top of page

Turcia avertizeaza Uniunea Europeana


Dacă în primă fază Uniunea Europeană părea să îi fi creat probleme Turciei prin implicarea fără drept de apel în rezolvarea crizei imigranților, situația politicii interne de la Ankara pare să reprezinte un motiv de sancțiuni, avertizări și schimbări de atitudine din partea blocului comunitar. Lovitura de stat suferită de guvernul turc în data de 15 iulie anul acesta, a atras atenția Europei asupra unor pericole care ar putea oricând să devină amenințări reale pentru întregul continent, fapt pentru care în repetate rânduri, liderii europeni au intervenit cu recomandări împotriva acțiunilor drastice pe care președintele Recep Tayyip Erdoğan le-a declanșat în perioada stării de urgență declanșată încă de pe 20 iulie. Suspect de modul în care UE caută să ofere ajutor statelor membre, premierul turc, Binali Yildirim amintește acesteia că nu reprezintă o prioritate.

Dacă pe de o parte există țări care decid că această colaborare economică, socială și politică făcută cu blocul comunitar nu mai este deloc un parteneriat promițător și sunt pe punctul de a părăsi UE, la cealaltă extremă se află țări care încă mai stau la rând pentru a semna un acord de aderare. „În prezent, Uniunea negociază sau depune eforturi pentru începerea negocierilor de aderare cu următoarele țări: Albania, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, precum și Kosovo au în prezent statutul de țară potențial candidată. Aceasta înseamnă că perspectiva aderării la Uniunea Europeană pe termen mediu și lung le-a fost confirmată de Consiliul European” postează web-siteul ec.europa.eu.

Deși și-a depus candidatura de aderare de mai bine de 15 ani (1999), Turcia întâmpină și astăzi problema de a fi acceptată ca stat membru UE. Reticențele unor țări precum Franța și Germania au fost motivate de înregistrarea puținelor progrese pe care statul turc pare să le fi arătat în tot acest timp, fapt pentru care „doar 14 din cele 35 de capitole ale discuțiilor au fost deschise și doar unul singur a fost închis” menționează Ziare.com. Nemulțumiți (sau mai degrabă, îngrijorați) de modul în care președintele Recep Tayyip Erdoğan tratează legea în țara sa, liderii europeni sunt hotărâți să țină Turcia cât mai mult pe loc în procesul său de aderare. Informația precum că autoritățile turce ar vrea să reintroducă pedeapsa capitală a declanșat o atitudine vehementă împotriva oricărei negocieri de aderare. „Turcia nu poate deveni membru al Uniunii Europene în viitorul apropiat, nici într-o perioadă mai lungă de timp din cauza stării sale actuale. Un stat care introduce pedeapsa cu moartea, nu are ce căuta în UE. Asta diminuează șansele Turciei de a adera la UE” a declarat Jean Claude Junker, președintele Comisiei Europene. Pe de altă parte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel s-a arătat dispusă să intervină în ajutorul Turciei de a face față procesului de aderare în blocul comunitar însă, numai cu condiția ca și turcii să ajute Uniunea Europeană în stăvilirea valului de refugiați care pătrund în Europa cu scopul de a ocupa vestul. Deși „statul turc are acces la Consiliul Europei la scurt timp după formarea acestuia (1949) și este membru fondator al Organizației pentru Cooperarea Economică și Dezvoltare (1961) și al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (1973), iar din 1963 a devenit membru asociat al Comunității Economice Europene, în timp ce în 1978 și-a depus oficial candidatura pentru a deveni stat cu drepturi depline al acestei organizații precursoare a Uniunii Europene” (sursă blastingnews.com), se crede că negocierile trebuie să înceteze deoarece se preconizează că acest stat nu va fi pregătit ani buni pentru acest pas.

„În urmă cu 11 ani, statele membre ale UE mai sperau că pe atunci pro-europeanul premier Erdoğan va putea integra și transforma Turcia musulmană într-o democrație modernă, aptă să facă parte din marea comunitate europeană. Credința lui nedisimulată încă de atunci, cum că Turcia va domina într-o zi UE, a fost constant ignorată de responsabilii din Uniune. Astăzi, speranța a dispărut. Recep Tayyip Erdoğan s-a transformat din reformator într-un președinte autocrat, care îngroapă statul de drept, care îngrădește libertatea presei și libertatea de opinie și care, mai nou, prin decrete prezidențiale, pregătește transformarea statului turc într-un regim prezidențial” explică siteul m.dw.com motivele pe care Uniunea Europeană le folosește drept scuze pentru blocările dese ale negocierilor de aderare. „Pentru extinderea UE este nevoie mereu de două părți. Corect ar fi să recunoaștem că Uniunea în situația ei actuală nu este în măsură să integreze Turcia: și economic, dar și din punct de vedere instituțional ar fi depășită. Și capacitatea de a integra 80 de milioane de oameni, din cu totul altă cultură, este limitată în multe dintre statele comunitare. În Germania, baza conservatoare a Uniunii conduse de Angela Merkel este strict împotriva unei aderări cu drepturi depline a Turciei. Însuși președintele Erdoğan s-a plâns de europenii care nu îi vor pe turci, doar pentru că sunt musulmani” postează aceași sursă.

În continuarea aceluiași „război” de eforturi, păreri și amânări, Turcia simte că Uniunea Europeană se folosește de ajutorul pe care îl primește în legătură cu tranzitarea imigranților către Europa, însă nu i se răspunde cu aceași monedă. Sătul să mai stea „la mâna” autorităților europene în vederea aderării, premierul turc, Binali Yildirim a transmis că „Turcia a depus eforturi timp de peste o jumătate de secol pentru statutul său de membru UE și a făcut mai mult decât ar trebui” avertizând Uniunea Europeană să nu uite că „Turcia are mereu alte alternative”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page