De ce a disparut Uniunea Europei Occidentale?
Unul dintre cele mai importante roluri, istorice am putea spune, în dezoltarea şi evoluţia Uniunii Europene (UE), aşa cum o ştim noi astăzi, l-a avut Uniunea Europei Occidentale (UEO), o alianță militară fondată în 1948 de Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia şi Luxemburg. Practic, la acea vreme, UEO era un răspuns concret şi serios al Europei la acţiunile Uniunii Sovietice. Dacă unii analişti de politică externă afirmă că UEO nu-şi mai găseşte rostul astăzi, alţii, trecând peste cadrul birocratic şi legislativ a ceea ce a însemnat UEO, afirmă că, la nivel de intenţie, ea şi-ar găsi rostul mai mult ca oricând dat fiind acţiunile realităţii moderne ale Rusiei.
Western European Union sau UEO a fost o organizație internațională și o alianță militară ce avea drept scop punerea în aplicare a Tratatului modificat de la Bruxelles, din 1954. Iniţial, UEO a fost fondată de șapte state aliate cu SUA (blocul capitalist și membrii NATO) de-a lungul Războiului Rece. După sfârșitul Războiului Rece, obiectivele și instituțiile UEO au fost transferate către Politică externă și de securitate comună (PESC) și UE. Transferul s-a finalizat în 2009, deşi clauzele solidare ale statelor membre ale UE erau similare însă nu identice. Pe 31 martie 2010, statele membre au decis să încheie Tratatul de la Bruxelles, punând capăt în felul acesta şi UEO. Oficial, pe 30 iunie 2011 UEO a fost declarată desființată.
UEO a avut sediul la Bruxelles, o organigramă populată de 65 de membri și un buget anual de 13.400.000 euro. Era compusă din Consiliul UEO și Adunarea UEO şi condusă de un Consiliu de Miniștri, asistat de un Consiliu al ambasadorilor. Adunarea parlamentară, o instituţie consultativă, era compusă din delegațiile statelor membre din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și supraveghea lucrările Consiliului. Sub această egidă au fost create mai multe organisme, toate având drept scop înarmarea, cooperare în domeniul armamentelor şi apărarea. Spre exemplu, “European Armaments Agency”, care devine, din 1993, “Western Armamens European Group”. A fost desființat la 23 mai 2005. O altă structură a fost “Western European Armaments Organisation”. Deşi iniţial concepută ca o agenție de armament, operațiunile i-au fost limitate doar în cadrul cercetării, oferind servicii de suport în cercetare și tehnologie de apărare. A fost creată în 1996 și desființată în august 2006. Toate aceste agenții de armament au fost preluate de către Agenția Europeană de Apărare. Alte organisme transferate includ Institutul pentru Studii de Securitate și Centrul Satelitar. La 15 mai 1995, Consiliul de miniştri al UEO se întrunea la Lisabona şi, în urma unor dezbateri furtunoase a luat naştere “European Operațional Rapid Force” (EUROFOR), formată din Franța, Italia, Spania și Portugalia, şi operațională din iunie 1998.
UEO a apărut ca urmare a unei necesităţi de conjunctură. Tratatul de la Bruxelles, semnat de către Regatul Unit, Franța, Belgia, Luxemburg și Olanda pe 17 martie 1948, a fost un tratat de apărare reciprocă ce promova de asemenea colaborarea pe plan economic, cultural și social. Această iniţiativă nu a fost însă suficientă şi, pe 23 octombrie 1954, UEO încorporează Italia și Germania de Vest, ca urmare a acordurilor de la Paris. Cu această ocazie, UEO a fost redenumită: “Uniunea Vest-Europeană”. Dacă Pactul de la Bruxelles a avut clauze sociale, economice și culturale, ca bază pentru cooperarea dintre națiunile vestice pentru a opri extinderea Comunismului, UEO primeşte un rol integral în dotarea statelor cu o capacitate de apărare independentă, jucând un rol major în misiuni de tip Petersberg. Totuşi, nici această situaţie nu capătă caracter permanent, iar la 13 noiembrie 2000, la Marsilia, începe transferul de capacități și funcții către UE, Common Foreign and Security Policy (CFSP) și Common Security and Defence Policy (CSDP). Tratatul de la Nisa şi cel de la Lisabona, deşi conţineau prevederi privind cooperarea dintre UE și NATO (inclusiv acordul Plus de la Berlin), lasă UEO fără scop. Chiar şi misiunile de tip Petersberg, declarate de UEO în 1992, au fost incluse în cadrul UE în 1997 prin Tratatul de la Amsterdam. Lovitura de graţie este dată UEO în 2009, de Tratatul de la Lisabona, care preia şi clauza de apărare reciprocă. Înaltul Reprezentant pentru PESC a UE, Javier Solana, este cel însărcinat să supravegheze transferul de responsabilităţi de la UEO la UE.
La 30 martie 2010, ministrul de externe britanic de atunci, Chris Bryant, a dat aviz că Marea Britanie intenționează să se retragă din UEO într-un an. O zi mai târziu, Germania face acelaşi anunţ, iar în acelaşi an, președinția spaniolă a UEO, în numele cele 10 state membre ale Tratatului de la Bruxelles, a anunțat decizia de a se retrage din tratatul colectiv. La 30 iunie 2011, UEO a încetat oficial să mai existe. “UEO și-a îndeplinit rolul istoric“, se arată în încheierea comunicatului celor zece state.
