Documentele ce atesta tragedia de la Katyn, desecretizate

September 12, 2015

 

O rană uriaşă în istoria omenirii, tragedia de la Katyn este pe cale să se închidă… diplomatic, iar întrebarea “cum a fost posibil ca ofițerii polonezi să fie executați” şi-a găsit răspunsul. Rusia a manifestat deschidere şi a făcut un pas înainte, transmiţând Poloniei documente secrete suplimentare despre tragedia de la Katyn, documente ce, iniţial, fuseseră scoase din dosar de către poliţia politică a Rusiei. Aşadar, potrivit anunţului ministrul rus de externe Serghei Lavrov, Arhiva Federală de Stat rusă a făcut publice, în premieră, copiile digitale ale unor documente originale despre masacrul ofițerilor polonezi în 1940.

 

“Rusia a pregătit documente suplimentare privind Katyn pe care le va preda Poloniei”, a afirmat Serghei Lavrov în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, răspunzând întrebărilor parlamentarilor după discursul rostit în fața forului legislativ de la Strasbourg. “Pentru îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări este necesar să îndeplinim ceea ce au convenit în ultima vreme liderii Rusiei și Poloniei, inclusiv crearea unor centre memoriale în Rusia și Polonia în amintirea celor care au murit ca rezultat al unor situații dificile care au existat între țările noastre”, a adăugat șeful diplomației de la Moscova, potrivit polit.ru și postului de radio Maiak. 

 

Istoria masacrului s-a derula în perioada aprilie-mai 1940, în pădurea de la Katyn de lângă Smolensk, în vestul Rusiei, unde au fost uciși aproximativ 22.000 de ofițeri polonezi, care se aflau închiși în diferite lagăre ale poliției secrete a lui Stalin (NKVD). Arhiva Federală de Stat a Rusiei (Rosarhiv) a postat pe internet copiile digitale ale unor documente originale din Dosarul Katyn, ele fiind în premieră publicate în Rusia, din ordinul președintelui de atunci, Dmitri Medvedev. Printre documentele postate pe internet figurează și nota lui Lavrenti Beria, șeful NKVD, în care acesta propune executarea ofițerilor polonezi arestați. Autorităților de la Varșovia le erau însă cunoscute aceste date încă din 1992, Varșovia solicitând insistent în ultimul timp Moscovei publicarea părții lipsă din dosarul execuțiilor în masă ale ofițerilor polonezi pe teritoriul URSS, și anume “Lista belarusă”, după cum indica postul Radio Liberty.

 

Nici Statele Unite nu au fost străine de informaţiile privind maacrul. Şi aici au fost desecretizate materiale de arhivă care par să confirme această teorie. Potrivit autorului Mircea Țicudean, Washingtonul nu a vrut să-l supere pe aliatul din Al Doilea Război Mondial, liderul sovietic Iosif Visarionovici Stalin și a trecut sub tăcere informațiile despre masacrul de la Katyn, comis de NKVD, dar pus de Moscova pe seama naziștilor. Documentele arată că în 1943 mai mulți prizonieri de război americani deținuți de germani au văzut în pădurea Katyn din vestul Rusiei numeroase cadavre într-un stadiu avansat de descompunere. Vechimea lor contrazicea varianta oficială prezentată de ruși, anume că autorii masacrului ar fi fost naziștii, întrucât germanii ocupaseră regiunea de prea puțin timp. Americanii au văzut de asemenea documente scoase de germani din buzunarele victimelor – scrisori, acte de identitate și altele care erau datate cel mai târziu 1940 – or naziștii ocupaseră Katyn în 1941. Cu toată ura și neîncrederea lor față de naziști și cu toate că Uniunea Sovietică era aliata lor, prizonierii de război americani au dat crezare dovezilor prezentate de germani și au trimis la Washington mesaje codificate despre cele văzute. Ele au fost însă tăinuite de administrația președintelui Roosevelt, care avea nevoie de Stalin în lupta împotriva Germaniei și a Japoniei. AP notează că mesajele de la Katyn ale prizonierilor americani nu au fost scoase din sertare nici în anii 1951-1952, când Congresul Statelor Unite a ținut audieri pe tema masacrului din 1940. Cu toate acestea, Congresul a avut atunci suficiente dovezi despre autorii adevărați ai uciderilor și a adoptat într-o comisie o declarație care califica episodul „una dintre cele mai barbare crime internaționale din istoria lumii”.

 

Timp de 50 de ani, propaganda sovietică a aruncat responsabilitatea acestui masacru asupra Germaniei naziste. Abia în 1990 ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a recunoscut că vina aparţine Moscovei. Deschiderea Moscovei față de solicitările Varșoviei în problema Katyn a survenit după catastrofa aviatică din 10 aprilie de la Smolensk, în vestul Rusiei, în care și-au pierdut viața 96 de persoane din elita politică și militară poloneză, între care președintele Lech Kaczynski. Medvedev a declarat, la funeraliile preşedintelui Lech Kaczynski, că poziţia statului rus în privinţa masacrului de la Katyn rămâne neschimbată - a fost greşeala lui Stalin şi a acoliţilor lui. “Tragedia de la Katyn a fost greşeala lui Stalin şi a acoliţilor lui. Ar trebui făcute studii suplimentare, dar poziţia statului rus a fost definită cu mult timp înainte şi rămâne aceeaşi”, a declarat liderul de la Kremlin pentru postul public de televiziune al Poloniei TVP. El a îndemnat la o reconciliere între popoarele rus şi polonez, ce ar putea fi facilitată de tragedia petrecută la Smolensk.

 

Reamintim că preşedintele polonez Lech Kaczynski, soţia sa, precum şi alţi 94 de membri ai unei ample delegaţii poloneze au murit într-un accident aviatic la 10 aprilie, în apropiere de Smolensk, în timp ce se duceau în Rusia pentru a asista în premieră la o ceremonie de omagiere a celor 22.000 de ofiţeri polonezi asasinaţi în 1940.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive