Rusia reactioneaza la acuzatii si sustine ca nu intervine in campaniile electorale ale altor state

December 1, 2016

Propaganda făcută în jurul „marelui dușman” al planetei pare să nu se mai termine. Fie că vorbim de state excepționale precum Statele Unite ale Americii, care arată cu degetul către Rusia de fiecare dată când ceva nu merge bine (intern sau internațional) sau state mici care decid forțate de circumstanțele sărăciei și a nevoii urgente de a se alia unui parteneriat pentru a ieși la lumină, orice direcție socială, economică, politică sau armată cade pe umerii Rusiei și a intențiilor „mârșave” ale președintelui Vladimir Putin. De curând, Moldova și Bulgaria au avut de organizat și desfășurat alegerile prezidențiale în urma cărora rezultatul părea mai mult așteptat de Europa decât de însăși cetățenii acestora. Interesul ca președinții aleși să fie pro-Uniunea Europeană însemna foarte mult pentru blocul comunitar, fapt pentru care, în perioada alegerilor, Bulgaria și Moldova devenise vedetele Europei. Nevoia ca aceste două țări să meargă mână-n mână cu perspectiva vest europeană aducea un plus de valoare a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, atât în ochii statelor membre cât și extern acestora. Opus așteptărilor, Moldova și Bulgaria și-au ales președinți pro-ruși, înclinând astfel balanța preferențială către „rivalul” Europei de vest. La auzul rezultatului, liderii nu au întârziat să își arate suspiciunile, acuzând Rusia că a intervenit în campaniile electorale, influențând decizia moldovenilor și a bulgarilor.

           

De când Peninsula Crimeea și-a arătat interesul de a fi independentă de Ucraina și a semna acordul de anexare la Rusia, întreaga Europă crede că în zona estică a continentului, „ceva putred” se întâmplă. Nimeni nu acceptă varianta Crimeei de a decide de una singură să fie parte de Rusia și îl acuză pe Vladimir Putin că încearcă să ia cu forța teritorii străine sau să influențeze statele mai mici de a i se alătura sub o presiune politico-militară, căreia nu îi pot face față. Menționând că peninsula Crimeea s-a întors la „patria mamă”, fiind un teritoriu pierdut definitiv de Ucraina, siteul cursdeguvernare.ro completează cu declarația premierului Crimeei care spune că anexarea peninsulei de către Rusia a fost un act democratic iar Rusia nu a făcut nimic rău, nimănui. „Nimeni nu a luat nimic. A fost alegerea oamenilor din Crimeea. Nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără susținerea populației locale și de aceea nu a fost un act de agresiune; ci unul democratic”. Mai mult, siteul adaugă faptul că „Serghei Aksionov (nr. premierul Crimeei) crede că liderii occidentali nu înțeleg situația și că oamenii sunt dezinformați de către presă, care nu prezintă imaginea reală a ceea ce s-a întâmplat acolo. Dacă Vladimir Putin nu ar fi intervenit, argumentează oficialul din Crimeea, populația nu ar fi fost protejată împotriva naționaliștilor ucrainieni”.

           

Nu mult timp după, două alte cazuri de incriminare a Rusiei a devenit la fel de public precum și „ura” pe care europenii au născut-o la adresa rușilor; alegerile prezidențiale din Moldova și Bulgaria au avut ca rezultat o bilă albă pentru ceea ce înseamnă încrederea în țara care tace și face, aducând o bilă neagră celor care vorbesc și nu fac nimic. Faptul că Uniunea Europeană se aștepta ca aceste două state „sărace” să-i ceară ajutorul a fost întâmpinat de o surpriză de proporții: atât bulgarii cât și moldovenii nu mai au încredere în promisiunile Europei Occidentale și au votat cu toată încrederea noi președinți pro-ruși. Astfel, cu toată armata de oameni împotriva sa, Vladimir Putin câștigă în fața unei Europe care face tot ceea ce America îi dictează.

           

Nu doar că aceste acuzații sunt extrem de caraghioase pentru ruși dar chiar și „eșecul” americanilor de a-l alege pe Donald Trump președinte al Statelor Unite ale Americii, se pare că este vina Rusiei. „John Podesra, șeful campaniei democratei Hillary Clinton, i-a acuzat pe rivalii din tabăra candidatului republican Donald Trump de complicitate cu Rusia. Săptămâna trecută (nr. începutul lunii octombrie) guvernul Statelor Unite a acuzat oficial Rusia de lansarea unei campăanii de piraterie informatică cu scopul de a interveni în procesul electoral american” publica în data de 12 octombrie, agenția națională de presă, Agerpres; siteul revistei Capital adăugând că purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov s-a arătat extrem de hotărât când a declarat că „noi nu avem dreptul și nicio intenție de a interveni în procesul alegerilor din SUA; și fără noi există o mulțime de probleme acolo”. Colac peste pupuză, Rusia a fost săptămâna aceasta acuzată și că ar interveni în campaniile electorale desfășurate în acest moment, în Franța.

           

În contextul în care toate problemele interne ale statelor lumii sunt din vina Rusiei, același Dmitri Peskov a declarat acum câteva zile că „Moscova privește în mod invariabil și respectuos precesele electorale din alte state și preferă să păstreze o distanță corespunzătoare față de acestea. Același lucru se aplică și în cazul Franței. Există cu siguranță candidați cu care președintele nostru a avut ocazia să comunice mai strâns pe parcursul anilor precedenți, și alții pe care i-a întânit mai rar și cu care nu este atât de familiar”; astfel, Kremlinul neagă orice implicare în campaniile electorale sau în organizarea, desfășurarea sau rezultatul alegerilor prezidențiale din alte state. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload