Iesirea din UE "nu este raspunsul corect" la problemele Marii Britanii

January 16, 2016

După ce a făcut mai multe vizite pe la cancelariile europene, în contextul discuţiilor, tot mai animate, despre Brexit, premierul britanic, David Cameron, a făcut o declaraţie cel puţin surprinzătoare, în antiteză cu tot ceea ce a susţinut până acum. El a susţinut că părăsirea Uniunii Europene (UE) "nu este răspunsul corect" la problemele Marii Britanii, dar a precizat că va face "totul pentru a funcţiona" dacă alegătorii decid ieşirea din UE, menţionând că nu va demisiona, potrivit AFP.

 

Premierul a declarat, într-un interviu pentru BBC, că este "aproape" de un acord privind reformarea UE şi este deschis la soluţii alternative pentru problema ajutoarelor sociale destinate imigranţilor din UE. Premierul a afirmat că propunerea sa ca imigranţii să aştepte patru ani înainte de a putea primi ajutoare sociale este "în continuare pe masă", dar ar putea accepta un plan "la fel de puternic" pentru a combate turismul social. "Spre deosebire de mulţi din Europa, noi avem un sistem de ajutoare sociale la care poţi avea acces imediat şi asta creează multe probleme", a detaliat premierul.

 

Cameron s-a arătat extrem de încrezător că va obţine un acord la summitul UE din februarie şi că un referendum privind menţinerea ţării în UE - promis până la sfârşitul lui 2017 - ar putea avea loc la scurt timp. Totuşi, el a precizat că votul ar putea fi amânat dacă nu obţine concesii satisfăcătoare din partea Bruxellesului. Cameron condiţionează o eventuală rămânere a Marii Britanii în UE de ajungerea la un acord în privinţa turismului social. "Nu cred că (ieşirea) este răspunsul corect", a subliniat el. Întrebat dacă oficialii au un plan de rezervă în cazul unui Brexit, premierul britanic a precizat că va trebui să facă "tot ce este nevoie pentru a funcţiona".

 

Potrivit jurnaliştilor britanici, ieşirea din UE ar fi o lovitură pentru reputaţia lui Cameron, dar premierul a menţionat că nu va demisiona, indiferent care va fi rezultatul, precizând că referendumul nu este despre "viitorul unui politician sau al altuia".

 

Nu este însă şi părerea finanţiştilor britanici. Potrivit acestora, industria financiară a Marii Britanii ar avea "totul de câştigat", iar plecarea bancherilor din Londra ar fi improbabilă, dacă Marea Britanie s-ar retrage din UE, relatează Bloomberg. Într-o încercare de a respinge argumentul că sectorul bancar ar avea probleme în afara blocului comunitar, grupul Leave.EU a publicat un raport prin care vrea să demonstreze contrariul. "Poziţia Marii Britanii de lider mondial în domeniul serviciilor financiare nu depinde de apartenenţa la UE. În afara UE, am fi mai bine plasaţi să concurăm cu alte oraşe precum Hong Kong şi Singapore", afirmă Aaron Banks, co-fondator al Leave.EU.

 

Potrivit grupului, Londra conduce topul anual Zyen, ca principală capitală financiară a lumii, depăşind rivali europeni care sunt sufocaţi de reglementările europene. Industria bancară britanică este a patra ca mărime din lume, în timp ce sectorul asigurărilor şi cel al managementului de fonduri se află pe locul al doilea. Pe ansamblu, sectorul financiar generează aproximativ 10% din PIB-ul britanic, iar în Londra au loc 75% din tranzacţiile valutare, în pofida faptului că ţara nu face parte din zona euro.

 

Astfel de date sugerează că este improbabil să aibă loc un exod al bancherilor, dacă britanicii vor opta să plece din UE, la referendumul pe care premierul David Cameron a promis să îl organizeze până la sfârşitul anului 2016, afirmă autorul raportului, Ewen Stewart. „Nu există nicio ţară din UE capabilă să atace poziţia dominantă a Marii Britanii în domeniul serviciilor financiare", a mai spus Stewart. Retragerea Marii Britanii din UE ar ajuta băncile prin reducerea reglementărilor şi eliminarea riscurilor de taxare a tranzacţiilor sau de plafonare a salariilor, politici mai populare pe continent. Raportul a fost publicat la o săptămână după ce Mark Astaire, unul dintre bancherii importanţi ai Barclays, a spus că Londra va continua să prospere ca centru financiar chiar dacă Marea Britanie ar ieşi din UE.

 

Şi UE doreşte un acord corect, care să ofere o cale de ieşire din problemele complicate cu privire la viitorul Marii Britanii în cadrul blocului european, a declarat preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker. "Vrem un acord corect cu Marea Britanie, iar acest acord corect trebuie să fie corect cu celelalte ţări", a declarat preşedintele CE la Bruxelles. "Vom intra în faza concretă şi esenţială a negocierilor cu colegii britanici", a anunţat el înaintea unui summit european. "Comisia este pregătită să caute şi alte opţiuni decât singura (opţiune) propusă de către premierul britanic, iar eu sunt destul de convins că vom găsi o soluţie la această problemă foarte complicată", a adăugat preşedintele CE.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive