Acordul cu Iranul, o decizie istorica a timpurilor noastre

Ne amintim cu toţii de perioada sancţiunilor împotriva Iranului, un episod fără pecedent în istoria deciziilor Uniunii Europene (UE). Respectivele sancțiuni vizau, în special, sectorul strategic - cheie - al energiei, cu speranța că această țară se va lăsa convinsă să-și renegocieze programul nuclear. S-a întâmplat abia în 2015, în ciuda protestelor vehemente ale Israelului.

Aceste măsuri restrictive includ, în special, restricții suplimentare privind comerțul cu produse și tehnologii cu dublă utilizare și echipamente care ar putea fi folosite în scopul represiunii interne, restricții privind comerțul cu echipamente-cheie destinate industriei iraniene a petrolului și gazelor naturale și privind investițiile în acest domeniu.

UE nu surprinde când atacă de această dată sectorul industriilor de gaze și industria petrolieră. Interzicerea a noi investiții, de asistența tehnică și de a efectua transferuri de tehnologie, în special pentru rafinarea și lichefierea gazelor, este lovitura devastatoare întrucât Iranul - deși este al patrulea producător mondial de petrol brut - importă până la 40% din carburant pentru că nu dispune de capacități de rafinare pentru a-și satisface cererea internă. Agenția internațională a energiei se aștepta la un impact semnificativ al măsurilor. Totuşi, în cadrul legislativ, se prevedea ca măsurile restrictive să nu afecteze importul sau exportul de petrol sau gaze din și către Iran, inclusiv îndeplinirea obligațiilor de plată legate de astfel de operații de import sau export.

O altă serie de restricții survin asupra investițiilor iraniene în domeniul extracției uraniului și în industria nucleară. Programul nuclear iranian şi întrebările pe care le ridică reprezintă până în prezent principalul motiv de îngrijorare pentru securitatea colectivă, aşa cum a declarat în trecut consilierul naţional pentru securitate din SUA, James Jones.

Restricţiile impuse Iranului nu s-au oprit aici, astfel existând limitări privind transferurile de fonduri către și din Iran, restricții referitoare la sectorul bancar iranian, restricții privind accesul Iranului pe piețele de asigurări și obligațiuni ale UE, precum și restricții privind furnizarea anumitor servicii navelor și aeronavelor de marfă iraniene.

Din păcate, de pe urma acestor sancțiuni, multe țări europene, membre ale UE, au avut de suferit chiar dacă aceste măsuri intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii și, în consecință, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă de către operatorii economici din toate statele membre, este necesar să se adopte o legislație la nivel european pentru punerea lor în aplicare în cadrul Uniunii.

În afară de energie, sectorul iranian de închiriere a transporturilor a fost lovit dur, controalele în porturile europene sau în plină mare au fost înăsprite, ceea ce a iritat Iranul, care a tot încercat, de-a lungul perioadei de sancţiuni, să negocieze o perioadă de respiro. S-a interzis astfel, pe baza obligației de înghețare a fondurilor și a resurselor economice ale Islamic Republic of Iran Shipping Lines (IRISL) și ale entităților desemnate deținute sau controlate de către IRISL, încărcarea și descărcarea unor încărcături pe nave deținute sau navlosite de către IRISL sau de astfel de entități, sau de pe astfel de nave, în porturile statelor membre.

Măsurile restrictive au fost adoptate prin Regulamentul (UE) nr. 961/2010 şi reflectau clar preocupările Consiliului cu privire la natura programului nuclear al Iranului (abrogat ulterior de noul Regulament (UE) NR. 267/2012), în timp ce măsurile adoptate prin Regulamentul (UE) nr. 359/2011 al Consiliului din 12 aprilie 2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran reflectă preocupările acestuia în legătură cu degradarea situației drepturilor omului în Iran.

Anul acesta, îndelung dorita ridicare a sancţiunilor, de către Iran şi ţările cu interese economice în această ţară, s-a împlinit. După îndelungi dezbateri cu reprezentanții marilor puteri din Grupul 5+1 (SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania), discuţii, eforturi şi strategii diplomatice, acordul cu Iranul în ce priveşte programul său nuclear a fost, în sfârşit semnat. “Acordul se bazează pe verificări, şi nu pe încredere. Inspectorii vor avea 24 de ore din 24 la instalaţiile nucleare iraniene cheie”, a ţinut să specifice Barrack Obama, preşedintele SUA, la finalul discuţiilor. Embargoul asupra armelor se menţine încă cinci, a declarat şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Israelul s-a declarat profund îngrijorat de decizia Grupului 5+1 şi a decretat că acordul cu Iranul este “o greşeală istorică”.