top of page

„Brexit”, pariul secolului in Marea Britanie


Marea Britanie a început bătălia internă pentru “Brexit”. Dacă până acum discuţiile erau purtate în plan extern, graniţele lor s-au retras în interiorul frontierelor şi ale limitelor dezbaterilor. Premierul britanic David Cameron, care, aşa cum a promis în faţa forurilor europene, susţine rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE), face acum apel la susținătorii “Brexit”-ului să recunoască “riscurile” ieșirii Marii Britanii din UE. Concret, acest subiect va fi tranșat prin referendumul programat pentru luna iunie. Într-un articol de opinie apărut în cotidianului conservator The Daily Telegraph, Cameron consideră eventuala ieșire din UE ca fiind “pariul secolului”.

“Când celor care duc campania în favoarea ieșirii li se cere să prezinte un proiect în afara UE, ei devin extrem de vagi”, afirmă premierul, adăugând că “ceea ce propun ei, în prezent, este un salt în întuneric”. “Nu este suficient să spui că totul va merge bine, în contextul în care în joc sunt locurile de muncă și viitorul țării noastre”, a insistat el, adăugând “nu am niciun dubiu că singura certitudine a unei ieșiri din UE este incertitudinea”. Premierul a mai precizat că există “numeroase riscuri în cazul părăsirii Europei”. Campania în favoarea rămânerii în UE se derulează în forță, după ce premierul britanic a obținut concesii din partea partenerilor europeni ai Londrei.

Şi oficial, Cameron este susţinut de miniștrii de finanțe din G20, reuniți la Shanghai, la finalul lunii februarie, care au evidențiat “șocul unei eventuale ieșiri a Marii Britanii din UE” printre riscurile care ar afecta relansarea economică mondială. Însă Cameron are propria sa bătălie de purtat: el trebuie să convingă personalități din propria tabără conservatoire, unde șase miniștri din guvern și numeroși deputați al Partidului Conservator sunt pentru un “Brexit”. Boris Johnson, carismaticul primar conservator al Londrei care militează pentru “Brexit”, și-a acuzat opozanții că “exagerează riscurile şi că Marea Britanie ar putea avea un viitor măreț, cu o economie mai dinamică și cu o populație mai fericită”.

Aşadar, primarul Londrei, Boris Johnson, le-a cerut miniștrilor din guvernul de la Londra să se alăture campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din UE, sfidându-l astfel încă o dată pe colegul său de partid David Cameron, relatează Reuters. Considerat ca având cele mai mari șanse de a-i succede premierului Cameron, Johnson a afirmat că dorește să schimbe opinia majorității membrilor guvernului britanic care susțin rămânerea Marii Britanii în interiorul forului comunitar. “Oamenii trebuie să vadă care sunt argumentele. Am un imens respect pentru ceea ce spune prim-ministrul, dar cred că oamenii ar trebui să se gândească la argumente”, a declarat primarul Londrei pentru The Telegraph.

Campania pentru ieșirea Marii Britanii din UE printr-un referendum la 23 iunie a înregistrat un avans de 4 puncte procentuale, potrivit unui sondaj online ORB pentru ziarul The Independent, relatează Reuters. “Începând de luna trecută, am văzut o schimbare de opinie față de Brexit”, a declarat Johnny Heald, director executiv la ORB International. Sondajul relevă că sprijinul electoratului pentru ieșirea Marii Britanii din UE a sporit la 52%, față de 48% în urmă cu o lună. 26% au spus că decizia lui Johnson de a-l sfida public pe Cameron i-a făcut “cel mai probabil” să voteze pentru ieșire. Jumătate dintre respondenți sunt de acord că economia este o problemă mai mare decât imigrația atunci când trebuie să decidă cum să voteze asupra apartenenței la UE, în timp ce 37% nu sunt de acord. Sondajul ORB a fost efectuat online pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 2.014 adulți în Anglia, Scoția și Țara Galilor. Lira sterlină britanică a căzut, la finalul lunii februarie, la minimul ultimilor șapte ani față de dolarul american, pe fondul unei posibile ieșiri din UE și perspectivelor contrastante pentru creșterea economică în Marea Britanie și Statele Unite, potrivit Reuters.

Reamintim că, liderii din cele 28 de țări membre ale UE au ajuns la un compromis ce “reînnoiește pactul” Regatului Unit cu Europa, acord pe care premierul britanic îl consideră suficient pentru a recomanda menținerea țării sale în UE, în cadrul unui viitor referendum. Sub imensa presiune a concetățenilor săi și a Partidului Conservator împotriva creșterii imigrației, David Cameron a obținut o clauză de salvgardare de șapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranți, ce permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale. Referitor la principiul subsidiarității, Cameron a indicat că el prevede luarea de noi măsuri pentru protejarea suveranității britanice.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page