top of page

Cand ies europenii la pensie?


Fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) are o filosofie proprie a muncii. Ţinând cont de puterea de muncă a oamenilor, de condiţiile în care lucrează, de salariu, de orele suplimentare şi de grupele de muncă, fiecare dintre ţările din UE şi-a creat propriul sistem de pensionare. Media vârstei de pensionare, în UE, este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi a fost impusă după un studiu de lungă durată, efectuat de specialiştii Uniunii.

Italia este una dintre ţările care respectă legislaţia europeană. Din 2012, potrivit Guvernului italian, vârsta de pensionare a femeilor din instituțiile publice a crescut la 65 de ani, pentru a fi egală cu vârsta de pensionare a bărbaților italieni. În felul acesta, Italia a evitat nedoritele sancţiuni din partea Comisiei Europene (CE). “Impactul acestei măsuri este foarte modest și va afecta aproximativ 25.000 de femei (...) până în 2012, care vor ieși la pensie la 65 de ani, în loc de 61 de ani la ora actuală”, declara, la acea vreme, ministrul Muncii de atunci, Maurizio Sacconi. Economiile astfel realizate au fost redistribuite unui fond pentru familie și femei, care a ajutat în special la finanțarea unor creșe. Inițial, guvernul italian dorea să crească vârsta de pensionare a femeilor din instituțiile publice progresiv, până în 2018, însă CE a cerut ca această măsură să fie aplicată cel târziu din în 2012.

În Bulgaria, implementarea măsurii a început încă din 2011. După aprobarea acestei măsuri, perioada de activitate în câmpul muncii a crescut la 37 de ani pentru femei, în loc de 34 de ani, și la 40 de ani pentru bărbați, în loc de 37 de ani. Persoanele care vor continua să lucreze după ce vor depăși perioada minimă de activitate în câmpul muncii vor primi trei la sută în plus la pensie, pentru fiecare an lucrat în plus. Persoanele care au ajuns la vârsta de pensionare, care este de 60 de ani pentru femei și 63 de ani pentru bărbați, dar care mai au de efectuat o perioadă de trei ani în câmpul muncii, vor putea să se pensioneze, pensia acestora fiind redusă cu 2,4 la sută pentru fiecare an în minus la perioada legală de activitate.

Austria nu s-a aliniat încă la cerinţele CE, însă a promis că o va face progresiv. Potrivit datelor recente, bărbaţii ies la pensie la 65 de ani, iar femeile la 60. În Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, legea a fost adoptată şi a intrat imediat în vigoare. În aceste ţări, vârsta de pensionare de egală pentru femei şi bărbaţi, 65 de ani, însă diferă mediile acestor ani, adică numărul de ani care trebuie lucrat până la intrarea efectivă în pensie.

În alte câteva ţări – Franţa (60 de ani), Germania, (67 de ani), Letonia (62 de ani), Slovacia (62 de ani), Suedia (67 de ani), Ungaria (62 de ani) – vârstele sunt egalizate pentru femei şi bărbaţi, însă diferenţele sunt, după cum se poate vedea, majore. Indicele de medie a anilor însă, se înscrie în delimitările legale impuse de CE. Abia acum doi ani, restul ţărilor – Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Lituania, Marea Britanie, Slovenia – au început să lucreze la egalizarea vârstei de pensionare şi la impactul pe care această modificare o poate avea în cadrul sistemului. Toate aceste state respectă însă indicele care se referă la numărul de ani lucraţi.

În România, pensia pentru limita de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Stagiul minim de cotizare, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. În România, atingerea vârstei standard de pensionare se realizează treptat. Bărbaţii au atins-o în decembrie 2014, iar pentru femei, ţara noastră a dat o marjă de eşalonare care se întinde până în ianuarie 2030. În funcţie de multe detalii în ce priveşte condiţiile de muncă şi grupele aferente acestor condiţii sau efectuarea stagiului militar, românii pot ieşi la pensie, în mod real, cu 7, 8 chiar 10 ani mai devreme, fără ca durata necesară pentru primirea pensiei să le fie afectată.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page