Guvernul britanic va invoca articolul 50 din tratatul UE
Pentru cei care nu înțeleg politică și nici cum funcționează domeniul legislativ, temerile pe care șocul Brexitului le-a născut pot fi ușor dispersate: referendumul din data de 23 iunie 2016 nu înseamnă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ci un sondaj de opinie pe care guvernul britanic l-a organizat în vederea consultării locuitorilor săi cu privire la situația imigranților pe care Uniunea forțează statele membre să îi accepte sub forma unor cote obligatorii. Referendumul are rolul unei consultări între guvernul britanic și popor. Cum deja se știe, majoritatea poporului britanic și-a sfătuit conducerea că este mai bine să nu mai joace după regulile Uniunii și că ar trebui să fie strict în privința refugiaților. În acest sens, oficializarea Brexitului se întrevede doar la câțiva pași distanță.
Referendumul nu este ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar 23 iunie 2016 nu înseamnă părăsirea blocului comunitar. Ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul luni iunie reprezintă doar orientarea pe care britanicii vor să o urmărească în cazul unei decizii cu privire la condițiile pe care Comisia Europeană le impune statelor membre UE imediat ce criza umanitară a anului trecut a devenit cea mai solicitantă temere a Europei.
În fapt, cele mai mari nedumeriri și întrebări referitoare la ce va face de acum încolo Marea Britanie au avut loc după organizarea și afișarea rezultatelor referendumului. Specialiști care mai de care au încercat să prevadă care sunt posibilitățile pe care Marea Britanie le are în vederea oficializării acestei decizii luate în acord cu poporul său. De cealaltă parte, locuitorii de pe teritoriul Regatului Unit au început să se frământe la gândul că nimic nu mai este sigur după data de 23 iunie, iar conducerea celorlalte state membre au ieșit cu declarații publice, exprimând opinii care mai de care personale. Cu toate acestea, cea mai mare întrebare continua să existe în spatele tuturor celorlalte detalii care măcinau sutele de mii de rânduri scrise cu privire la Marea Britanie și despărțirea de Uniunea Europeană: cand va oficializa Regatul Unit, dorința britanicilor săi? Legislativ: atunci când guvernul britanic va invoca articolul 50 din tratatul Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în luna decembrie a lui 2009 (8 ani de la crearea unei Uniunii Europene „mai democratică, mai transparentă și mai eficientă”) conține și un articol 50 care la rândul său, exprimă un plan alcătuit din cinci puncte și care explică pașii și condițiile în care o țară vrea să părăsească blocul comunitar. Legislativ, numai invocarea acestui articol va oficializa dorința de părăsire a Uniunii Europene, și nu un referendum intern. O dată ce articolul 50 va fi invocat, statul cu pricina nu mai are drept de a participa la discuțiile Consiliului European și nu va avea nimic de spus în deciziile care îl privesc. Pe de altă parte, ieșirea oficială se face sub stricta negociere a celor 27 de țări rămase și numai cu aprobarea acestora.
Oficial administrativ, negocierea durează doi ani însă în cazul Marii Britanii se preconizează o întârziere de până la 10 ani. Un alt punct extrem de important este faptul că odată invocat acest articol, statul cu pricina nu mai are o cale de întoarcere în Uniune, doar dacă desigur, toate celelalte țări membre rămase își dau din nou consimțământul; însă nu se crede că o răzgândire ar avantaja poziția profesionistă a unei puteri atât de cunoscute în Europa. Dacă imediat după invocarea articolului 50, britanicii au dreptul de a stabili legi și condiții pentru toți străinii care vor să intre pe teritoriul său, ce se va întâmpla cu britanicii străini pe alte teritorii rămâne numai în seama deciziilor Uniunii Europene; fapt pentru care Marea Britanie speră la negocieri. În fapt, negocierile sunt așteptate înainte de invocarea articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene și nicidecum după.
De curând, decizia a fost luată: noul premier al Marii Britanii (ales după demisia lui David Cameron care nu s-a așteptat ca britanicii să își dorească cu adevărat Brexitul), Theresa May a anunțat pentru BBC că va invoca articolul 50 până la finalul lunii martie a anului viitor. Astfel, putem înțelege că Brexitul de anul acesta va fi oficial abia anul viitor. Referitor la această inițiativă așteptată și neașteptată în același timp, premierul britanic a declarat că: „puterea și autoritatea se va întoarce către instituțiile alese din țara noastră. Acest lucru înseamnă că autoritatea legislației Uniunii Europeneîn Marea Britanie va lua sfârșit”. Totodată, chiar dacă marele anunț a fost făcut oficial, guvernele Uniunii Europene se plâng de faptul că planul premierului britanic nu oferă suficiente detalii. Ele consideră că acest minus, poate reprezenta o barieră în vederea pornirii unor discuții informale, mai ales când Marea Britanie speră la o tranziție ușoară. Mai mult, anunțarea invocării articolului 50 înainte de a se fi inițiat negocieri, prevede o ruptură violentă și radicală în locul unei despărțiri în termeni prietenoși. Așteptându-se la o notificare ulterioară, statele membre nu au voie la negocieri naționale separate sau în afara unei decizii oficiale care să îi anunțe și adune pe toți laolaltă. În presaliberă.net se informează faptul că „țările din Uniunea Europeană care nu și-au exprimat încă direct refuzul pentru negocieri ar putea fi puse sub presiune să nu pornească discuțiile cu Marea Britanie, în condițiile în care aceasta ar putea duce la tensiuni între cele 27 de state membre rămase în UE”.
