top of page

Guvernul britanic spune NO posibilitatii unui nou referendum privind Brexitul


Până acum au fost doar supoziţii şi bârfe de culise. De acum câteva zile este oficial! Răspunsul la petiţia semnată de câteva milioane de britanici care solicitau organizarea unui nou referendum după cel prin care s-a decis ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) a venit, nelăsând loc niciunei interpretări: Guvernul britanic nu este de acord cu această solicitare a populaţiei, deşi mulţi dintre britanici cred că este îndreptăţită datorită diferenţei extrem de mici înregistrată între cele două tabere, pro şi anti Brexit. Indiferent de ce spune populaţia, politicienii nu cred că este oportună o reluare a referendumului, în special dacă ţinem cont de declaraţiile extrem de tranşante ale liderilor UE şi a forurilor europene pe acest subiect.

Guvernul britanic a respins posibilitatea organizării unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, răspunzând unei petiții care solicita un nou referendum pe această temă, relatează cotidianul The Guardian. Petiția, care în două trei săptămâni a fost semnată de peste 4,1 milioane de persoane, solicita organizarea unui nou referendum, citând faptul că voturile în favoarea părăsirii Uniunii Europene nu au depășit pragul de 60 la sută, iar prezența la urne a fost sub 75 la sută. Cu toate că aceste argumente ar fi fost suficiente în alte state, în Marea Britanie s-a considerat că nu sunt demne de luat în seamă, miza fiind enormă şi, probabil că şi orgoliile la fel.

Răspunsul oficial al guvernului britanic a fost acela că Legea referendumului privind Uniunea Europeană nu include prevederi referitoare la prezența la urne. Comunicatul mai precizează că peste 33 de milioane de persoane au votat la referendum. "Legea a fost analizată și dezbătută în Parlament și a fost aprobată de Camera Comunelor și Camera Lorzilor. Actul a stabilit condițiile în care va avea loc referendumul, inclusiv dispoziții privind stabilirea datei, dreptul de vot și întrebarea care va apărea pe buletinul de vot. Actul nu a stabilit un prag pentru rezultat sau rata minimă de participare," se afirmă în comunicatul emis de guvernul britanic.

"Prim-ministrul și guvernul au spus clar că aceasta a fost un vot care are loc o singură dată pe generație și așa cum a spus și prim-ministrul, decizia luată trebuie respectată. Trebuie să ne pregătim acum pentru procesul de ieșire din UE și guvernul se angajează să asigure cel mai bun rezultat posibil pentru poporul britanic în urma negocierilor" se mai spune în comunicat. Oamenii au însă dubii că acest lucru va fi posibil, în special dacă ţinem cont de trendul european, care până acum s-a situat împotriva oferirii de privilegii Marii Britanii după decizia pe care a luat-o. „Noi suntem îngrijoraţi de faptul că politicienii stau pe scaunele lor frumoase şi nu se gândesc la soarta omului de rând. Ce înseamnă libera circulaţie, ce ar însemna o viză, banii pe care îi presupun pentru noi toate schimbările care se prefigurează. Ei discută despre cifre şi tratate. Noi discutăm în termeni de salariu lunar şi credite”, a declarat un student britanic, militant pro rămânerea Marii Britanii în UE.

Multe alte probleme sunt legate de planurile de viitor pe care UE şi le făcuse împreună cu Marea Britanie. După anunţarea, prin comunicatul citat, a deciziei Guvernului britanic, Francois Hollande și Angela Merkel au dat asigurări liderilor statelor din Balcani care aspiră la aderarea la UE că rezultatul referendumului din Marea Britanie nu va ameninţa eventuala extindere a Blocului comunitar în această zonă, informează agenția de știri The Associated Press. Liderii Franței și Germaniei au încercat să liniștească îngrijorările cu privire la stabilitatea proiectului european la summitul Balcanilor, organizat luni la Paris, unde s-au întâlnit cu ministrul italian de Finanțe, cancelarul Austriei și lideri din Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia.

După ce săptămâna trecută UE a amânat discuțiile de aderare cu Serbia, Hollande a insistat că "Decizia britanică nu pune sub semnul întrebării angajamentele luate în fața țărilor din regiunea balcanică. Acestea vor fi respectate". Similar, Merkel a declarat că strategia de extindere a UE "nu s-a modificat după decizia Marii Britanii". Reprezentanții din Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia, Kosovo și Albania au afirmat că votul de ieșire al Marii Britanii din UE nu va diminua eforturile lor în direcția obținerii aderării la Blocul comunitar. În cadrul summit-ului NATO s-a discutat și despre metodele de prevenire a infiltrării extremiștilor în grupurile de imigranți care încearcă să ajungă în centrul și vestul Europei. Deși ruta prin Balcani este în mare parte închisă, presiunea crizei imigranților persistă.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page