Concediul de cresterea copilului în UE
Unul dintre domeniile în care statele Uniunii Europene (UE) nu s-au înţeles, deşi legislaţia a fost interconectată, s-au căutat şi găsit soluţii, s-au creat reglementări şi s-au analizat toţi factorii importanţi determinatori ai unor situaţii extreme de fapt, este cel al creşterii copilului. De cât concediu are nevoie un parinte sau celălalt, cât să se stea acasă pentru creşterea copilului, cu cât este plătit, cum este motivat să se reîntoarcă la muncă şi multe alte subiecte au rămas încă deschise pe mesele Guvernelor europene. Diferenţele sunt imense de la ţară la ţară, iar o aliniere reală la normele stabilite de UE pare, încă, o utopie.
În cea mai recentă întâlnire pe această temă, miniștrii muncii și afacerilor sociale din statele membre ale UE au decis extinderea concediului parental de la 3 la 4 luni, pentru fiecare dintre părinți. Decizia trebuie să fie pusă în aplicare de cele 27 de state membre în termen de doi ani și prin ea vor fi garantate angajaților beneficii financiare și de altă natură în timpul concediului parental. Rămâne la latitudinea statelor membre UE să decidă dacă concediul parental va fi plătit integral sau parțial și să stabilească penalitățile contra companiilor care nu se conformează.
În ce priveşte această propunere, trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare stat UE şi-a creat sau este pe cale să o facă, o infrastructură modelată pe nevoile şi necesităţile proaspeţilor părinţi. O întoarcere la locul de muncă după doar câteva luni petrecute acasă, cu noul-născut, presupune un beneficiu pentru compania sau instituţia de stat la care lucrează angajatul, dar o îngreunare şi o aglomerare a serviciilor speciale care se ocupă de creşterea şi îngrijirea nou-născuţilor. Nu toate statele au suportul necesar pentru a asigura, fără niciun fel de dubiu sau compromis, o asemenea structura complexă, cu personal specializat şi condiţii foarte bune pentru ca cel mic să se dezvolte aşa cum ar fi făcut-o în mediul familial.
Recent, Parlamentul European (PE) a votat o propunere de “concediu de maternitate” de minimum 20 de săptămâni, plătit în întregime, în întreaga UE, însoțit de un concediu de paternitate plătit de două săptămâni. Votul Comisiei pentru drepturile femeii din PE va trebui confirmat în primă lectură de PE în plen. Dar limita, plasată foarte sus de europarlamentari, are toate șansele să fie contestată de guvernele UE.
Legislația europeană actuală, care datează din 1992, prevede cel puțin 14 săptămâni consecutive de concediu de maternitate, luat în două tranșe, înainte și după naștere.
În general, în statele UE, filosofia legată de acest domeniu are la bază motivaţia părinţilor de a se întoarce la muncă şi, implicit, de a sta cât mai puţin în concediul parental. Totuşi, dacă întreruperea totală a activităţii în muncă se face pe o perioadă mai scurtă decât prevede legea, apar şi recompensele. În puţine ţări UE, indemnizaţia de concediu este condiţionată de salariu, iar perioadele petrecute variază enorm.
În Belgia, spre exemplu, pentru întrerupere totală a activităţii, mamele primesc 684,94 euro, iar pentru întreruperea parţială, ţinând cont de vârstă, între 342,46 şi 580,90 euro. Danemarca oferă cea mai mică indemnizaţie din UE, de 1.006 euro pe an, însă statul plăteşte indemnizaţia de creştere a copilului până când acesta împlineşte 9 ani, potrivit Ziare.com. În Austria, suma este fixă: 14,53 euro zilnic până la vârsta de 30 de luni a copilului. În Bulgaria, indemnizaţia este primită pe baza contribuţiei la bugetul statului a persoanelor care solicita concediu, până la vârsta de 2 ani a copilului, pentru primii trei copii şi până la 6 luni pentru următorii copii în cuantum de aproximativ 123 euro lunar. În Cehia, mama care stă acasă timp de doi ani cu copilul primeşte 425 de euro pe lună. În Ungaria, potrivit aceleiaşi surse, indemnizaţia se acordă până la vârsta de 2 ani şi reprezintă 70% din media veniturilor brute zilnice din anul anterior. Maximul sumei este de 70% din valoarea dublă a salariului minim - 365 de euro.
În Franţa, cuantumul total al indemnizaţiei este de 530,72 euro. Mămicile sunt însă încurajate să se întoarcă la locul de muncă sau măcar să presteze o activitate cu jumătate de normă, cuantumul parţial fiind de 403,56 euro. Mămicile din Germania pot sta acasă minimum 14 săptămâni, fiind plătite cu o sumă egală cu salariul, şi încă 12-14 luni cu 67% din salariu, dacă procentul nu depăşeşte 1.800 euro pe lună. Marea Britanie - 52 de săptămâni este concediul prevăzut de lege, din care primele 6 săptămâni cu 90% din salariu, iar următoarele cu o indemnizaţie fixă de 123,06 lire pe săptămână. Polonia oferă un concediu de 16-18 săptămâni cu o sumă lunară egală cu salariul.
