Brexit-ul nu a scos Marea Britanie din cooperarile militare

July 18, 2016

 În toate domeniile care definesc structura internă şi externă a unui stat, Brexit-ul a făcut ravagii. Legi care trebuie schimbate, titulaturi, oameni, tratate, toate acestea se află, deocamdată, într-o degringoladă completă, augmentată de refuzul Marii Britanii de a înainta către Parlamentul (PE) şi Comisia Europeană (CE) hârtiile care dovedesc decizia acestui stat de a părăsi Uniunea Europeană (UE). Politicienii britanici, care se bat acum pe scaunul de premier, care va fi lăsat liber de David Cameron în octombrie, trag de timp pentru a putea gândi o politică coerentă de negociere pentru viitorul Marii Britanii în raport cu UE. Liderii PE şi CE şi nu numai fac presiuni asupra United Kingdom (UK) pentru a începe procedurile de părăsire a UE. Cam aşa se prezintă, într-o foarte succintă descriere relaţiile actuale care se află în topul listei discuţiile în Europa de astăzi. Un singur domeniu pare să nu fi fost afectat de decizia UK de a părăsi UE şi toate consecinţele complicate care decurg de aici. Este vorba despre domeniul armatei. Aici, pare să existe un consens între şefii de stat major şi cei ai operaţiunilor de peste graniţe, aşa cum, din păcate, s-ar dsimţi nevoia să fie şi în politică. 

 

Pentru a doua oară în decurs de doar o săptămână, ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a dat asigurări că votul britanic privind Brexitul nu va afecta cooperarea militară franco-britanică, exprimându-și în același timp dorința pentru consolidarea apărării europene, relatează AFP. "Brexitul nu afectează cu nimic cooperarea extrem de puternică pe care o avem cu Marea Britanie în domeniul apărării", le-a declarat Jean-Yves Le Drian jurnaliștilor în cursul unei deplasări la Aix-en-Provence (sud). "Acest parteneriat există și va continua să existe. Ministrul britanic (Michael Fallon), cu care m-am întâlnit (vineri) dimineață, a confirmat voința noastră comună de a continua această cooperare foarte puternică", a adăugat el. "Prim-ministrul (Manuel Valls) a reamintit, în cursul intervenției sale în fața Adunării Naționale, că Marea Britanie este un aliat istoric și că vom continua să dezvoltăm această cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit", a subliniat Jean-Yves Le Drian.

 

El a reamintit că acest "parteneriat bilateral" include constituirea unui organism operațional, precum și cooperări în domeniul industrial, nuclear și al informațiilor. "În aceste domenii, cooperarea va continua", a insistat demnitarul francez. "Și apoi, pe masă se află acum consolidarea apărării europene, în prezent în stadiu embrionar, dar, în opinia mea, sunt două sau trei subiecte asupra cărora putem avansa", a mai afirmat Jean-Yves Le Drian. Ministrul apărării s-a referit la dosarul financiar: "cum putem folosi cel mai bine cooperarea noastră operațională? (...) Sunt unele subiecte în curs de a fi examinate și va trebui să le accelerăm", a pledat el.

 

De asemenea, trebuie organizată mai eficient prezența pe teren a țărilor europene "pentru a asigura o coordonare mai bună și, mai ales, a permite statelor în care intervenim - și mă gândesc în special la Africa - să obțină singure propriile mijloace de securitate cu ajutorul Europei, pentru că este vorba totodată despre apărarea europeană".

 

Toate aceste aspecte au fost reiterate şi subliniate şi de premierul demisionar dar aflat încă în funcţie, David Cameron. Acesta a declarat că Marea Britanie va rămâne angajată pentru apărarea și securitatea Europei chiar și după ce va părăsi UE. Cameron a fost aşteptat şi întrebat despre acest important aspect la sosirea sa la summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). "Ce vreau să spun este că Marea Britanie ar putea părăsi UE, însă nu va întoarce spatele Europei și britanicii nu vor întoarce spatele apărării și securității europene", a declarat Cameron, după sosirea la acest ultim summit NATO la care el va reprezenta Marea Britanie în calitate de premier. De asemenea, David Cameron și-a exprimat convingerea că rolul Marii Britanii în lume nu va fi mai mic după Brexit. "Marea Britanie nu va juca un rol mai mic în lume", a dat asigurări David Cameron. Reamintim, dacă mai este nevoie, că britanicii au votat la referendumul de la 23 iunie pentru ieșirea din blocul comunitar, ceea ce l-a determinat pe premierul David Cameron să anunțe că va demisiona, după ce a condus campania în favoarea rămânerii în UE. 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload