top of page

Marea Britanie face greseli in testele nucleare


Primul atentat nuclear nu a fost o greșeală, iar istoria ne-a învățat că orice încercare de a repeta „succesul” noilor invenții nu garantează cât originalul. Aruncarea bombei nucleare de către americani, în Japonia „cea slăbită”, puțin după ce Germania fusese deja capitulată de către ruși, a stârnit nu doar șocul unei astfel de inițiative dar și curiozitatea asupra faptului de unde aveau americanii o armă nucleară și cum au realizat-o. Azi, la mai bine de 70 de ani de la eveniment, zeci de țări sunt suspecte că își crează în laboratoarele secrete dispozitive nucleare care au menirea de a susține amenințări politice mai degrabă decât cele militare, de a impune teroare și a câștiga autoritate în fața rivalilor. Koreea de Nord, Iran, Rusia și Statele Unite ale Americii sunt în continuare în capul listei suspecților. Dacă înainte războaiele se desfășurau cu sute de mii de soldați dându-și viața pe front în numele patriei, astăzi câteva butoane rezolva conflictul în numai o secundă. A devenit oficial faptul că cele mai puternice state ale lumii fabrică arme nucleare și mai mult, își permit să le adăpostească pe teritoriile altor state. Amenințările cu testele nucleare au ajuns la ordinea zilei, iar oamenii se întreabă „cât ne trebuie pentru ca cei care le posedă să și apese pe un buton greșit atunci când pretind că doar le testează?”. Marii Britanii i s-a întâmplat chiar în această săptămână.

În august 2015, la o lună după ce Turcia a fost gata-gata să sufere o lovitură de stat care ar fi putut schimba istoria (declarată într-un final, una eșuată), americanii și-au luat toate armele nucleare pe care le țineau la Incirlîk și le-au transferat, nicăieri în altă parte, decât în România. Zvonându-se că Washingtonul nu mai poate avea încredere în Ankara după ce aceasta se confruntă deja cu o serie de probleme aparte, transportarea celor 20 de arme nucleare atât de aproape de Moscova nu a făcut altceva decât să îl înfurie și mai tare pe președintele rus. Însă NATO a invocat la vremea aceea amenințarea armelor de către conflictul armat desfășurat în Siria și Comunicatul Summitului NATO de la Varșovia, paragraful 53, în care se precizează că aliații trebuie să ia toate măsurile pentru a se asigura că toate componentele nucleare de descurajare NATO vor fi în siguranță. Ulterior, România a dezmințit prin Ministerul Afacerilor Externe că țara noastră ar depozita astfel de arme. Cu toate acestea este bine știut că pe teritoriul Europei, țări precum Olanda, Germania, Belgia sau Italia găzduiesc arme nucleare americane.

O altă informație îngrijorătoare a scos la lumină zilele trecute, faptul că în luna iunie a anului 2016, Marea Britanie a efectuat un test nuclear. Surprinzător nu este faptul că Regatul posedă arme de distrugere în masă și nici faptul că „se joacă” cu acestea fără ca nimeni să știe, ci mai degrabă stupefierea întregii lumi asupra faptului că britanicii nu știu să manvreze armanentul nuclear și asta crează panică, tocmai pentru că testul nuclear s-a îndreptat din greșeală către Statele Unite ale Americii, în loc de ținta marină de pe coastele vestice ale Africii.

Acuzată în repetate rânduri că știa de incident și nu a vrut să spună, premierul britanic Theresa May a confirmat într-un final că testul nu viza o țintă precum SUA ci dimpotrivă, scuzele sunt menținute de faptul că racheta s-ar fi dereglat în timp ce se afla în aer. Confirmarea acesteia nu întărește scuzele și intenția unei greșeli asumate, ci a declanșat o drastică scădere a credibilității autorităților britanice tocmai pentru faptul că inițial au ascuns și negat în repetate rânduri acest incident, scos la lumină într-un târziu de publicația britanică Sunday Times. Guvernul Theresa May a ascuns informațiile despre eșecul testului balistic, cu doar câteva săptămâni înaintea unui vot al Camerei Comunelor pe tema viitorului sistemului Trident. Imediat după test, cabinetul Theresa May transmitea oficial că forțele navale regale au efectuat cu succes un test de rutină cu o rachetă Trident nearmată, lansată de la bordul submarinului HMS Vengeance în cadrul unei operațiuni pentru certificarea submarinului și a echipajului” informează siteul libertatea.ro, în timp ce postează declarația stupefiantă a cabinetului: „submarinul și echipajul au fost testate și certificate cu succes, permițând revenirea la nivel operațional. Avem încredere deplină în capacitatea noastră de disuasiune nucleară”.

În prezent, datele oficiale confirmă faptul că peste 24 de țări au energie nucleară, însă se crede că numai câteva dintre ele posedă și arme nucleare. Cu cele mai multe teste efectuate (1054 numai până în 1992), Statele Unite ale Americii conduc topul, urmate fiind de Rusia (715 teste), Franța (210 teste), Marea Britanie (45 teste) și China (45 teste). Mult titrara Koree de Nord apare în top pe locul 8, considerându-se de fapt țara din categoria celor care fac demersuri pentru a achiziționa arme nucleare și nu neapărat că au deja unele. „Coreea de Nord a efectuat în total trei teste nucleare subterane, cel mai recent fiind în februarie, iar primul în 2006. A realizat şi teste cu rachete balistice, dar nu există nicio informaţie că cele două tehnologii ar fi fost până acum combinate” postează agenția națională de știri, Mediafax.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page