis o nouă față a Europei. Numărul străinilor a „îmbâcsit” străzile celor mai mari orașe ale țărilor europene, ajungând să preia din locurile de muncă ale localnicilor. Simțindu-se sufocați, mulți dintre cetățenii acestora au decis să plece definitiv. De celalată parte, cei care au rămas, continuă să se plângă de problemele pe care imigranții și refugiații le desfășoară în țările gazdă. Numărul pare să nu mai fie problema principală, ajungându-se acum la o părere negativă despre migrația în sine. Din cauza conflictelor culturale, Europa a început acum să manifeste o ură împotriva conceptului de migrație, căutând să își păstreze naționalismul precum un nou crez al patriei.
În acest context, Marea Britanie a fost forțată să decidă întreruperea oricărei forme de parteneriat cu UE, urmând ca până la sfârșitul lunii martie, să oficializeze Brexitul decis de majoritatea britanicilor. Pentru că liderii de la Bruxelles nu sunt încântați de această hotărâre, amenință cu negocieri dure, lipsa toleranței sau a accesului la multe dintre oportunitățile dinainte. Astăzi, Marea Britanie vede o oportunitate de sprijin din partea SUA, însă cu numai o săptămână înainte ca premierul Theresa May să se întâlnească cu președintele Donald Trump, Comisia Europeană îi amintește acesteia că nu are nicio șansă de a-și asigura binele dinainte de Brexit, deoarece până la invocarea articolului 50, Marea Britanie este parte din UE și îi este interzis să încheie acorduri bilaterale.
