top of page

UE: Masuri mai dure de control asupra armelor! Unele state nu sunt de acord


Deşi exista deja o directivă europeană privind lupta împotriva terorismului și a traficului ilegal de arme de foc și explozivi, miniștrii de interne din Uniunea Europeană (UE), reuniți la Luxemburg, au ajuns, la începutul lunii iunie, la un acord cu privire la înăsprirea restricțiilor asupra deținerii și comerțului cu arme de foc, în efortul de combatere mai eficientă a terorismului după atentatele de la Paris și Bruxelles, comise în noiembrie 2015, respectiv martie acest an. Există însă şi ţări care se opun.

Propunerea de revizuire a actualei legislații a UE privind armele de foc a fost prezentată de Comisia Europeană (CE) la câteva zile după atentate de la Paris din 13 noiembrie, atunci când atacatorii au folosit pistoale-mitralieră Kalașnikov și veste cu explozibil, 130 de persoane murind în aceste atacuri. ''Vrem să consolidăm regulile și să lăsăm cât mai puțin spațiu posibil pentru excepții ce pot fi exploatate de criminali'', a spus comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos.

Conform noului acord, vor fi puse în practică măsuri de control mai dure asupra vânzărilor de arme pe internet, va fi necesară înregistrarea pistoalelor de semnalizare și altor dispozitive care pot fi transformate în arme letale și vor fi adoptate reguli mai stricte cu privire la etichetarea armelor și a componentelor de arme. Înainte de a intra în vigoare, acordul trebuie să obțină aprobarea Parlamentului European (PE). „Rezultatul unor reguli mai stricte este acela că se reduce riscul ca arme de foc legale să ajungă pe piața ilegală”, a explicat ministrul securității publice olandez, Ard van der Steur, a cărui țară asigură în prezent președinția semestrială a Consiliului UE.

În acest context, prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a declarat: „Comisia este hotărâtă să facă tot ce îi stă în putință pentru a ajuta statele membre să înfrunte amenințarea teroristă și să iasă învingătoare din această luptă. Creșterea numărului de cetățeni ai UE care se deplasează în străinătate pentru a deveni „luptători străini” arată că se impune o actualizare a cadrului UE privind infracțiunile de terorism, pentru a se asigura o reacție comună în materie de justiție penală. Este, de asemenea, necesară cooperarea la nivelul UE și cu țările terțe pentru combaterea pieței negre a armelor de foc și a explozivilor. Propunerile noastre vor facilita eforturile autorităților naționale de a anihila rețelele teroriste”.

În schimb, Polonia și Republica Cehă au apreciat că măsurile sunt prea radicale, potrivit unor surse diplomatice europene. De asemenea, miniștrii de interne europeni au adoptat și o „foaie de parcurs” pentru îmbunătățirea schimbului de informații între poliție și serviciile de informații din țările membre. „Schimbul de informații este cea mai eficientă armă a noastră împotriva amenințării terorismului și trebuie să fim mai buni în utilizarea lui. Vulnerabilitatea unui stat membru este vulnerabilitatea întregii Uniuni”, a subliniat Avramopoulos.

Reamintim că, la finalul anului 2015, CE a adoptat un pachet de măsuri cu scopul de a intensifica lupta împotriva terorismului și a traficului ilegal de arme de foc și explozivi. Pachetul de măsuri include două elemente principale: o propunere de directivă privind terorismul, în scopul consolidării arsenalului UE pentru prevenirea atacurilor teroriste prin încadrarea la categoria infracțiuni a actelor pregătitoare, cum ar fi antrenamentul și deplasarea în străinătate în scopuri teroriste, precum și complicitatea, instigarea și tentativa de a săvârși acte teroriste, și un plan de acțiune pentru intensificarea luptei împotriva infractorilor și teroriștilor care obțin și utilizează arme și explozivi, printr-un control mai strict asupra deținerii și importului ilegal în UE.

Toate aceste propuneri fac parte din Agenda europeană privind securitatea, adoptată în aprilie 2015. În lumina evenimentelor recente, punerea lor în aplicare a fost considerabil accelerată, iar acordul semnat la începutul lunii iunie contribuie în acest sens. „Ne îndeplinim astăzi promisiunea de a acționa ferm împotriva terorismului. Propunerea noastră nu vizează numai persoanele care comit atrocități teroriste, ci și pe cele care se fac vinovate de complicitate în organizarea deplasărilor, în finanțarea sau sprijinirea actelor de terorism. Înăsprim așadar sancțiunile penale pentru a combate amenințările grave pe care le reprezintă luptătorii teroriști străini. De asemenea, propunem un plan de acțiune al UE privind armele de foc și explozivii, cu scopul de a bloca accesul teroriștilor la rețelele de traficanți în interiorul și la frontierele Uniunii. Europa trebuie să acționeze concertat, decisiv și rapid, pentru a combate terorismul și pentru a asigura un nivel mai înalt de securitate”, a declarat, în acelaşi context, şi comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page