“Datoria dinamica”, colacul de salvare al statelor UE
Un concept inovator la vremea lui şi care şi-a dovedit, în timp, fiabilitatea este cel introdus de liderii statelor membre ale Uniunii Europene (UE), la Summitul din 2010 şi se referă la “datoria dinamică”. Astfel, măsurile luate în ceea ce priveşte reducerea datoriei publice şi sancțiunile contra celor ce nu respectă limitele prevăzute de Pactul de Stabilitate și Creștere se bazează pe tendința evoluției datoriei mai degrabă decât pe cifre absolute, pentru a se evita sancțiuni imediat împotriva unor țări ca Italia, Belgia, Franța sau Germania, notează EurActiv.
O propunere în acest sens a fost prezentată Comisiei Europene (CE), care a fost de acord. Potrivit proiectului propunerii, o țară va fi considerată în situația de a fi încălcat Pactul de Stabilitate și Creștere dacă datoria sa publică nu indică o tendință de scădere, ceea ce înseamnă că nu va exista o sancționare automată dacă nivelul datoriei publice depășește 60% din PIB, limita maxim admisă de Pact. Noul concept de “datorie dinamică” a fost considerat obligatoriu de către toţi liderii UE. În 2010, nu mai puțin de 12 state membre aveau datorii publice de peste 60% din PIB - Italia (115,8%), Grecia (115,1%), Belgia (96,7%), Ungaria (78,3%), Franța (77,6%), Portugalia (76,8%), Germania (73,2%), Malta (69,1%), Marea Britanie (68,1%), Austria (66,5%), Irlanda (64%) și Olanda (60,9%).
Valoarea medie a datoriei publice ar urma să ajungă la 88,5% din PIB în 2011 în zona euro și la 83,8% din PIB în UE-27, potrivit celor mai recente previziuni ale CE. “Trebuie să facem criteriul datoriei operațional. În viitor, o procedură de infringement pentru datorie publică excesivă poate fi evitată dacă valoarea indicatorului dintr-un stat manifestă tendință descendentă, chiar dacă datoria depășește 60% din PIB”, au explicat specialiştii în economie ai CE.
În România, situaţia nu este atât de gravă pe cât ne-am fi aşteptat. Aproximativ 44% din PIB-ul ţării noastre ar fi necesar pentru achitarea datoriei publice, asta după ce în anul 1989 România era aproape pe zero, iar în 2009 era de numai 19% din PIB, adică undeva la 28 de miliarde de euro. Cel mai grav este că, în doar un an, a crescut cu 10 miliarde de euro, la finele lui 2013, România având o datorie publică de 54 de miliarde de euro. Și asta în contextul în care 2014 a fost un an în care analiștii au explicat că investițiile au scăzut drastic, iar în 2015 și mai mult.
“Desigur, trebuie spus, că avem și noi bani de primit. Aveam și mai mulți. Aveam, dar unele datorii le-am șters din pix. Spre exemplu doar datoria Statului Mozambic către România era de 140 de milioane de dolari. România defrișase sute de hectare în Mozambic, o țară săracă ce-i drept, dar care era dispusă să dea României proprietăți în schimbul acestei datorii. Și totuși, în 2007, ministrul de finanțe de atunci, Varujan Vosganian, iartă 90% din datoria Mozambicului și semnează un acord în care datoria bilateral acceptată este de numai 14 milioane de dolari”, arată jurnaliştii de la ro.blastingnews.com.
Şi de la Irak, România ar fi putut recupera aproape 2% din datoria sa publică. Şi în acest caz însă “Clubul de la Paris, ne-a cerut să uităm de 80 de procente din această datorie. Și asta în timp ce chiar România suferă acum chiar de lipsa celor ce le-a construit în Irak: infrastructură rutieră sau rețele de irigare!
Libia, Siria, Egipt, Angola sunt alte state de la care ar fi trebuit să recuperăm sume uriașe. De la Fidel Castro ne veneau zahăr cubanez și trabucuri. Nu erau cadouri pentru Ceaușescu, ci rambursarea datoriilor. Înghețarea relațiilor cu Cuba a dus la situația în care azi nu mai primim absolut nimic, nici produse, nici bani. Cuba recunoaște datoria sa față de România. Recunoaște și atât!”, mai arată sursa citată.
Conceptul de “datorie dinamică”, introdus la nivelul ţărilor UE funcţionează cumva la graniţa acceptabilităţii în ce priveşte reglementările Tratatului de la Maastricht, care prevedea că statele europene nu pot avea datoria publică mai mare de 60% din PIB. După datele pe care le-am menţionat mai sus, cele 12 state europene importante intră deja sub incidenţa normelor acestui tratat. Sunt însă şi ţări care o duc bine din acest punct de vedere. Spre exemplu, dintre statele estice, Estonia este cea mai puțin îndatorată, iar statul cu cele mai mari salarii, Luxemburg, se află și el sub procentul mediu de îndatorare.
