top of page

Inceputul anului scolar aduce schimbari in structura acestuia


S-a discutat mult despre școală în ultimele săptămâni: rețete de vacanță, emoțiile începutului de septembrie, cât costă rechizitele, cererea profesorilor pentru o majorare a salariilor etc. Luni, 14 septembrie a început noul an școlar 2015-2016. Cu pași grăbiți, elevi au poposit entuziasmați în curțile școlilor pentru a lua parte la festivitatea de deschidere. În locul manualelor copiii au fost primiți cu o veste îmbucurătoare: structura anului școlar a suferit schimbări.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a cerut Ministrului Educației să ia în calcul o revizuire a structurii școlare luând în considerare faptul că aceștia sunt de acord să înceapă cursurile mai devreme pentru a reuși să câștige încheierea primului semestru mai devreme („la baza acestei propuneri stă faptul că elevii își pierd concentrarea odată cu sosirea verii. Astfel, prin începerea, respectiv terminarea, mai devreme a cursurilor școlare interesul pentru școală al elevilor va rămâne ridicat până în ultimele zile” citează hotnews.ro declarațiile elevilor). Cu această cerere, Ministrul Educației a hotărât să gândească o nouă structură a anului școlar. Cu puțin timp înainte de începerea școlii, edu.ro a publicat ultima variantă a schemei care cuprinde etapele pe care elevii trebuie să le parcurgă în decursul următorului an școlar. Astfel, semestrul I a început luni, 14 septembrie 2015 și se va încheia în data de 18 decembrie 2015. În decursul acestuia, copiii de la grădiniță, din clasele pregătitoare și cele de a I a, a II a, a III și a IV a, vor beneficia de o vacanță în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015. Vacanța de iarnă va începe cu data de 19 decembrie 2015 și se va încheia în 3 ianuarie 2016. După două săptămâni de vacanță, elevii se vor întoarce la școală în data de 4 ianuarie 2016 și va dura până pe 29 ianuarie 2016. Vacanța intersemestrială începe sâmbătă 30 ianuarie 2016 și se sfârșește în 7 februarie 2016.

Al doilea semestru începe luni, 8 februarie 2016 urmând să se desfășoare cursuri până pe data de 22 aprilie 2016. Inițial fosta structură școlară prevedea încheierea acestora în data de 8 aprilie. Noul an școlar propune desfășurarea activităților extrașcolare în programul săptămâna altfel în perioada 18 – 22 aprilie 2016. Vacanța de primăvară (consemnată odată cu sărbătoarea Paștelui) va fi petrecută între sâmbătă, 23 aprilie 2016 și marți, 3 mai 2016. Semestrul II continuă cu desfășurarea cursurilor din data de 4 mai 2016 și se încheie pe 17 iunie 2016. Vacanța de vară începe sâmbătă, 18 iunie 2016 urmând ca anul școlar 2016-2017 să înceapă în data de 4 septembrie 2016. O altă modificare presupune examinarea semestrială a elevilor; astfel, tezele din semestrul I vor trebui susținute până la data de 11 decembrie iar cele din semestrul II trebuie încheiate până la data de 20 mai 2016. O excepție de la structura prezentată mai sus o fac clasele terminale și anume clasa a VIII a și a XII a. Dacă pentru clasa a VIII a, noul an școlar are doar 36 de săptămâni dintre care doar în 35 se vor desfășura cursuri iar o săptămână este rezervată susținerii evaluării naționale, clasele a XII a dispun de un an școlar compus din 37 de spătămâni: 33 de săptămâni dedicate studiului și 4 dintre acestea, rezervate desfășurării examenului național de bacalaureat.

Clasele a VIII a vor încheia școala în data de 10 iunie 2016 iar elevii în an terminal de liceu, în data de 27 mai 2016. Aceste schimbări a provocat un adevărat haos în România deoarece există plângeri conform cărora peste 10.000 de români riscă să piardă avansurile plătite agențiilor de turism în vederea petrecerii concediilor în străinătate. Acuzat în mod direct, ministrul educației Sorin Cîmpeanu, a răspuns în cadrul unei intervenții la România TV astfel: „În primul rând , nu este târziu, este înainte de începerea anului școlar. În al doilea rând, nu poți să consulți întreaga societate și să răspunzi și foarte rapid. Am inițiat un sondaj de opinie care a arătat că 61% dintre părinți nu vor să se înceapă anul școlar mai devreme. Odată stabilit acest lucru, am pus în balanță mai multe elemente, punctul de vedere al profesorilor și elevilor pentru că ei sunt beneficiarii primari ai educației. Dacă am stabilit data de începere a anului viitor în 15 septembrie, s-a creat spațiul necesar pentru a rezolva o altă solicitare imperativă, venită de la elevi și profesori, anume aceea de a nu finaliza vacanța de iarnă în 3 ianuarie. Am stabilit că vacanța se va termina în data de 10 ianuarie. Nu putem să începem școala mai târziu și să o terminăm mai devreme. Asta ar însemna să diminuăm numărul de cursuri. În toată Europa, cu două excepții, numărul zilelor de cursuri se situează între 190 și 200. Nu ne putem aștepta la o educație eficientă, de calitate, micșorând numărul de cursuri. Orice decizie se ia în urma unor consultări. Iar ele durează.”

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page