Brexitul ar putea fi anulat

January 25, 2017

Copiind modelul globalizării ce a adus mult succes Statelor Unite ale Americii, promovându-și „regatul” cu sintagme hollywoodiene precum „visul american”, „țara tuturor posibilităților” etc., până și Europa a simțit nevoia de un proces de modernizare care să stabilească poziția celor 41 de țări în topul celor mai dezvoltate din lume. Astfel, europenizarea se aplică strict unui continent care deși recunoaște de cele mai puține ori, vede în America un model. Crearea Uniunii Europene ca oportunitate de dezvoltare socială și economică a atras aderarea a 28 de state până în momentul acesta, însumând așadar, peste jumătate din continent. De-a lungul anilor, însăși UE s-a dovedit a fi un ajutor de mare anvergură mai ales că astăzi, multe dintre statele europene au evoluat doar datorită acestui parteneriat de cooperare și solidaritate. De altă parte, Uniunea își cere și ea drepturile iar atunci când intervin probleme majore, membrii săi trebuie să se supună unor reguli urgente. Una dintre cele mai recente crize cu care s-a confruntat UE este invazia unui număr de refugiați greu de controlat, atrași de Germania și stabilitatea pe care aceasta se mândrește că o poate oferi. Speriată că nu poate face față de una singură cererii, Angela Merkel propune prin intermediul Comisiei Europene distribuirea străinilor în cote obligatorii pentru fiecare țară aderată la UE. Imediat, cazul Marii Britanii a devenit mai cunoscut decât cel al Ungariei, României, Poloniei, Cehiei și Slovaciei care au spus „nu” încă din prima secundă. Indignați că trebuie să participe la împărțire, după ce se confruntau deja cu cel mai mare număr de imigranți din Europa, britanicii au decis să părăsească UE. De la referendumul din iunie și până astăzi, se pare însă că britanicii nu sunt lăsați să iasă din Uniune.

           

Dacă înainte de apariția Uniunii Europene se putea observa cu mare evidență faptul că fiecare țară a Europei își asorta apartenența cu o cultură proprie, extrem de bine accentuată și unică din punct de vedere al trăsăturilor, astăzi, deși nu este scopul principal al blocului comunitar, se remarcă încercarea standardizării unui singur tip de cultură; una care nu este nici spaniolă, nici englezească, nici germană, franceză, italiană sau scandinavă, ci pur și simplu, europeană. O cultură care forțează sub trendul modernizării, întreaga sumă de cetățeni europeni să gândească la fel, să adopte aceași atitudine, să manifeste același comportament, să sărbătorească același gen de tradiții și sărbători etc. Totuși, cum arăta cultura personală a Europei dinainte de marea accelerare a libertății circulației, care a declanșat invazia unui amalgam de culturi pe un teritoriu deja asfixiat? Poate tocmai pentru că barierele fizice din trecut, închideau granițele statelor europene, atât identitatea națională cât și cultura erau bine păstrate și valorificate la maxim de către indivizii fiecărei societăți; în fapt, înainte de Uniunea Europeană, fiecare țară și-a dezvoltat conștiința, sesizând importanța majoră a unei culturi pentru ca societatea să funcționeze, dar și să fie recunoscută internațional. Deschiderea frontierelor a permis în primul rând gustarea fiecărei alte opțiuni de culturi însă, din momentul în care călătoriile s-au transformat în motive de a se stabili pe alte teritorii, europenii nu doar că au încercat puțin din cultura nouă unde recent „poposise”, au devenit și parte din noul stat, sfârșind prin a îmbrățișa noua cultură și a se „dezbrăca” de cea pe care o avusese înainte. Cu toate acestea, marele procentaj de imigranți care au dat năvală în cele mai dezvoltate state ale Europei, și-a crescut puterea de influență, ajungând astăzi să vorbim de culturi impuse Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Spaniei etc. Nu se mai vorbește de dreptul european la o cultură general modernizată ci îndeosebi la dreptul de a-și instala cultura proprie pe teritoriul țării gazdă.

           

Și tocmai acest motiv a stat la baza deciziei Marii Britanii de a face un pas înapoi și a încheia parteneriatul cu UE, după mai bine de 40 de ani. Suprins și dezamăgit de rezultatul alegerii britanicilor în cadrul referendumului care avea să le ceară opinia, premierul David Cameron și-a dat imediat demisia, urmând ca noul prim ministru al Regatului să devină pe nepusă masă, Theresa May. Aceasta urma să ia „hămurile” celor 4 țări și, ascultând de dorințele cetățenilor să înceapă deja procedura de ieșire din UE și în același timp, să asigure locuitorii săi că nu vor duce lipsă de nimic. Însă negocierile cu statele membre s-au anunțat extrem de dure și în afara a tot felul de amenințări care aveau ca rol crearea unei temeri în urma căreia britanicii ar fi trebuit să se răzgândească, însăși Scoția a încercat să pună bețe-n roate procesului de inițiere a Brexitului, cerând insistent să rămână în UE. Mergând mai departe de atât, aceasta a făcut apel la Curtea Supremă a Regatului pentru a clarifica dacă Theresa May are dreptul de a invoca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona fără să se consulte cu Parlamentul sau, dimpotrivă, și Parlamentul are un cuvânt de spus; căci în acest sens, Parlamentul nu vrea să asculte de doleanțele britaniciilor și speriați de ceea ce ar putea urma de după Brexit, promovează rămânerea în blocul comunitar.

           

Marți, Curtea Supremă a decis: guvernele Scoției și Irlandei de Nord nu trebuie să își dea aprobarea pentru declanșarea Brexitului, dar Parlamentul trebuie consultat. În condițiile acestea, Theresei May, cea care luptă pentru decizia cetățenilor, i se ia autoritatea deplină și i se pun iar „bețe-n roate” numai ca să nu își poată îndeplini promisiunea de a invoca articolul 50 până la sfârșitul lunii martie. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive