top of page

Austriecii au luat masuri drastice pentru a depasi criza


Măsurile, necesare s-ar părea, de austeritate, au afectat întreaga Uniune Europeană (UE). În unele ţări nu s-a comentat prea mult pe această temă, oamenii ducând tăcuţi jugul greu al austerităţii. În altele însă, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite au ieşit în stradă, protestând vehement împotriva acestor măsuri. Una dintre ţările care s-a confruntat cu mişcări de stradă a fost Austria. Cu toate acestea însă, fondul emoţional nu a primat în niciunul dintre statele membre ale UE.

O amplă demonstrație de protest împotriva măsurilor de austeritate bugetară anunțate de Guvern a avut loc la Viena, într-unul dintre evenimentele fără precedent pentru acest stat. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane, reprezentând 110 organizații non-guvernamentale și sociale, au străbătut străzile, strigându-şi dolenaţele. Coloanele de manifestanți au blocat diferite zone din oraş, au fost mobilizați, de asemenea, reprezentanți ai organizațiilor studențești, ai asociațiilor persoanelor cu handicap și reprezentanți ai Verzilor și din celelalte landuri ale Austriei.

Demonstranții au cerut Guvernului să renunțe la tăierile de fonduri pentru învățământul universitar și pentru alocațiile familiale. Pentru atragerea de fonduri suplimentare la Buget, Guvernul a programat trei noi majorări de taxe și reducerea sumelor destinate alocațiilor și ajutoarelor de stat. Alocația de asistență pentru copii nu mai depășeşte 100 de euro, pentru copiii între 6 și 15 ani, iar economiile la acest capitol ar putea fi de 167,8 milioane euro, iar sumele de asistență socială pentru mame care îngrijesc copii au fost reduse.

La fel şi vârsta până la care familiile cu studenți pot primi sprijin de la stat. Plafonul a fost scăzut de la 26 de ani, la 24 de ani. Aceasta măsură ar putea duce la economii de 58 până la 69 de milioane de euro. Ajutorul de șomaj pentru tineri a fost eliminat, ca și alocația pentru familiile cu mai mult de trei copii, care nu va mai fi plătită decât până la al treilea copil din familie, ceea ce ar aduce economii de 58 de milioane de euro. Gratuitățile pentru întreținătorii unici de copii au fost şi ele eliminate. Guvernul a anunțat și creșteri la prețul benzinelor, inclusiv al kerosenului pentru avioane, la motorină și produse din tutun. Prețul țigaretelor a fost majorat cu 35 de eurocenți pe pachet, prețul motorinei cu 5 eurocenți pe litru, iar cel al benzinei cu 4 eurocenți pe litru.

Toate aceste măsuri au fost gândite în aşa fel încât să reducă deficitul de 4,6 la sută, la jumătate, în primul an. Tot în acest context, Austria a fost avertizată de Fondul Monetar Internaţional să ia toate măsurile necesare pentru a-şi reduce datoria publică care, în 2011 era de 72,3% din PIB. Guvernul Austria a estimat pentru 2012 un deficit bugetar de 3,9% din PIB, care ar urma să fie redus treptat până la 2% din PIB în 2015.

FMI notează că sectorul financiar austriac nu trebuie să "se complacă" datorită perspectivelor mai "roz". "Sectorul financiar se remediază după şocurile severe din 2008-2009, dar această revenire nu scade relevanţa lecţiilor învăţate în urma crizei", arată instituţia financiară internaţională. Băncile austriece, precum Erste, Raiffeisen, Bank of Austria (UniCredit) sau Volksbank, sunt jucători importanţi pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est şi s-au confruntat cu mari probleme.

Pachetul de austeritate prevede şi marje de 70 până la 30% la proporția economisiri/creșteri de taxe și impozite. Prin taxarea suplimentară a băncilor comerciale, măsură inclusă în programul de relansare economică, guvernul a reuşit să încaseze 500 de milioane euro la buget, în 2011. Impozitarea câștigurilor de pe piața de capital ar urma să aducă și ea la buget 30 de milioane de euro. Potrivit estimărilor, până în 2014 se făcuseră 250 de milioane de euro. Fundațiile non-profit au fost și ele impozitate cu 25% din valoarea sponsorizărilor, iar aceasta a suplimentat veniturile bugetare cu 50 de milioane de euro.

Creșterea indirectă a prețului la biletele de avion, prin prețul carburanților, în funcție de distanța față de destinație, a ridicat costul unui bilet cu 8 până la 40 de euro, ceea ce ar putea aduce venituri anuale între 60 și 90 de milioane de euro. Majorarea prețului motorinei cu 5 eurocenți și al benzinei cu 4 eurocenți a adus venituri suplimentare la buget, până în 2012, între 417 și 470 milioane de euro. Impozitul „ecologic”, pe emisiile de CO2, a adus 25 de milioane de euro, în 2011 și 55 de milioane de euro, până în 2013. Scumpirea țigaretelor cu 25 până la 35 de eurocenți, a adus venituri de 150 de milioane euro, până în 2012. Bugetul instituțiilor statului a fost şi el ajustat cu 3%, în cadrul pachetului de austeritate.

Din cauza incertitudinilor din Zona Euro, Comisia Europeană a redus rata de creştere prognozată pentru 2014 nu doar pentru România, ci pentru 16 ţări din Uniunea Europeană. Faţă de prognoza de primăvară Comisia Europeană a redus prognozele pentru 2014 în cazul Germaniei de la 1,8% la 1,3%, Belgiei de la 1,4 la 0,9%, Franţei de la 1% la 0,3%, Italiei de la +0,6 la -0,4% Austriei de la 1,6 la 0,7% României de la 2,5 la 2% Poloniei de la 3,2 la 3% ş.a.m.d.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page