Bancile spaniole si optimismul “de criza” al autoritatilor

October 4, 2015

 

Bineînţeles că, şi dacă cineva ar fi anunţat cu surle şi cu trâmbiţe criza economică, oamenii tot şi-ar fi făcut credite la bănci, bursa ar fi tranzacţionat în continuare, iar operaţiunile bancare şi-ar fi urmat cursul. Şi, pe undeva, este firesc să fie aşa. Spaniolii sunt şi ei oameni, deci nu au făcut notă discordantă la acest aspect. Ce s-a întâmplat însă cu băncile din această ţară pe fondul unui optimism fără susţinere al însuşi şeful Băncii Spaniei, vedeţi în continuarea acestui material. 

 

Europa îşi revine încă, încetul cu încetul, după efortul financiar gigant din era crizei, de 750 de miliarde de euro. Pieţele financiare se confruntă şi astăzi cu efectul yo-yo, chiar dacă pe fondul unei abil explicate stabilităţi. Cel mai recent şi grav exemplu este cel al bursei chineze care s-a prăbuşit, antrenând sute de miliarde de euro ca pierderi. Dacă în 2015 încă avem asemenea probleme, încercaţi să vă imaginaţi cum stăteau lucrurile acum patru, cinci ani. 

 

O mare nesiguranţă s-a întins, în acea vreme, ca o plagă, cuprinzând zilnic ungherele sistemului bancar. Experţii de pe întreg mapamondul erau bulversaţi şi căutau, cu disperare, soluţii. În Lisabona, Madrid, Paris şi Frankfurt, preţurile pe bursă ale marilor grupuri financiare căzuseră şi, aşa cum anunţase chiar Banco Espirito Santo din Portugalia, unele bănci din Europa de Sud se temeau că nu vor găsi finanţare nici măcar pentru activităţile lor de zi cu zi.

 

În Europa, temerile au crescut şi mai tare, în urma reducerii ratingului Spaniei. Crahul din 2008 a arătat o criză de lichidităţi - imposibilitatea de a obţine bani de la alte bănci sau pieţe - ceea ce ar putea fi fatal pentru o bancă, oricât de bine capitalizată ar fi ea. Experţii emiteau şansa de a fi, din nou, în pragul unei crize globale de lichiditate. Cotidianul Le Monde dă tonul în acea perioadă şi anunţă că băncile sunt tot mai reticente în a se împrumuta reciproc. Şi aici intră în scenă Spania, confruntată cu o situaţie atipică din perspectiva financiar-bancară. În 2010, când crash-ul ameninţa întreagul mapamond, directorul general al Băncii Spaniei, Malo de Molina era extrem de încrezător şi a dat asigurări că Spania nu are nevoie să recurgă la un ajutor extern și că îi cheamă pe toți partenerii economici să conlucreze cu încredere și să demonstreze piețelor interne şi internaţionale că se vor pune în aplicare reformele structurale.

 

Optimismul lui de Molina a fost întâmpinat cu zâmbete de neîncredere. Firesc, am zice, dat fiind faptul că spusele sale se bazau pe sistemul contractării de credite pe termen scurt de la Banca Centrală Europeană (BCE). În momentul în care o bancă apelează la acest sistem înseamnă că are deja probleme, în special în ce priveşte incapacitatea de finanţare proprie. Atunci se caută acest tip de refinanţare, ca ultimă şi facilă soluţie. Dacă în mod normal, această metodă este general acceptată, în 2010, pe o piaţă interbancară deja secată, tot mai multe instituţii au apelat la aceste facilităţi de refinanţare, suprasaturând sistemul. 

 

În luna mai a anului 2010, 35 de instituţii financiare spaniole se aflau deja pe lista BCE. A te împrumuta pe un termen de trei luni, cu o rată foarte scăzută a dobânzii, de 1%, era o metodă foarte populară şi în creştere. În timpul crizei însă, aproape toate băncile europene au recurs la această soluţie până au epuizat-o. După ce piaţa internaţională s-a lămurit asupra acestui aspect, oficialii din economie au fost nevoiţi să ia decizii în ce priveşte sistemul bancar al fiecărei ţări în parte, în special la statele care erau deja cliente fidele ale BCE. Evident, Spania, fiind unul dintre cei mai evidenţi clienţi, a avut cel mai mult de suferit. 

 

La o scrută perioadă de timp după ce şi-a declarat public optimismul feroce, de Molina schimbă registrul şi admite că, “în situația actuală de contaminare, ceea ce se produce este că, deși economia spaniolă nu prezintă niciunul dintre elementele de fragilitate ale economiilor greacă și irlandeză, simpla expectativă a piețelor poate pune în dificultate finanțarea sa”. “Atunci când există fenomene de suspiciune și de contaminare, economiile cu probleme, deși cu o amploare și de o natură diferite, pot plăti prețul, întrucât pe piețele financiare, unele așteptări sunt uneori profeții auto-împlinite”, a adăugat Malo de Molina, citat de AFP. “Pentru Spania, ce depinde de captarea de resurse externe, procesul se poate dovedi periculos”, a subliniat în încheiere directorul Băncii Spaniei.

 

Şi aşa a şi fost. Spania a trecut printr-o lungă perioadă grea. Abia după ce de Molina a recunoscut public că există o problemă, un an mai târziu, o misiune a FMI şi-a făcut apariţia pentru evaluarea sistemului financiar. Potrivit oficialilor misiunii, temerile legate de expunerea Spaniei la piaţa financiară aflată în colaps rămân profunde şi reprezintă principalul motiv al neîncrederii manifestate de investitori faţă de situaţia financiară a statului spaniol. Ministerul Economiei de la Madrid a insistat însă că misiunea FMI este de rutină şi nu anunţă nimic ieşit din comun. Cabinetul primului ministru a refuzat să comenteze informaţiile. 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload