Divorturile binationale: reglementari si probleme
O procedură, inedită și controversată, de cooperare întărită în cadrul Uniunii Europene (UE) a fost lansată de Comisia Europeană (CE). Motivul nu este nicidecum unul de viaţă şi de moarte sau care ar putea să influenţeze în vreun fel strategiile şi politicile externe ale statelor membre. Este vorba despre divorţ! Ce încearcă astfel să faciliteze procedurile de divorț pentru cuplurile binaționale!
Comisarii europeni au aprobat formal această propunere prezentată de către Viviane Reding, responsabilă în cadrul executivului european cu justiția și drepturile cetățenilor. Această procedură, prevăzută din 1997 în Tratatul de la Amsterdam, nu a fost încă utilizată niciodată. Ea permite unui număr de țări (cel puțin nouă pentru a o lansa) să meargă înainte într-un domeniu fără să aștepte ca toată lumea să fie de acord. Iată aşadar cum subiectul divorţului se constituie ca o premieră absolută pentru UE. Cooperarea întărită, care permite unui mic număr de state să acționeze fără să mai aștepte ca toate statele să fie de acord, este prevăzută în tratate, dar ea n-a fost niciodată utilizată, deoarece este considerată drept un factor de divizare. Guvernele din UE sunt în continuare foarte divizate în legătură cu recursul la acest mecanism și discuțiile se anunță aprinse între miniștrii justiției, potrivit unei surse diplomatice.
Acordul, funcţional între 14 din cele 28 de ţări membre, printre care şi România, le va permite celor 14 state (România, Ungaria, Austria, Spania, Italia, Slovenia, Luxemburg, Bulgaria, Franţa, Germania, Belgia, Letonia, Malta, Portugalia) să faciliteze aceste proceduri fără să aştepte acordul celorlalte 13. Astfel, cuplurile formate din cetăţeni din state diferite vor putea alege legislaţia aplicabilă în divorţul lor. Dacă cei doi nu se pun de acord, divorţul se poate derula după legea statului unde cuplul locuieşte cel mai frecvent sau după legea statului unde cei doi au avut ultima rezidenţă comună. Dacă nici aşa nu merge, procedura de divorţ se va derula conform legilor din ţara unde s-a depus cererea de divorţ. “Un moment istoric”, asigura atunci şi ministrul Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, la semnarea acestei legi, care a intrat în vigoare la începutul anului 2011. Şi iată UE se aptă către “divorţuri internaţionale simplificate”, procedurile de divorţ internaţionale reprezentând 13% din cele 122 de milioane de căsătorii contractate în fiecare an în Europa.
Problemele însă, sunt departe de a fi rezolvate. Un foarte bun exemplu este cel al ciocnirii legislaţiei franceze cu cea germană. “În cazul cuplurilor franco-germane, un tată avea tot interesul să ceară divorţul în Franţa, unde valoarea pensiilor alimentare este mult mai mică. Şi mamele, în Germania, unde au mai multe drepturi”, dă un exemplu de problematică Jean-Patrick Revel, un avocat francez specializat în dreptul familiei şi care practică în Berlin. Pentru custodia şi locul de reşedinţă al copiilor, probleme dureroase, acest nou regulament nu va schimba mare lucru, mai afirmă el. “Întrucât alte texte internaţionale decid că toate problemele referitoare la copiii depind de locul lor de reşedinţă, justiţia germană interpretează acest principiu foarte strict, în numele “binelui copilului”, un concept care lasă loc la numeroase interpretări. Pentru un tribunal german înseamnă că trebuie lăsat copilul acolo unde a fost socializat. De fapt, atunci când un copil a crescut în Germania, este foarte dificil să-l trimită în Franţa dacă mama franceză doreşte să se întoarcă în ţara ei. Şi este imposibil de a-l scoate din Germania, chiar şi pentru o vacanţă, dacă tribunalul consideră că există un risc de răpire”.
Un specialist în mediere familială, juristul Jean-Pierre Copin, explică: “Germanii şi francezii au concepţii ale dreptului familiei total diferite”. Jean-Pierre Copin a participat timp de trei ani la un proiect pilot franco-german de mediere familială, aşa că este extrem de familiarizat cu probleme care se pot ivi pe traseul dificil al medierii. “În Franţa, se pleacă de la principiul că orice s-ar întâmpla, copilul are dreptul la ambii părinţi”, a declarat el. “În caz de conflict, justiţia se aranjează să nu rupă legătura cu unul dintre părinţi şi, în cel mai rău caz, se organizează vizite supravegheate. În Germania, se privilegiază “protecţia copiilor” în caz de conflict parental. Instanţa poate decide să rupă contactul dintre copil şi un părinte în cazul în care conflictul parental este prea violent. Acest lucru poate obliga părinţii să-şi rezolve conflictul. Dar justiţia poate decide de asemenea să rupă legătura, cu riscul de a induce o distanţare emoţională”, a mai explicat specialistul.
Circa 350.000 de căsătorii binaționale sunt oficiate anual în UE și 170.000 de divorțuri pronunțate.
