top of page

Romania este obligata sa primeasca 6000 de refugiati din exodul sirienilor


7 septembrie 2015 este ziua în care exodul sirienilor a devenit cu adevărat și problema României, nu doar a Serbiei, Ungariei și indirect a Germaniei. Dacă până acum am stat și am privit situația dramatică la televizor, anunțarea cotelor obligatorii pe care Uniunea Europeană ni le impune în a primi un număr de peste 6000 de refugiați a zguduit conducerea țării noastre. România nu este capabilă să găzduiască acest număr mare de oameni iar refuzul acesta ne va costa scump.

160.000 de suflete și-au părăsit țara natală în vederea unui trai mai bun. Drumul spinos parcus de la început și până azi a reprezentat un adevărat film la care nu doar Europa și-a țintit ochii. Drama trecerii prin Serbia și capturarea acestora în Ungaria a atins punctul culminant al realității exodului sirian. Decizia prim ministrului ungar de a accepta, presat de circumstanțe, să elibereze granițele către estul și nordul țării a determinat Germania să propună soluții imediate. Din totalul celor 160.000 de refugiați (66.400 aflați în prezent în Grecia, 39.600 în Italia și 54.000 în Ungaria) Uniunea Europeană a propus o relocare matematică justificată de incompetența unei singure țări de a găzdui de una singură, acest număr total de refugiați.

De la această schemă, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a anunțat că Ungaria, Grecia și Italia vor fi scutite tocmai datorită efortului pe care a trebuit să îl depună până în prezent în această criză, în timp ce, celelalte țări nu a trebuit să participe cu nimic. Pe de altă parte, Marea Britanie, Danemarca și Irlanda nu vor fi afectate din cauza legislației europene privind azilul (cu toate acestea, premierul britanic, David Cameron a decis că va participa la rezolvarea acestei relocări). Lista cotelor de refugiați împărțită pe țări este următoarea: Austria – 4.853 persoane, Belgia – 5.928, Bulgaria – 2.172, Croația 1.811, Cipru – 447, Cehia – 4.306, Estonia – 1.111, Finlanda – 3.190, Franța – 30.783, Germania – 40.206, Letonia – 1.043, Lituania – 1.283, Luxemburg – 808, Malta – 425, Olanda – 9.261, Polonia – 11.946, Portugalia – 4.775, România – 6.351, Slovacia – 2.287, Slovenia – 1.126, Spania – 19.219, Suedia – 5.838. Deși a susținut că nu poate soluționa această criză de una singură, Angela Markel va fi nevoită să primească totuși cel mai mare număr de refugiați. La auzirea acestei informații statele membre au reacționat exigent, refuzând categoric impunerea unor astfel de cifre. Premierul României, Voctor Ponta a subliniat că mai mult de 1.500 de refugiați, țara noastră nu poate găzdui; Polonia nu acceptă mai mult de 2000 de refugiați iar Slovacia a fost categorică când a exprimat faptul că nu dorește să primească niciun musulman.

Disperarea Uniunii Europene de a soluționa această criză fără precedent a impus suspectarea țărilor care refuză cotele de refugiați, a unor sancțiuni drastice. Ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu a declarat pentru gândul.info că „o țară care din motive obiective nu poate prelua refugiați ar putea plăti o compensație financiară de 0,002% din PIB. Asta ar însemna aproape 3.000.000 de euro. Dar și acest element este supus discuției și negocierii statelor membre”. Pentru că Uniunea Europeană nu a făcut publică nicio măsură de pedepsire, statele care nu sunt de acord cu cotele impuse așteaptă decizia din cadrul Consiliului extraordinar de Justiție și Afaceri Interne. Numărul halucinant repartizat României a stârnit și nemulțumirea președintelui Klaus Iohannis: „aici nu este vorba de cifre. Este vorba de oameni și nu de piese care trebuie numărate, vorbesc de imigranții care vin în Europa. În al doilea rând, este vorba de o solidaritate europeană, iar România și-a declarat-o nu doar prin vorbe, ci și prin oferta de a primi un număr mare, pentru noi de refugiați, ceea ce nu cnsiderăm că este o soluție sau oportun să vorbim de cote obligatorii, calculate într-un mod foarte birocratic, contabilicește, aș putea spune, fără a consulta statele membre.” Faptul că Austria și-a suspendat legăturile feroviare cu Ungaria, celelalte state membre ale Uniunii dau un pas înapoi în participarea soluționării acestei crize din momentul în care cotele repartiției numărului de refugiați a fost făcut public iar Germania pune presiuni asupra oricărei decizii, Ungaria simte pe zi ce trece nevoia de a declara stare de urgență.

Până la o decizie finală, România se confruntă cu o ofertă de 6.000 euro pentru fiecare refugiat primit și cu declarații care susțin o puternică respingere a unei cote atât de mare:

România este complet nepregătită pentru a integra migranți, declară Leonard Orban, consilierul președintelui;

România ar trebui să refuze să primească imigranții, susține fostul președinte Traian Băsescu;

Împărțirea nu e singura soluție, apărarea Ministrului de Externe.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page