NATO isi creeaza un serviciu secret in cadrul luptei antiterorism

June 15, 2016

 O intenţie lăudabilă în ce priveşte comunicarea informaţională la toate nivelurile aparţine Alianţei Nord-Atlantice care are în vedere crearea unui nou post de responsabil al serviciilor de informaţii. Acest post s-a impus ca o necesitate în încercarea de a îmbunătăţi modul în care Europa şi Statele Unite împărtăşesc informaţii sensibile despre terorism şi despre alte ameninţări, potrivit unor oficiali americani şi europeni. Această intenţie care va fi cu siguranţă pusă în practică conectează şi mai mult cele două continente la practicile şi sistemele cele mai noi pe care le abordează cele două mari puteri, NATO neavând în prezent un rol oficial în cadrul luptei împotriva grupării teroriste Stat Islamic. 

 

Potrivit unor surse din interior, în contextul atacurilor teroriste de la Paris şi Bruxelles, Europa a depus eforturi pentru a îmbunătăţi modul în care are loc schimbul transfrontalier de informaţii. Unii oficiali sunt de părere că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, care se bazează mult pe serviciile de informaţii americane, ar putea facilita un mai bun schimb de informaţii dacă acesta din urmă ar fi gestionat de un nou responsabil de rang înalt al serviciilor secrete, relatează The Wall Street Journal.

 

NATO nu are în prezent un rol oficial în cadrul luptei împotriva reţelei Stat Islamic, iar presiunile pentru crearea unei noi poziţii de responsabil al serviciilor de informaţii în cadrul Alianţei sunt făcute în contextul criticilor din ce în ce mai mari cu privire la eşecul acesteia de a investi mai multe resurse în lupta antiteroristă. Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane, a declarat în repetate rânduri că NATO nu este suficient de angajată în combaterea terorismului. Pentru a juca un rol mai important pe acel front, NATO trebuie să înregistreze progrese în ceea ce priveşte împărtăşirea şi sintetizarea informaţiilor secrete, au spus mai mulţi oficiali.

 

Noul post de Secretar General Adjunct al Serviciilor Secrete, care probabil va fi aprobat oficial de NATO în luna iulie, a fost propus iniţial pentru a îmbunătăţi analiza şi calitatea informaţiilor de care dispune Alianţa cu privire la activităţile militare ruse. Unii oficiali americani şi din cadrul NATO au spus că cel mai important efect pe care l-ar genera acest nou post ar putea fi acela de a îmbunătăţi modul în care Alianţa analizează şi împărtăşeşte informaţii secrete despre organizaţia teroristă Stat Islamic şi alte ameniţări provenind din Orientul Mijlociu. Reţelele teroriste din spatele atacurilor din noiembrie de la Paris şi al celor din martie de la Bruxelles au avut legături directe cu Stat Islamic. Oficiali europeni şi americani au spus că liderii grupului din Siria au trimis mesaje codificate teroriştilor din Europa.

 

Pe de altă parte, multe state europene susţin o linie strictă de demarcaţie între serviciile secrete şi operaţiunile poliţiei. Unii oficiali spun că în calitate de alianţă militară, NATO nu are niciun rol în a răspunde de aplicarea legii şi că nu poate ignora funcţiile Agenţiei europene a poliţiei, Europol, care a creat recent un centru pentru combaterea terorismului. Însă în timp ce UE lasă problemele de securitate pe seama statelor membre, NATO este împuternicită şi are abilitatea de a împărtăşi informaţii secrete în rândul membrilor prin intermediul unei reţele sigure şi al unui sistem puternic de clasificare a materialelor, au spus oficiali.

 

Devin Nunes, membru al Camerei Reprezentanților şi președinte al Comitetului pentru Informații, a spus că NATO trebuie să reconcentreze analiza informaţiilor asupra terorismului, adăugând că un nou coordonator al servicilor secrete ar putea începe să îi determine pe aliaţi să împărtăşească mai multe informaţii şi să creeze un tablou comun al ameninţărilor care vizează Occidentul. “NATO trebuie să aibă în vedere o focalizare serioasă pe lupta antiteroristă, cel puţin la nivelul serviciilor de informaţii”, a spus Nunes. “Nimic nu se va schimba peste noapte. Dar dacă investim în acest obiectiv timp de mai mulţi ani, în cinci ani am putea avea ceva valoros“, a continuat el.

 

Deşi nimeni nu a spus cu subiect şi predicat, lipsa de infrastructură a NATO în ce priveşte terorismul şi antiterorismul a lăsat urme adânci în lupta împotriva acestui flagel. Însă nu este niciodată prea târziu, a mai declarat președintele Comitetului pentru Informații.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive