ONU critica Ungaria pentru masurile stricte de control la frontiere

July 18, 2016

 Agenția ONU pentru refugiați a criticat autoritățile de la Budapesta după ce acestea au luat decizia de a suplimenta măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, pentru a bloca pătrunderea imigranților, informează BBC News online. Agenția ONU a criticat Ungaria care a anunțat că va desfășura 10.000 polițiști și militari pentru a sigila frontiera de sud a țării și va trece la expulzarea înapoi în Serbia a imigranților, fapt ce a provocat reacția Belgradului, care a acuzat autoritățile de la Budapesta de încălcare a legilor internaționale prin returnarea imigranților.

 

Ca urmare a acestor măsuri, aproape 1.300 de imigranți sunt blocați în zona de frontieră dintre Ungaria și Serbia, în condiții precare de trai, a mai precizat ONU. Majoritatea imigranţilor provin din Afganistan şi speră să ajungă în Europa de Vest, prin Ungaria. Aceştia au fost blocaţi în zona de la frontiera Serbiei cu Ungaria, după aplicarea unor măsuri de control mult mai stricte. Guvernul sârb a convocat o ședință de urgență, după ce 500 de migranți au intrat în țară din Bulgaria și Macedonia, în ultimele 24 de ore, fapt ce semnalează o creștere a fluxului de imigranți în zona balcanică. Ca urmare a închiderii frontierei cu Ungaria, imigranții sosiți în Serbia vor trebui ca fie să rămână acolo, fie să găsească noi rute pentru a continua în călătoria lor spre vestul și nordul Europei.

 

Aceste aspecte fac parte din marele pachet de măsuri implementat de Ungaria de-a lungul graniței cu Serbia și Croația. Migranții reținuți pe teritoriul său într-o zonă de opt kilometri de la granița sa cu Serbia și Croația vor fi escortați înapoi la cea mai apropiată zonă de tranzit, a declarat consilierul premierului ungar pentru securitate internă Gyorgy Bakondi, relatează MTI. Noua lege aprobată de parlament a intra deja în vigoare, a spus Bakondi în cadrul unei conferințe de presă. În același timp, controalele la frontiere vor fi înăsprite, a adăugat el. ''Scopul este de a le permite (autorităților) să-i escorteze înapoi prin porțile gardului de la frontieră pe cetățenii unei terțe țări care se află ilegal în Ungaria și care sunt reținuți în interiorul unei zone de opt kilometri de la graniță'', potrivit legii.

 

Un gard ridicat de-a lungul graniței de sud a Ungariei cu Serbia și Croația a contribuit la reducerea drastică a fluxului de migranți, de la sutele de mii care au trecut în 2015 prin Balcani către nordul Europei, în special în Germania. Cu toate acestea, un flux constant de migranți sosește în continuare la granița Ungariei cu Serbia. Budapesta a înființat două zone de tranzit unde migranții pot depune o cerere de azil. Potrivit unor date guvernamentale, Ungaria a înregistrat până în prezent 19.140 de cereri de azil și peste 14.000 de migranți au trecut ilegal granița sa de sud. Budapesta a limitat recent numărul de admiteri în zona de tranzit până la maximum 30, a declarat recent purtătorul de cuvânt al guvernului Zoltan Kovacs, precizând că Ungaria respectă legislația europeană și internațională, precum și protocoalele ungare privind readmisia. 

 

Așa-numita „rută a Balcanilor”, folosită de migranții din Orientul Mijlociu pentru a ajunge în vestul Europei, a fost închisă după ce statele aflate pe acest traseu au decis să primească migranții doar în baza regulilor Schengen pentru frontiera externă a UE, respectiv numai persoanele cu vize și pașapoarte valabile, în timp ce Ungaria și Bulgaria au ridicat nivelul de alertă pentru a face față unor posibile încercări ale migranților de a folosi rute alternative, relatează agenția EFE. La fel cum s-a mai întâmplat și după ce Austria a limitat la 3.200 pe zi numărul migranților primiți la graniță, decizia unei țări, de data aceasta Slovenia, a provocat o reacție similară în lanț a țărilor care o preced pe ruta balcanică, respectiv Croația, Serbia și Macedonia.

 

Dar acest pas nu a fost o măsură luată unilateral de Slovenia, ci a fost convenită luni la summitul european, a precizat președintele Consiliului European, Donald Tusk. „Fluxul de imigranți de-a lungul rutei Balcanilor occidentali s-a terminat. Nu au fost decizii unilaterale, ci o decizie comună a Uniunii Europene”, a menționat Tusk într-o postare pe Twitter. Acum statele de pe ruta balcanică trebuie să gestioneze problema migranților rămași pe teritoriile lor. Potrivit agenției Tanjug, reprezentantul UNHCR (Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați) în Serbia estimează că în această țară sunt în prezent între 1.500 și 2.000 de refugiați. Opțiunile acestora sunt să ceară azil în Serbia, să se întoarcă în țările lor sau să ceară includerea în programul reîntregirii familiilor separate.  

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload